Toate articolele de Mala

Lemn, aer, apa, foc, Dumnezeu, bun simt, fiica mea si eu. Pregatire in domeniul medical, mare pasiune pentru culoare, pictura, fotografie si arta, o 'adictie' pentru programele PC. Asta-s eu!

Te iubesc asa cum grasunul iubeste ciocolata !

negresa-003

 

Bai frate, cineva zicea odata ca lumea e proasta atunci cind aseamana ciocolata cu sexul pentru ca sexul poate fi bun sau rau insa ciocolata e doar una, adica …buna. Punct.
Sa-i dau dreptate? Da, atita timp cit ciocolata e ceva mai mult decit mincare! E dincolo de senzatie, de gust, de timp. E esenta azteca a nemuririi. E ceva ce alina, ceva ce promite dincolo de imaginatie, ceva ce trece de pacatul primar… E ea si atit, indiferent de forma, gust, aroma, textura.
La doi ani dupa divort, ciocolata a fost cea care m-a ajutat sa renunt la tigari. Datorita ei am renuntat la o placere in favoarea alteia. Si nu pot spune ca a fost tradare atita timp cit dragostea la prima vedere persista inca. Sunt fan ciocolata buna, fan ciocolata cu menta si nu numai… si nu cred ca-mi voi schimba prea curind placerea.
In „Cartea indulgentelor divine”, Elaine Sherman avea un pasaj absolut fantastic in care descria rolul ciocolatei ca un potentiator-catalizator al secretiei de hormoni ai fericirii, ce altceva decit renumitele endorfine cu rol antidepresiv? Mergind mai departe decit Elaine, incerc sa vad lucrurile precum un bun amic care spunea ca, atunci cind intilneste oameni, incearca sa-si compare starile pe care le are cu acelea prin care trece atunci cind maninca ciocolata. Ciudat nu?
Lucrurile sunt mult mai simple, zic si eu: totul tine de acel creier primitiv pentru care placerea tine de doua aspecte…mincare si sex. Cam asa e si cu ciocolata. Si, cum sa nu ciulesti urechile atunci cind cineva iti spune ca te iubeste asa cum grasunul iubeste ciocolata ?
Dincolo de polologhia voit sau ba p(i)sihologica, ma gindii sa transcriu transform acilea o reteta de negresa tipica intr-una atipica, adica nici braziliana, nici frantuza, nici romaneasca si nici africana. E una tipic a la Mala, cu ingredientele adunate halandala si cu rezultatul pe masura imaginatiei fara limite si-a asteptarilor. Ca asa-i sta bine lucrului bine facut sa fie: de-o simplitate fara egal si-un gust pe masura.
*
negresa-008
*
Asadar:
Intr-o tigaie antiaderenta pune la foc mediu:
-1 cana de zahar din cel mai nerafinat sau mai brun
-1 tableta si jumatate de ciocolata buna, fina, cu mai mult sau mai putina cacao in compozitie, fara umplutura
-1/2 de cana de ulei
Amesteca. Cind s-a omogenizat totul da deoparte de pe foc si adauga: 2 oua mari, o priza buna de sare, 2 linguri de esenta de vanilie sau rom de buna calitate(merge si-un rom alb), 1 praf de copt, 2 linguri cacao si 3/4 cana de faina. Amesteca si toarna totul intr-o tava nu prea mare, unsa si infainata bine. Da la copt la 180-200 grade C pt 20-25 de minute. Eu am lasat doar  vreo15 minute.
Invelisul usor crocant si miezul moale si ciocolatos „face toti banii” minunii negre chiar daca aspectul lasa de dorit.
Sau poate, in asta consta esenta simplitatii ?
*
Alte materiale asemanatoare:

Camus si sarmalele cu prune uscate

sarmale_post3.1

*

De cind lumea si pamintu’, lucru’ bun vine la pachet, parca, cu cel rau, sau unu dupa altu’.

Asa fuse saptamina trecuta. Dupa agitatia cu vinzarea casei din Bihor am fost anuntata de decesul unei rudenii, destul de apropiata mie. Si, cum datoriile nu sunt doar cele lumesti, am purces spre acele meleaguri pe care, fie vorba intre noi, n-as prea mai vrea sa le bat cu pasu’. Prea curind.

