Toate articolele de Mala

Lemn, aer, apa, foc, Dumnezeu, bun simt, fiica mea si eu. Pregatire in domeniul medical, mare pasiune pentru culoare, pictura, fotografie si arta, o 'adictie' pentru programele PC. Asta-s eu!

Cind Dumnezeu a creat lumea…

inghetata cu miere

… cu siguranta s-a gindit si la inghetata.
Mai intii ne-a facut pe noi, in ordinea binecunoscuta (desi inca nu se stie cine a fost mai intii, Adam sau Eva), a mai trebaluit el ce-a mai trebaluit prin oalele bucatariei celeste fabricind celelalte vietuitoare apoi, in deplin accord cu filosofia divina, se gindi sa le dea ceva celor dintii, ceva cu care sa se indoape linistindu-le constiinta colesterolului si-a diabetului. Si asa aparu inghetata!

Nimic trivial, nimic ilegal, nimic josnic. O placere absoluta cum absoluta e minunea in sine. Un ceva care niciodata nu e destul. Un ceva ca alte ceva-uri care te trimit direct in bratele unui creier reptilian care-si freaca palmele, a bucurie, asteptind.

Nu stiu voi cum sunteti insa eu, cind ma gindesc la cele lumesti si bune de virit in stomac, pun inghetata pe picior de egalitate cu ciocolata cu menta si cu pizza.
Si, inca o data ma gindesc la pacat si pacatos ca la o relatie invincibila, un acord bilateral semnat si parafat in buna regula.

Mai zilele trecute eram la o sueta cu un bun amic. Amintiri depanate, conversatie de rutina, o stacana de fresh de lime cu zmeura si-un darab imens de inghetata.
– Auzi fato, cind toata lumea din jur o ia razna de-a binelea, mai ai doar inghetata. Si lingi la ea ca apucatu’, in fiecare zi, ca altfel ti se topeste printre degete. Asa-i si viata. O inghetata pe bat.
– Exista probleme pe care doar inghetata si cafeaua le rezolva… stii si tu asta.
Si-am inceput sa rid.
– E buna inghetata asta a ta. Nimic sofisticat, nimic a la grande chef cu snobisme si blazoane inutile. Are insa un mare merit, se duce exact acolo unde trebuie.
Rizind savuram ceea ce era o inghetata de iaurt cu miere de tei si alune prajite, o nebuloasa perfecta in perfectiunea calda a unei zile de primavera, zi in care doi vechi prieteni puneau tara la cale.
– Ma simt ca-n bancul ala cu bordelul, il stii ?
– Nope.
– Cica, in Moldova, la un bordel, era un anunt mare la intrare: Vă rugăm sî viniț cu dînşili sculate, că n-avem timp di jiujuleli! “
– Hahahaha! Si care-i legatura?
– Fata draga, moldovencele sunt business oriented… Din vorbe si priviri te fac de nu mai ramii nici cu chilotii pe tine. Asa-i si inghetata asta a ta.  Singura diferenta e ca … e free. Esti moldoveanca cumva?

inghetata cu miere1

*

2 albuse
200 ml smintina pt frisca (30% grasime)
2 linguri zahar brun
1 l-ta de extract de vanilie(optional)

Se bat impreuna in robot. Se amesteca cu iaurt gras, cam 500 gr.
Se stratifica intr-o forma, stropind fiecare rind cu miere de tei si alune prajite si zdrobite.

Se da totul la congelator pret de citeva ore sau pina se intareste. Inainte cu aprox. 30 de min de-a o servi, se scoate la temperatura camerei.
Cind se serveste, se stropeste inghetata cu miere si alune .

*

PS.

  1. rog prietenele moldovence sa nu considere un afront scriitura de azi
  2. inghetata asta intra in categoria Mala’s cuisine (adica ii apartine)
  3. o sa va vorbesc cu alta ocazie despre inghetata-granita de dude, a fie-mii, asa cum v-am vorbit aici despre inghetata de brinza de capra

Cartofii cu chimen ai lelei Arhira

cartoficuchimen4

 

In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc.