Profund marcata de eveniment si cu gindul la multele care ma facura sa trec prin multe dar si inarmata cu rabdare pe masura, ascultam predica preotului, al carui buh de bun graitor in cele filosofii era dus hat departe. Si rumoarea in rindul auditoriului ma facu sa-mi dau seama ca filosofelile lui Camus despre indestulare si rost in viata nu-si aveau  locul acolo, in acea zi de vara, lunga si calda ca o tipsie de jar.

“ Atentiune dragii mei, dupa cum spunea Sfintul Pamvo, sa dai doar celor lipsiti deoarece pamintul  e neroditor. Iar minastirilor din Egipt sa nu dai nimic, pamintul lor are indestulare si pot sa se hraneasca din osteneala lor, deci, dragii mei, asa precum bine stim, viata e scurta, sa nu-i pierdem timpul. Asa cum cel care tocmai s-a dus la domnul, asa exista lucruri in oameni lucruri de admirat…cum bine zicea Camus. Da dragii mei, celebrul Camus care ne povatuia sa nu asteptam judecata de apoi, fiecare zi avind propria judecata. Si, cum tot Camus zicea, cel care a plecat catre cele vesnice poate sa ne transmita de dincolo de cer ca exista in mijlocul iernii o vara. Fericirea. Pentru ca are dovada ca nu e important cit de dura e viata cind in interior exista ceva care ne apara incontinuu…adica iubirea de Dumnezeu si de oameni….”

Priveam auditoriul din jurul meu si brusc se facu lumina. Foielile, murmurele si cotelile ma facura sa inteleg zicerea prietenei mele atunci cind i-am spus unde ma voi duce: “Iti trebuie rabdare daca mergi acolo la inmormintare.”

Preotul isi continua, neclintit, speech-ul… “Onorata asistenta, Iubirea noastra fara indoiala era mereu prezenta, dar era pur si simplu inutilizabila, greu de dus, inerta in noi, sterila ca si crima sau condamnarea. De aceea, eu vin si zic ca succesul nu este greu de obtinut. Greutatea este sa-l si meriti. Sa faci din el un scop in viata, un sine qua non. De aceea va supun atentiei un singur lucru: a hotari daca viata merita sau nu sa fie traita pentru a avea success inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei.”

Si-atunci, de undeva de linga sicriu, dupa ce-si mutase de nenumarate ori greutatea cind pe un picior cind pe altul, feciorul defunctului pufni filosofic facindu-si auzit peste multime, glasul baritonal : “ D’apoi, ştii ce domn’ părinte, mai doamne şi-o mai fute de ea  filozofie şi de el Camiu,  da’ gată cu poveştile astea că tre’ să merem cu mortu’ la groapă! Se răcesc şi sarmalele şi merindea de post ce vrusăşi s-o facem!”

Asistenta inghetase. Preotul ramasese cu un deget ridicat sugestiv spre slavile cerului si–ale lui Camus. Brusc i se inrosi chelia apoi inchise cu un pocnet sec biblia. Se intoarse si pleca in pas alergator spre cimitir, cu tot alaiul in urma lui, fluturind si prapuri si stergare si oameni carora nu le venea sa creada ceea ce auzisera. Dar care respirau usurati ca scapasera.

Atunci, pe linga multe alte filosofeli, am auzit prima data in viata mea de sarmalele cu prune ca mincare de post, tot atunci le-am si mincat si tot atunci, o Feteasca alba, demential de buna si de aromata mi-a netezit calea catreo paralela intre post si sacrificiu ca si jertfa de singe, ca niste ritualuri specifice doar unor anumite momente critice in care, momentul e elementul de  mediere intre divinitate si animale. Si, daca in sacrificiu, contactul profanului cu sacrul se realizeaza prin absorbtie alimentara, in post, lipsa alimentatiei, prin purificarea spirituala, mediaza un dialog cu fortele divine” .

Va prinserati, nu, ca e tot de la domn parinte cetire, ca doar la dreapta lui sezui la masa ?!

*

1 varza murata

3 cepe

1 pahar de untdelemn

piper boabe

100 gr prune uscate ( sau ciuperci, optional stafide, felii de mar uscate sau urda, etc.), tocate bucati mici

1 ceasca orez

1 pahar bulion gros de rosii

1 morcov ras

sare, piper macinat

boia cit sa coloreze totul

Varza se spala atit cit sa iasa sarea. Se pun deoparte 15-20 de foi de varza, iar  restul se toaca fin.

2 cepe se toaca si se calesc in ulei. Se adauga orezul si apa, sarea si se lasa sa fiarba. Cind totul e fiert, se adauga prunele.

Sos: Se toaca o ceapa, se caleste usor in ulei cu boia si piper . Se stinge cu bulion.

Se unge o cratita cu ulei. Se umplu sarmalutele. Se aseaza in cratita cu varza tocata si morcovul ras, se toarna sosul peste, se pun la cuptor, acoperite, circa o ora.

sarmale_post16

 

*

Nota: cind am facut eu sarmalele, am folosit ceapa verde si prune deshidratate si usor afumate.

 

One pot meals … sau atunci cind omul e gras de apa

IMG_1890

 

Moment de pace si liniste cind gadgeturile tin loc de conversatie… Protagonisti? Eu si fie-mea.

Nu stiu care-o fi fost marea dilema a momentului insa putul gindirii lui Cata adinc se vadea a fi. Tam nesam imi zice: ”Stii, suntem 70% apa. Teoretic nu sunem grasi ci inundati.”

Ma uitai lung la ea si, intr-un fel, ii dadui dreptate. Imi scarpinai indoielile si nedumeririle fara a face gesturi prea evidente si decretai sec: „ Auzi iubita? Apa, neapa, suntem grasi. Ca-i 70%, ca-i 7%, ideea e ca nu putem sa ne punem supapa ca sa-i scadem nivelul. Got it ? OK.” „Si ce  mincare faci? Am gasit asta pe net, nu zice rau.” Si-mi arata un clip gen Tasty in care doua miini faceau ceva legume la cuptor. Mi-a placut la nebunie idea tocmai din pricina conceptului one pot meals, a saracimii in grasimi si-a timpului  scazut de preparare asa ca, am marjat rapid pe idee.  Cum, bineinteles ca la mine in bucatarie nimic nu e asa cum ar trebui sa fie (decit in cazuri exceptionale si speciale), nemasurate fura toate cele ce plecara intr-o tava mare si tapetata cu hirtie de copt. Sincera sa fiu, nici nu am respectat bob cu bob tot ce s-a facut in clipul respectiv. Creativitatea fu suverana in acel moment.

Ardei rosu, ardei galben, dovlecel, cartof, cirnat gen polonez, toate taiate grosier, stropite cu ulei si cu condiment pentru barbeque, la tava date si pornit dansul la 200 C vreo 30 de minute.  A fost ceea ce s-a definitivat intr-un savuros si plin de miresme lunch.  De la Tasty citire e englezeasca exprimare …asa ca, nu dati cu paru’ !

Linga legume, aruncai pe farfurie si niste orez ce-l aveam in frigider, facut cu o zi inainte, tot la cuptor, impreuna cu citeva firisoare de ceapa verde si baby carrots si, credeti-ma ca gustul batu de departe orice garnitura sofisticata.

Plusuri ale retetei? Nenumarate. Minusuri? Poate doar unul…spalatul tavii, daca mai poate fi numit asta un minus.

Enjoy your meal! Astept pareri.

Ciocolata si Jacques Derrida

Picture1094

Ciudata experienta avusei azi, un dialog fara cap si coada cu un domn. Interesant de altfel.  Flirt cu retineri? Habar n-am. Fara nimic concret sau la obiect, asa cum sta bine incepatorului in arta cuvintului. Si nu numai. Ca doar n-o fi asa ceva in amor! Zic.
Si, ca o tembela asociere a tot si toate, l-am adus in ecuatie pe Jacques Derrida. Se putea? Iar zicerea lui nezicere, ramase undeva in virtualitate… “In speech one is blind”. Fara niciun preambul la vesnicia legendei, mitul lui Echo si-a lui Narcis ma bintui.
Cam intre aceleasi repere si coordonate am avut dialogul cu domnul in cauza, asa ca, monsieur Derrida se lipi de mine si de sufletul meu ca varul pe perete. 
Iar farfuria cu ciocolata de casa fu doar o cireasa de pe o… poveste care s-a mulat perfect pe momentul de poveste!
Vorba lu’ fie-mea: „nu stiu cum se face ca, la tine, tot ce e in farfurie e bun, ingrasa, creaza dependenta si-i de poveste!”
 