Daca vinul tamiios gilgiie sprintar in oalele de lut imbiind nasul, limba si gindul la adinca degustare si cugetare, atunci mirosnele ce ies din cuptor te fac sa-ti indrepti ostentativ si intrebator (a nerabdare) privirea spre aburul care iese obraznic pe linga usita metalica proptita de lelea Arhira in gura pintecosului de pamint. Ce-o fi?  „Eiiii…oliecuta mai stati ca vine acusica” zise ghidus batrinica iute ca piperul si ridata parca de toate vinturile Bucovinei. „Ia d-acilea niste tamiioasa ca-i cu gust de para si-o sa vezi ce bine-a fi”. Si-a fost pina cind nu mai stiam ce simteam mai intii…para tamiioasa, migdala cu gust de polen varatic sau aroma de chimen ce ma traznea naucindu-mi poftele de drumet obosit.

Nici ortacii de drum nu erau de alta parere asa ca, o tot imboldeau pe lelea sprintena ca o tinerica sa mearga sa vada ce se petrece in spatele usitei cuptorului ei magic. Si magia unei cratite largi, de lut ars, poposi sub ochii nostri si-n gurile noastre facindu-ne sa ne inchinam bucatelor care ne trimiteau dintr-un spatiu modern direct intr-unul arhaic si arhaizat de casul care se intindea ca fisiile de taitei, de vinul care cobora a jale si dor dupa fiecare imbucatura facindu-ne sa ne minunam de aroma de chimen salbatic care ne exploda in cerul gurii si de povestile de razboi ale sotului Arhirei, un ciufut dar mucalit cioban, mindru de mindretea produselor sale. Si, peste toate astea, caldura unei veri toride ne facea sa nadusim zdravan cu gindul la cele sfinte, ca era zi de post, sa rugam Divinitatea sa ne ierte pacatul si poftele si sa ne dorim cit mai abitir ” Tine-ma Doamne, sa mai pot … ca-i prea bun!”

 cartoficuchimen3

 

 

Ingrediente:

1 kg-1,5 kg de cartofi

200 gr cas scurs bine si ras sau sfarimat sau, merge si-o telemea proaspat pusa la sare

1-2 oua

1 cana de smintina

unt

1 l-ta chimen salbatic, pisat

sare, piper(dupa gust)

patrunjel tocat (lelea Arhira prefera insa ardeiul iute, uscat si sfarimat)

 

Si-a curatat lelea Arhira cartofii, ii taie cubulete si-i fierse in apa sarata. Ii scurse si dete cu ei intr-un vas uns cu unt. Mai presara deasupra cartofilor nitel unt, chimenul, piperul si sarea. Batu apoi ouale, adauga casul, le amesteca si le turna peste cartofi. Scutura de vasul plin ochi ca sa se aseze toate intr-un fel numai de ea stiut, mai presara deasupra niste cas apoi dete cu vasul in cuptorul incins si-l tinu acolo atit cit sa prinda compozitia o fata colorat de zimbareata. Il scoase, il lasa sa-si mai stimpere naduful apoi presara totul cu fulgii de ardei iuti, tocati si smintina. Si zimbi privind reactia mesenilor care-i calcasera pragul pentru ca stia ce inseamna in gura omului flamind(si nu numai) cartofii cu chimen.

cartoficuchimen5

 

Si atunci, In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc. A doua oara.

*

 

O salata ca un Babilon al gusturilor: Méchouia / A salad as a Babilon of tastes: Méchouia

Mechouia36

(scroll down the page for English translation)

Ca au fost fenicienii sau romanii, ca au fost francezii sau berberii, ca au fost arabii sau turcii, in urma lor a ramas o bucatarie tipic mediteraneana cu citeva particularitati insa.

Mincare nu foarte iute, citeva ingrediente de baza (ulei de masline, rosii, fructele de mare si carnea, in principal de miel), ustensile de bucatarie putine (tocmai datorita stilului de viata nomad), arome si culoare ce inunda farfuria si privirea, fara carne de porc care e complet interzisa de legile Shariei (legile islamice), o patiserie care te lasa cu privirea agatata de minunile ce le produce…cam asta este bucataria tunisiana. Poate prea putin dar atit de complexa in acelasi timp, cu un produs final a carui simplitate si rafinament frapeaza.