Picture1090
 
Ingrediente:
 
1 cub de unt, cam 50 gr
1 conserva de lapte condensat indulcit, cam 390-395 gr
ciocolata neagra, cam 400 gr, rupta bucatele
1/2  praf de sare
arome dupa dorinta si putinta
nuci tocate sau alte fructe confiate, ca umplutura sau design
povesti despre Echo si Narcissus
 
Untul si laptele condensat se pun intr-un vas care merge la microunde pt 2 minute. Se scoate si se adauga ciocolata si aromele. Se omogenizeaza toate apoi se rastoarna amestecul intr-o forma unsa cu unt. Se implinta in ciocolata nucile sau fructele. Se da la rece pret de vreo 2 ore. Se portioneaza dupa dorinta.
Povestile-s de spus la gura sobei.
Picture194
 
PS: mama avea o reteta fantastica de ciocolata de casa. Cind o sa gasesc reteta in tot teancul de caiete ramase de la ea o sa fac un update la materialul aci de fata
*

Tarta cu brinza, dude si nuci

tarta1

Mintea umana e precum stomacul. Da-i si altceva fata de ceea ce obisnuia si-atunci … si pofta vine mincind. Intelept si hitru poporul roman care a stiut sa dea universalitate zicerilor sale. Cam asa judec si eu acum gindindu-ma la un stomac care face regulile pe care mintea(uneori) le intareste.
Colosala zi am avut azi ! Fascinant locuitul la bloc alaturi de vecini cumsecade care-si vad de vietile lor. Dar, asta e o alta poveste pe care-o gasiti frumusel pe blogul de scriitura si filozofeli.
Si toate au venit una dintr-alta. Mai intii a fost invitatia Adinei aka Cat’s kitchen intr-un proiect culinar numit Dulce Romanie la care m-am alaturat fara a sta prea mult pe ginduri. Tematica m-a incitat mai ales ca, una dintre provocari era leurda. Si asta ca sa n-o mai nominalizez pe cea de-a doua (o reala durere de cap) numita tarta. N-am mai facut asa ceva pina acum, n-am mai mincat, iar de vazut am vazut … doar in poze. Ce sa mai …?
Dar, cum cei doi cerberi ai mei, gemeni astrali de altfel, mereu fac sotii in care, de regula eu cad ca musca, la fel s-a intimplat si acum. Si cum altfel puteam sa rezolv situatia daca nu dind un search pe goagal? Nesemnificativ, mi-am zis. Vroiam ceva, in ceva, cu altceva. Ce anume, nu m-am dumirit pina cind n-am dat peste Tarta tiganeasca, atit de…English de m-am mirat minute bune. Si m-au mirat si ingredientele insa baza era numai buna pentru ceea ce vroiam eu sa fac. Aveam pe ce construi restul. Si, automat gindul s-a dus la brinza atit de greceasca din Tarta pascala! Bun, mi-am continuat filozofelile imaginative si imaginate, mai trebuia sa aleg doar fructele. Si dudele fura cele pe care inspiratia de moment s-a asezat.
Ca fruct, dudele sunt atit de marginalizate incit au devenit un fel de cenusareasa a bucatariei romanesti. Si nu numai. Prea putini le mai folosesc sau consuma, prea putini cunosc importanta covirsitoare a resveratrolului pentru imunitate(dudele continind o cantitate de 50 de ori mai mare decit lamiia, e ceva, nu?), prea putini le conserva pentru o iarna grea si lunga care se joaca cu sanatatea din ce in ce mai subrezita de multe. Daca va intereseaza amanunte suplimentare, le gasiti si aici, in Oala lumii, alaturi de-o granita de dude absolut dementiala! Ma laud si io…ce sa fac?!
Acestea fiind zise/gindite, am purces la treaba fara a mai baga in seama certurile si palmele vecinilor de la unu sau amalgamul de manele si Lady Gaga al vecinului de la trei.
Si-a iesit o minunatie de tarta de primavara! In acest moment, va dati seama ca masura ego-ului meu e…nemasurata! Ca sa nu mai vorbesc de aspectul rustic, ca cerinta primordiala, chiar daca mai e de lucrat la capitolul asta.
Oricum, nu subscriu defel la aranjamente culinare sofisticate sau savant imbirligate de maestri intr-ale bucatariei, eu avind doar un singur scop in toata bucatareala mea: imbucurarea sufletului, a ochiului, a nasului si-a limbii. Si daca, bucuria celui care maninca e evidenta, prea putina importanta mai au detaliile care nu mai sunt detalii ci … inutile consumatoare de timp, bani, nervi si energie.
*
tarta11
*
Ingrediente:

Aluatul:

8-9 l-ri unt lichefiat usor (depinde si de faina cu care lucrati)
1/4 cana zahar
1  1/4 cana faina integrala (asa am vrut eu sa fie tinind cont ca tarta trebuia sa fie cit mai romaneasca);
coaja rasa de la 2 lamii
extract de vanilie(optional, insa eu am pus)
1/4 l-ta sare
Se omogenizeaza toate ingredientele modelind (relativ rapid) aluatul. Se inveleste in folie de plastic; se da la rece 30 de minute. Dupa aceea, rupind bucati din el, il presati pe fundul unei forme (cu diam. de aprox. 24 cm, cu marginile detasabile si tapetata cu hirtie cerata), urcind apoi usor cu aluatul pe margini. Nu trebuie sa fie mai inalt de 1-1,5 cm. Se inteapa din loc in loc, aluatul si se trimite direct in cuptorul preincalzit. Durata si temperatura coacerii variaza in functie de cuptorul din dotare. Partea teoretica, scriitura stiintifica adica, zice ca 20-25 de minute sunt suficiente, partea practica (a mea) infirma teoria, afirmind cu certitudine 15 minute la 200 C. Oricum, pina se aureste usor la suprafata aluatul, atit trebuie lasat la copt.
Acum urmeaza partea de creatie propriu-zisa. Se toarna peste aluatul copt umplutura de brinza, se presara cu dude proaspete sau din congelator sau din dulceata, se presara si nucile tocate si tarta merge iar la copt. De asta data pentru 30 de minute, la 180 C (a mea teorie, pentru ca a voastra va depinde de acelasi cuptor mentionat mai sus). Cind e usor rumenita crema, tarta se scoate din cuptor, se indeparteaza forma si se lasa(cu hirtie cu tot) la racit,  pe un gratar metalic special. Cind e rece, se pudreza marginile cu zahar pudra. Se poate servi cu dulceata de dude sau, pur si simplu, asa cum e.
Acum, e normal ca imaginatia si creatia va ramine la indemina fiecaruia. Variante si varietati sunt multiple. Momentul alegerii va depinde doar de dorinta si putinta. Si vointa, as mai zice.
*
tarta10
*
Umplutura:
cam 500 gr brinza dulce grasa, nu prea umeda
2 oua mari
2-3 l-ri de miere de albine(preferabil cea de trifoi)
coaja rasa de la 2 lamii
1/2 l-ta scortisoara proaspat macinata
1/2 l-ta extract vanilie(optional)
1 praf de sare
Se amesteca bine toate.
Pentru ‘glazura’:
1/3 cana dude
1/3 cana nuci tocate, feliate
*
tarta14
*

De la Adam si Eva la placinta cu gutui/From Adam and Eve to Quince pie

 