Spre deosebire de alte preparate din Africa de Nord, mincarea tunisiana nu este prea picanta. Si salata Méchouia  nu e in afara acestui aspect.

Un hors d’ouevre* de rosii, ardei dulci (acestia pot fi si usor iuti), ceapa, usturoi, uneori si vinete, toate coapte la gratar, decojite si tocate dupa aceea, amestecate si drese cu sare, piper, un praf ceva mai bunicel de tabil tunisian (seminte de coriandru zdrobit amestecat cu seminte zdrobite de caraway** ) si totul stropit cu ulei de masline.

Unii(si eu ma numar printre ei) adauga la aceasta salata suc de lamaie sau otet. Salata este adesea insotita de masline, ton si oua fierte tari. Poate fi, de asemenea, servita drept baza pentru realizarea unei caserole***. Cei care iubesc mincarea foarte usor picanta, va asigur ca vor adauga mechouia la obiceiul lor culinar, mai ales daca ardeii folositi, nu sunt foarte picanti.

Am facut salata asta ca pe un fel de mincare strict vegetarian, fara nici un adaus de carne, oua sau brinza si-am lasat-o in compania unei garnituri simple de orez fiert in apa usor sarata. Am folosit de asemenea, usturoiul verde si ceapa rosie, aducind un excelent gust dulce acestei retete, totul fiind facut dupa gustul si dorinta mea, fara nici o masura anume.

Nu pot sa va descriu senzatiile pe care, gustul usor afumat combinat cu cel dat cu darnicie de legumele moi alaturat celui de caraway l-a produs papilelor mele gustative! Un singur lucru, insa, va pot spune: un razboi al simturilor s-a declansat instantaneu.

Mechouia37
Un singur gind mai am a pune in spatiul asta virtual si alb:  حرية، نظام، عدالة   !
Hurriya, Nidham, ‘Adala  pentru bucataria tunisiana !
Enjoy!
Mechouia43 (1)

The world of Mediterana is a complex and unforgiving world. You can only exist if you raise your standards to the same level as it was raised by so many civilizations before: the Phoenicians, the Greeks, the Romans, the Byzantines, the Berbers, the Arabs or more recently: the French and the Brits. Anything less would just simply vanish into obscurity, into nothingness, into a world of sub standards and mediocrity.

The food is obviously a great part of each civilization’s identity. And when we are talking about a melting pot of so many civilizations, we can only expect a great deal of dish variety and aromas which during the two and a half millenniums of existence, built what we now know as: “Mediterranean Cuisine”

Today, I am introducing to you a product that is representative of Tunisian Cuisine: Mechouia Salad.

This Cuisine is less spicy then its North African sisters, yet the ingredients and the spices are not much different. Everything comes down to the way you mix the ingredients so at the end you get the desired result.

….literally „roasted salad”, is a Tunisian dish. An hors d’oeuvre* of grilled: tomatoes, sweet peppers (they can be hot if you like a good kick into your food, or they can be moderately hot, as I recommend), onions (and sometimes grilled eggplant), garlic. Everything is peeled and chopped after grilling, seasoned with salt, pepper, a touch of Tunisian tabil (ground coriander seed mixed with ground caraway** seed) and drizzled with olive oil. Some people (I’m among them) add to this salad some lemon juice or vinegar. It is often accompanied by olives, tuna and hard-boiled eggs. It can also be served as the basis for the making of a casserole***.

I can assure you that, all those who love spicy food will add méchouia to their culinary habit, especially if those grilled peppers are not very spicy.

I made this salad as a strictly vegetarian dish, no meat, eggs or cheese and I left it in the company of a simple garniture of boiled rice in slightly salted water. I used fresh-green garlic and red onion.  I cannot describe the sensation the smoky taste gave it to those vegetables. My taste buds were enticed by some absolutely phenomenal sensations!

Hurriya, Nidham, ‘Adala for Tunisian cuisine !

Mechouia111
Legend:
hors d’oeuvre  – appetizer (which translates to “outside the work”)
** caraway – also known as meridian fennel or Persian cumin
***casserole – a). a dish, usually of earthenware, glass, or cast iron, in which food is both    baked and served; b). food prepared and served in such a dish.

Lichiorul de nuci verzi / Green walnuts liqueur

nuci1

(for English version scroll down the page)

Azi, la modul cel mai serios cu putinta si fara gluma care a imbracat in haine funny materialele precedente, vine un alt material care vorbeste despre ceva ce poate desfata la superlativ papilele gustative dar si poate onora oaspetele cu finetea si aroma unei bauturi rare si greu de intilnit pe mesele romanilor de azi, o bautura pe care bunicile noastre o aveau destul de des pe rafturile camarile lor: lichiorul de nuci verzi….caci despre el este vorba. Si asta, ca sa nu mai vorbesc despre beneficiile mai mult decit evidente ale consumului de nuci, ca fruct sau ‘saminta’ cu ale ei actiuni binefecatoare pentru om!
Mai multe informatii despre nuci aflati aici si aici
Asadar, cum se face lichiorul de nuci verzi, cit mai pe scurt cu putinta si fara a plictisi cititorul:

………………

40 de nuci verzi, culese in prima saptamina din iulie
1,5 l alcool rafinat de 90º sau alcool de farmacie (eu am folosit si tuica dublu rafinata)
1-2 lamii feliate
cam 1 kg zahar
400 – 450 ml apa
cuisoare, scortisoara, nucsoara (optional)

Se spala nucile, se taie in patru, se pun intr-un borcan de sticla destul de mare; se adauga lamiia si condimentele dorite, turnati peste ele alcoolul apoi sigilati foarte bine borcanul si lasati la macerat timp de 40 de zile scuturindu-i zilnic continutul.
Dupa cele 40 de zile, se fierbe un sirop din apa si zahar, se lasa sa se racoreasca, se toarna in borcan peste nuci, se amesteca totul apoi se strecoara si filtreaza totul foarte bine. Se trage lichiorul in sticle curate, se sigileaza si se dau la rece (pivnita sau camara).
Citeva voci spun ca, cu cit se invecheste devine mai intelept si mai bun.
Reteta mi-a inspirat-o Costachel cu al lui site culinar, un excelent curs si indrumar in ale bucatariilor de orice fel.
(Nu va speriati de culoarea neagra a licorii deoarece nucile contin iod. Iar, daca ar fi sa va dau un sfat, as zice sa dublati din start cantitatile pentru ca veti constata ca sticla se va goli mult mai rapid decit ati fi crezut.)

nuci2

Few facts about walnuts:
Walnuts are unique among nuts because the „good” fat they contain is primarily polyunsaturated, the source of omega-3 essential fatty acids.  Walnuts are one of the best plant sources of protein. They are rich in fiber, B vitamins, magnesium, and antioxidants such as Vitamin E.   Incorporating walnuts in a healthy diet reduces the risk of heart disease by improving blood vessel elasticity andpreventing plaque accumulation. Walnuts have also been shown to aid in the lowering LDL cholesterol (the bad cholesterol) and the C-Reactive Protein (CRP). CRP was recently recognized as an independent marker and predictor of heart disease.

EAT WALNUTS …… LIVE LONGER…. AND HEALTHIER…
Nutrients                            Amount (in 100 Grams of Edible Portion)
FOOD ENERGY                 622.70 Kcal
PROTEIN                          11.70 g
CARBOHYDRATES            18.60 g
FAT                                   55.70 g
DIETART FIBRE                  7.80 g
ASH                                    1.94 g
MOISTURE                         4 – 5 %

More info here(a Wikipedia info)…and  here(a great Jen Reviews post)

…………………………………….

The liqueur is making in this way:

40 green walnuts (collected during the first week in July)
1.5 l of 90 degrees refined alcohol
1-2 sliced lemons
spices: cloves, cinnamon, nutmeg.