gutui coapte4
(for English version scroll down the page)
Undeva intre Marea Caspica si Marea Neagra si-a gasit casa o saminta de ‘mar de aur’. La inceput salbatica, saminta se gindi sa-si inalte falnic puterea si sa-si scoata semet capul in lume strigindu-si victoria. Multi o vazura, multi o rivnira, multi se bucurara de darurile pe care ea le oferea lumii.
Inainte de Hristos,  grecii se gindira s-o pomeneasca in scrierile lor desemnind-o ca facind parte din ritualul de nunta. Naturalistii antici se gindira ce se gindira si pe loc o numira ‘marul vrabiutei’ sau ‘marul de aur’. Mesopotamienii se hotarira s-o aduca in ograda lor si s-o cultive, undeva la nord de Irac, intre Tigru si Eufrat. Povestea si istoria s-a scris. Crescuta si adaptata pentru a bucura sufletele, limbile si imaginatia(si asta cu mult inainte ca marul sa existe pe acele paminturi), galbena gutuie a fost cintata de Solomon in ale lui Cintari.
Si-o intrebare, mai mult decit retorica incepe sa-si tese cale pe limba: chiar a muscat Eva din marul interzis in acea Gradina a Edenului ? Unii istorici, intelepti le-as zice eu, cred ca posibila tentatie din Gradina Raiului n-a fost altceva decit o gutuie. Cum, n-a fost altceva nici marul daruit de Paris frumoasei Afrodita. Sa mai pomenesc de darul facut Ioanei d’Arc la sosirea in Orleans dupa ce i-a eliberat pe francezi de sub dominatie engleza ?
In Slavonia, cind un copil se naste, se planteaza un pom de gutui, ca simbol al fertilitatii, dragostei si-al vietii. Iar Plutarh, in ale lui „Vieti”, spune ca Solon ar fi decretat ca mirele si mireasa sa fie inchisi impreuna in pivnita si sa manince impreuna o gutuie.
Frumos, nu ?
De la Adam si Eva am trecut la o placinta cu gutui. Absolut dementiala. Nu stiu daca a mai facut-o cineva inaintea mea cum, nu stiu daca va fi pe placul multora care, probabil, se gindesc la acreala fructului. Va spun ca nu e asa precum va ginditi. Vin si va mai spun ca e o placinta de o finete desavirsita in ciuda asprimii foilor si-a cuvintelor, de o savoare inimaginabila si de-un gust pe care-l veti tine minte.
Pentru mine, placinta asta, un produs 100% Mala, e un suprem gust intre cele ‘placintesti’. La fel cum e si cel al placintei cu brinza dulce si vanilie.
gutui coapte5

Ingrediente:

1 pachet de „Foi de placinta”
10 gutui medii
zahar
scortisoara
gris pt. presarat pe foi
ulei pt. stropit foile si tigaia
Gutuile spala-le, pune-le intr-o tava si da cu ele la copt, in cuptor, pt. 30-40 de minute. Scoate-le si lasa-le sa se raceasca pt. o vreme.
Fiecare foaie stropeste-o cu ulei, presar-o cu gris, rade mare cite o gutuie, presara generos cu zahar, scortisoara dupa gust apoi ruleaz-o. Coace-le in tigaie dubla(cu capac cu functie de tigaie si el) si stropite cu ulei, cite 10 minute pe fiecare parte, la foc mic. E mai mult decit suficient.
Daca nu incap sulurile in tigaie, taie-le in doua.
Cind sunt reci, presara-le cu zahar pudra.
Idee: foile de comert nu se preteaza la copt in cuptor fara o cantitate apreciabila de grasime, altfel vor fi uscate si mai mult decit deranjante la mincat.
gutui coapte3
„The homeland of the quince lies between the Caspian Sea and the Black Sea, a mountainous region called the Caucasus that touches northern Turkey and Iran as well as Southern Georgia. A knobby, irregular shaped variety still grows wild in this part of the world.
Mention of quince appears in Greek writings about 600 BCE as a ritual item in wedding ceremonies. Pliny, a Roman naturalist and writer of the first century CE, was familiar with quince and mentioned it when he described the Mulvian variety, a cultivated quince, as the only one that could be eaten raw. Columella, another ancient naturalist, describes three other varieties he names as the sparrow apple, golden apple, and the must apple.
Cultivation of the quince began in Mesopotamia, an area now Northern Iraq between the Tigris and Euphrates Rivers. Between 200 and 100 BCE, this „golden apple” was cultivated by the Greeks as it traveled into the Eastern Mediterranean. The quince was actually cultivated prior to the apple and reached Palestine by 100 BCE. Reference to the apple in the Song of Solomon may not have been an apple at all but might have been a quince instead.
Did Eve really bite into an apple that she plucked off the forbidden tree of knowledge of good and evil in the Garden of Eden? No specific name is given to the fruit she tasted from that tree, though apples are mentioned later in the Bible. Some historians believe Eve’s fruit of temptation might have been a pomegranate or possibly even a quince.
In Slavonia (Croatia) when a baby is born, a quince tree is planted as a symbol of fertility, love and life. In the Canary Islands and some places in South America, a quince is used to play an informal beach toss-and-swim game, usually among young teens. When mixed with salt water, a mature quince will turn its sour taste to sweet. The game is played by throwing a quince into the sea. All players race to catch the quince and whoever catches it, takes one bite and tosses the quince again, then the whole process gets repeated until the quince is fully eaten. Ancient Greek poets (Ibycus, Aristophanes, e.g.) use quinces (kydonia) as a mildly ribald term for teenage breasts. Although the book of Genesis does not name the specific type of the fruit that Adam and Eve ate from the tree of knowledge of good and evil in the garden of Eden, some ancient texts suggest Eve’s fruit of temptation might have been a quince. This was referenced during the Jeopardy  scene of the film White Men Can’t Jump. In Plutarch’s Lives, Solon is said to have decreed that „bride and bridegroom shall be shut into a chamber, and eat a quince together.”
The film El Sol del Membrillo (1992) is a documentary about a painter, Antonio López García, who spends September through December painting a quince tree in his garden.”
(Wiki source)