1 kg sugar
400-450 ml water

Wash walnuts, cut them in four, put them in a large enough glass jar, add lemon, pour over the alcohol, add spices (at your choice), close tightly and allow to soak for 40 days, shaking and turning the jar daily.
When the liquid reached maturation (day 40), make a syrup from water and sugar boiling them, allow it to cool, pour it in the jar, mix thoroughly and then filter it all.
Put the liqueur in clean bottles, close tightly and chill in the cellar (or closet cold room). After another two weeks you can drink the liqueur, but the more you let it age, the better it gets.
(Do not be afraid of the black color of the liquid because nuts contain iodine. Black is the color you must have in your bottles.)

 

nuci

Te iubesc asa cum grasunul iubeste ciocolata !

negresa-003

 

Bai frate, cineva zicea odata ca lumea e proasta atunci cind aseamana ciocolata cu sexul pentru ca sexul poate fi bun sau rau insa ciocolata e doar una, adica …buna. Punct.
Sa-i dau dreptate? Da, atita timp cit ciocolata e ceva mai mult decit mincare! E dincolo de senzatie, de gust, de timp. E esenta azteca a nemuririi. E ceva ce alina, ceva ce promite dincolo de imaginatie, ceva ce trece de pacatul primar… E ea si atit, indiferent de forma, gust, aroma, textura.
La doi ani dupa divort, ciocolata a fost cea care m-a ajutat sa renunt la tigari. Datorita ei am renuntat la o placere in favoarea alteia. Si nu pot spune ca a fost tradare atita timp cit dragostea la prima vedere persista inca. Sunt fan ciocolata buna, fan ciocolata cu menta si nu numai… si nu cred ca-mi voi schimba prea curind placerea.
In „Cartea indulgentelor divine”, Elaine Sherman avea un pasaj absolut fantastic in care descria rolul ciocolatei ca un potentiator-catalizator al secretiei de hormoni ai fericirii, ce altceva decit renumitele endorfine cu rol antidepresiv? Mergind mai departe decit Elaine, incerc sa vad lucrurile precum un bun amic care spunea ca, atunci cind intilneste oameni, incearca sa-si compare starile pe care le are cu acelea prin care trece atunci cind maninca ciocolata. Ciudat nu?
Lucrurile sunt mult mai simple, zic si eu: totul tine de acel creier primitiv pentru care placerea tine de doua aspecte…mincare si sex. Cam asa e si cu ciocolata. Si, cum sa nu ciulesti urechile atunci cind cineva iti spune ca te iubeste asa cum grasunul iubeste ciocolata ?
Dincolo de polologhia voit sau ba p(i)sihologica, ma gindii sa transcriu transform acilea o reteta de negresa tipica intr-una atipica, adica nici braziliana, nici frantuza, nici romaneasca si nici africana. E una tipic a la Mala, cu ingredientele adunate halandala si cu rezultatul pe masura imaginatiei fara limite si-a asteptarilor. Ca asa-i sta bine lucrului bine facut sa fie: de-o simplitate fara egal si-un gust pe masura.
*
negresa-008
*
Asadar:
Intr-o tigaie antiaderenta pune la foc mediu:
-1 cana de zahar din cel mai nerafinat sau mai brun
-1 tableta si jumatate de ciocolata buna, fina, cu mai mult sau mai putina cacao in compozitie, fara umplutura
-1/2 de cana de ulei
Amesteca. Cind s-a omogenizat totul da deoparte de pe foc si adauga: 2 oua mari, o priza buna de sare, 2 linguri de esenta de vanilie sau rom de buna calitate(merge si-un rom alb), 1 praf de copt, 2 linguri cacao si 3/4 cana de faina. Amesteca si toarna totul intr-o tava nu prea mare, unsa si infainata bine. Da la copt la 180-200 grade C pt 20-25 de minute. Eu am lasat doar  vreo15 minute.
Invelisul usor crocant si miezul moale si ciocolatos „face toti banii” minunii negre chiar daca aspectul lasa de dorit.
Sau poate, in asta consta esenta simplitatii ?
*
Alte materiale asemanatoare:

Camus si sarmalele cu prune uscate

sarmale_post3.1

*

De cind lumea si pamintu’, lucru’ bun vine la pachet, parca, cu cel rau, sau unu dupa altu’.

Asa fuse saptamina trecuta. Dupa agitatia cu vinzarea casei din Bihor am fost anuntata de decesul unei rudenii, destul de apropiata mie. Si, cum datoriile nu sunt doar cele lumesti, am purces spre acele meleaguri pe care, fie vorba intre noi, n-as prea mai vrea sa le bat cu pasu’. Prea curind.

Profund marcata de eveniment si cu gindul la multele care ma facura sa trec prin multe dar si inarmata cu rabdare pe masura, ascultam predica preotului, al carui buh de bun graitor in cele filosofii era dus hat departe. Si rumoarea in rindul auditoriului ma facu sa-mi dau seama ca filosofelile lui Camus despre indestulare si rost in viata nu-si aveau  locul acolo, in acea zi de vara, lunga si calda ca o tipsie de jar.

“ Atentiune dragii mei, dupa cum spunea Sfintul Pamvo, sa dai doar celor lipsiti deoarece pamintul  e neroditor. Iar minastirilor din Egipt sa nu dai nimic, pamintul lor are indestulare si pot sa se hraneasca din osteneala lor, deci, dragii mei, asa precum bine stim, viata e scurta, sa nu-i pierdem timpul. Asa cum cel care tocmai s-a dus la domnul, asa exista lucruri in oameni lucruri de admirat…cum bine zicea Camus. Da dragii mei, celebrul Camus care ne povatuia sa nu asteptam judecata de apoi, fiecare zi avind propria judecata. Si, cum tot Camus zicea, cel care a plecat catre cele vesnice poate sa ne transmita de dincolo de cer ca exista in mijlocul iernii o vara. Fericirea. Pentru ca are dovada ca nu e important cit de dura e viata cind in interior exista ceva care ne apara incontinuu…adica iubirea de Dumnezeu si de oameni….”

Priveam auditoriul din jurul meu si brusc se facu lumina. Foielile, murmurele si cotelile ma facura sa inteleg zicerea prietenei mele atunci cind i-am spus unde ma voi duce: “Iti trebuie rabdare daca mergi acolo la inmormintare.”

Preotul isi continua, neclintit, speech-ul… “Onorata asistenta, Iubirea noastra fara indoiala era mereu prezenta, dar era pur si simplu inutilizabila, greu de dus, inerta in noi, sterila ca si crima sau condamnarea. De aceea, eu vin si zic ca succesul nu este greu de obtinut. Greutatea este sa-l si meriti. Sa faci din el un scop in viata, un sine qua non. De aceea va supun atentiei un singur lucru: a hotari daca viata merita sau nu sa fie traita pentru a avea success inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei.”

Si-atunci, de undeva de linga sicriu, dupa ce-si mutase de nenumarate ori greutatea cind pe un picior cind pe altul, feciorul defunctului pufni filosofic facindu-si auzit peste multime, glasul baritonal : “ D’apoi, ştii ce domn’ părinte, mai doamne şi-o mai fute de ea  filozofie şi de el Camiu,  da’ gată cu poveştile astea că tre’ să merem cu mortu’ la groapă! Se răcesc şi sarmalele şi merindea de post ce vrusăşi s-o facem!”

Asistenta inghetase. Preotul ramasese cu un deget ridicat sugestiv spre slavile cerului si–ale lui Camus. Brusc i se inrosi chelia apoi inchise cu un pocnet sec biblia. Se intoarse si pleca in pas alergator spre cimitir, cu tot alaiul in urma lui, fluturind si prapuri si stergare si oameni carora nu le venea sa creada ceea ce auzisera. Dar care respirau usurati ca scapasera.