Ingredients:

10-12 sheets of pie
10 medium quinces
sugar
cinnamon
semolina for sprinkled on sheets
oil for sprayed on sheets and pan
Wash quinces, put them in a baking pan and bake them into the oven for 30-40 minutes. Take them out and let them cool for a while.
Sprayed with oil each sheet of pie, sprinkle it with semolina, grate a quince on each, sprinkle all generously with sugar and cinnamon. Roll then the pies. Put them in a double frying pan (with lid according to the pan), sprinkle with oil and fry, on low heat, for 10 minutes on each side. It’s more than enough.
If the rolls do not fit in the pan, cut them in half.
When cold, sprinkle them with powdered sugar.
gutui coapte6

 

Compot de mere cu arome bahice

 

compotmere2

Nu stiu altii cum sunt dar…cam asa incepe povestea lui Creanga. Asemeni lui, am si eu povestile mele(„moldovenesti”) care mi-au leganat copilaria cu dulcele grai al imaginatiei dusa pina la granita cu fantasticul. Asemeni lui Creanga, am povestile care se spun in taina la gura sobei sau te lauzi cu ele de ti se umfla-n pene,  nemasurat, orgoliul.

Ca orice poveste, cea de azi are dramul ei de adevar si fictiune. O pot spune tainic, la gura sobei, in speranta ca doar Sfintul Ilie o va auzi si ma va ierta ca am mincat merele inainte de 20 ale lui Cuptor si ca nu le-am dus mai intii la biserica, in buna traditie a unui sat romanesc. Ca doara roadele din pomul domniei sale fusera…
Daca Alexandru cel Mare a cautat in India si Persia ‘apa vietii’ gasind in schimb merele si-a facut din ele o poveste de viata, asa vin si eu si spun, in gura mare, povestea de poveste despre un mar cretesc si-un vin alb.

compotmere5

Asa cum getii au invatat sa cinsteasca „Aur Mara”, asa cinstesc si eu azi marul, cu un compot din care sa iau o gura sanatoasa, sperind ca nu se va mai intimpla ceea ce s-a intimplat cu multi, multi ani in urma, atunci cind, dupa degustarea lui, am cazut intr-un somn cu reverii si reverente la adresa unui comportament ce tine de tarimul lui Bachus.

Ingrediente:

1 kg mere cretesti sau orice alt soi acrisor, fara coaja si simburi si taiate in patru
700 gr zahar
1 baton scortisoara
300 ml apa
700 ml vin alb, licoros, dulciu si parfumat
1 l-ta coaja de lamiie
Merele se fierb cu restul de ingrediente pina se inmoaie. Se scot cu grija din lichid si se pun deoparte. Siropul se continua sa se fiarba pina capata ceva consistenta. Se adauga 1 l-ra apa de flori *,  se amesteca de citeva ori apoi se toarna peste mere.

compot

Amintirile mele legate de compotul asta sunt variate si amestecate, ca sa nu spun confuze. Stiu ca avea un gust demential de bun care te indemna la nesimtire ca apoi, daca depaseai masura, sa-ti dea cu tifla facindu-te sa te intrebi „ce naiba sa-ntimplat”…Si cam atit. Si era o zi senina si torida de vara.

Atmosfera faina de petrecere si restul …. stiti voi.

 

Legenda:

* In alt material o sa va arat cum, in bucataria proprie, se poate face apa de flori. Costurile ? Minime fata de cit ati plati, in magazinele de profil, pentru o sticluta.