Atunci, pe linga multe alte filosofeli, am auzit prima data in viata mea de sarmalele cu prune ca mincare de post, tot atunci le-am si mincat si tot atunci, o Feteasca alba, demential de buna si de aromata mi-a netezit calea catreo paralela intre post si sacrificiu ca si jertfa de singe, ca niste ritualuri specifice doar unor anumite momente critice in care, momentul e elementul de  mediere intre divinitate si animale. Si, daca in sacrificiu, contactul profanului cu sacrul se realizeaza prin absorbtie alimentara, in post, lipsa alimentatiei, prin purificarea spirituala, mediaza un dialog cu fortele divine” .

Va prinserati, nu, ca e tot de la domn parinte cetire, ca doar la dreapta lui sezui la masa ?!

*

1 varza murata

3 cepe

1 pahar de untdelemn

piper boabe

100 gr prune uscate ( sau ciuperci, optional stafide, felii de mar uscate sau urda, etc.), tocate bucati mici

1 ceasca orez

1 pahar bulion gros de rosii

1 morcov ras

sare, piper macinat

boia cit sa coloreze totul

Varza se spala atit cit sa iasa sarea. Se pun deoparte 15-20 de foi de varza, iar  restul se toaca fin.

2 cepe se toaca si se calesc in ulei. Se adauga orezul si apa, sarea si se lasa sa fiarba. Cind totul e fiert, se adauga prunele.

Sos: Se toaca o ceapa, se caleste usor in ulei cu boia si piper . Se stinge cu bulion.

Se unge o cratita cu ulei. Se umplu sarmalutele. Se aseaza in cratita cu varza tocata si morcovul ras, se toarna sosul peste, se pun la cuptor, acoperite, circa o ora.

sarmale_post16

 

*

Nota: cind am facut eu sarmalele, am folosit ceapa verde si prune deshidratate si usor afumate.

 

One pot meals … sau atunci cind omul e gras de apa

IMG_1890

 

Moment de pace si liniste cind gadgeturile tin loc de conversatie… Protagonisti? Eu si fie-mea.

Nu stiu care-o fi fost marea dilema a momentului insa putul gindirii lui Cata adinc se vadea a fi. Tam nesam imi zice: ”Stii, suntem 70% apa. Teoretic nu sunem grasi ci inundati.”

Ma uitai lung la ea si, intr-un fel, ii dadui dreptate. Imi scarpinai indoielile si nedumeririle fara a face gesturi prea evidente si decretai sec: „ Auzi iubita? Apa, neapa, suntem grasi. Ca-i 70%, ca-i 7%, ideea e ca nu putem sa ne punem supapa ca sa-i scadem nivelul. Got it ? OK.” „Si ce  mincare faci? Am gasit asta pe net, nu zice rau.” Si-mi arata un clip gen Tasty in care doua miini faceau ceva legume la cuptor. Mi-a placut la nebunie idea tocmai din pricina conceptului one pot meals, a saracimii in grasimi si-a timpului  scazut de preparare asa ca, am marjat rapid pe idee.  Cum, bineinteles ca la mine in bucatarie nimic nu e asa cum ar trebui sa fie (decit in cazuri exceptionale si speciale), nemasurate fura toate cele ce plecara intr-o tava mare si tapetata cu hirtie de copt. Sincera sa fiu, nici nu am respectat bob cu bob tot ce s-a facut in clipul respectiv. Creativitatea fu suverana in acel moment.

Ardei rosu, ardei galben, dovlecel, cartof, cirnat gen polonez, toate taiate grosier, stropite cu ulei si cu condiment pentru barbeque, la tava date si pornit dansul la 200 C vreo 30 de minute.  A fost ceea ce s-a definitivat intr-un savuros si plin de miresme lunch.  De la Tasty citire e englezeasca exprimare …asa ca, nu dati cu paru’ !

Linga legume, aruncai pe farfurie si niste orez ce-l aveam in frigider, facut cu o zi inainte, tot la cuptor, impreuna cu citeva firisoare de ceapa verde si baby carrots si, credeti-ma ca gustul batu de departe orice garnitura sofisticata.

Plusuri ale retetei? Nenumarate. Minusuri? Poate doar unul…spalatul tavii, daca mai poate fi numit asta un minus.

Enjoy your meal! Astept pareri.