Arhiva etichetelor: Romanian cuisine

Camus si sarmalele cu prune uscate

sarmale_post3.1

*

De cind lumea si pamintu’, lucru’ bun vine la pachet, parca, cu cel rau, sau unu dupa altu’.

Asa fuse saptamina trecuta. Dupa agitatia cu vinzarea casei din Bihor am fost anuntata de decesul unei rudenii, destul de apropiata mie. Si, cum datoriile nu sunt doar cele lumesti, am purces spre acele meleaguri pe care, fie vorba intre noi, n-as prea mai vrea sa le bat cu pasu’. Prea curind.

Profund marcata de eveniment si cu gindul la multele care ma facura sa trec prin multe dar si inarmata cu rabdare pe masura, ascultam predica preotului, al carui buh de bun graitor in cele filosofii era dus hat departe. Si rumoarea in rindul auditoriului ma facu sa-mi dau seama ca filosofelile lui Camus despre indestulare si rost in viata nu-si aveau  locul acolo, in acea zi de vara, lunga si calda ca o tipsie de jar.

“ Atentiune dragii mei, dupa cum spunea Sfintul Pamvo, sa dai doar celor lipsiti deoarece pamintul  e neroditor. Iar minastirilor din Egipt sa nu dai nimic, pamintul lor are indestulare si pot sa se hraneasca din osteneala lor, deci, dragii mei, asa precum bine stim, viata e scurta, sa nu-i pierdem timpul. Asa cum cel care tocmai s-a dus la domnul, asa exista lucruri in oameni lucruri de admirat…cum bine zicea Camus. Da dragii mei, celebrul Camus care ne povatuia sa nu asteptam judecata de apoi, fiecare zi avind propria judecata. Si, cum tot Camus zicea, cel care a plecat catre cele vesnice poate sa ne transmita de dincolo de cer ca exista in mijlocul iernii o vara. Fericirea. Pentru ca are dovada ca nu e important cit de dura e viata cind in interior exista ceva care ne apara incontinuu…adica iubirea de Dumnezeu si de oameni….”

Priveam auditoriul din jurul meu si brusc se facu lumina. Foielile, murmurele si cotelile ma facura sa inteleg zicerea prietenei mele atunci cind i-am spus unde ma voi duce: “Iti trebuie rabdare daca mergi acolo la inmormintare.”

Preotul isi continua, neclintit, speech-ul… “Onorata asistenta, Iubirea noastra fara indoiala era mereu prezenta, dar era pur si simplu inutilizabila, greu de dus, inerta in noi, sterila ca si crima sau condamnarea. De aceea, eu vin si zic ca succesul nu este greu de obtinut. Greutatea este sa-l si meriti. Sa faci din el un scop in viata, un sine qua non. De aceea va supun atentiei un singur lucru: a hotari daca viata merita sau nu sa fie traita pentru a avea success inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei.”

Si-atunci, de undeva de linga sicriu, dupa ce-si mutase de nenumarate ori greutatea cind pe un picior cind pe altul, feciorul defunctului pufni filosofic facindu-si auzit peste multime, glasul baritonal : “ D’apoi, ştii ce domn’ părinte, mai doamne şi-o mai fute de ea  filozofie şi de el Camiu,  da’ gată cu poveştile astea că tre’ să merem cu mortu’ la groapă! Se răcesc şi sarmalele şi merindea de post ce vrusăşi s-o facem!”

Asistenta inghetase. Preotul ramasese cu un deget ridicat sugestiv spre slavile cerului si–ale lui Camus. Brusc i se inrosi chelia apoi inchise cu un pocnet sec biblia. Se intoarse si pleca in pas alergator spre cimitir, cu tot alaiul in urma lui, fluturind si prapuri si stergare si oameni carora nu le venea sa creada ceea ce auzisera. Dar care respirau usurati ca scapasera.

Atunci, pe linga multe alte filosofeli, am auzit prima data in viata mea de sarmalele cu prune ca mincare de post, tot atunci le-am si mincat si tot atunci, o Feteasca alba, demential de buna si de aromata mi-a netezit calea catreo paralela intre post si sacrificiu ca si jertfa de singe, ca niste ritualuri specifice doar unor anumite momente critice in care, momentul e elementul de  mediere intre divinitate si animale. Si, daca in sacrificiu, contactul profanului cu sacrul se realizeaza prin absorbtie alimentara, in post, lipsa alimentatiei, prin purificarea spirituala, mediaza un dialog cu fortele divine” .

Va prinserati, nu, ca e tot de la domn parinte cetire, ca doar la dreapta lui sezui la masa ?!

*

1 varza murata

3 cepe

1 pahar de untdelemn

piper boabe

100 gr prune uscate ( sau ciuperci, optional stafide, felii de mar uscate sau urda, etc.), tocate bucati mici

1 ceasca orez

1 pahar bulion gros de rosii

1 morcov ras

sare, piper macinat

boia cit sa coloreze totul

Varza se spala atit cit sa iasa sarea. Se pun deoparte 15-20 de foi de varza, iar  restul se toaca fin.

2 cepe se toaca si se calesc in ulei. Se adauga orezul si apa, sarea si se lasa sa fiarba. Cind totul e fiert, se adauga prunele.

Sos: Se toaca o ceapa, se caleste usor in ulei cu boia si piper . Se stinge cu bulion.

Se unge o cratita cu ulei. Se umplu sarmalutele. Se aseaza in cratita cu varza tocata si morcovul ras, se toarna sosul peste, se pun la cuptor, acoperite, circa o ora.

sarmale_post16

 

*

Nota: cind am facut eu sarmalele, am folosit ceapa verde si prune deshidratate si usor afumate.

 

De la Adam si Eva la placinta cu gutui/From Adam and Eve to Quince pie

 

gutui coapte4
(for English version scroll down the page)
Undeva intre Marea Caspica si Marea Neagra si-a gasit casa o saminta de ‘mar de aur’. La inceput salbatica, saminta se gindi sa-si inalte falnic puterea si sa-si scoata semet capul in lume strigindu-si victoria. Multi o vazura, multi o rivnira, multi se bucurara de darurile pe care ea le oferea lumii.
Inainte de Hristos,  grecii se gindira s-o pomeneasca in scrierile lor desemnind-o ca facind parte din ritualul de nunta. Naturalistii antici se gindira ce se gindira si pe loc o numira ‘marul vrabiutei’ sau ‘marul de aur’. Mesopotamienii se hotarira s-o aduca in ograda lor si s-o cultive, undeva la nord de Irac, intre Tigru si Eufrat. Povestea si istoria s-a scris. Crescuta si adaptata pentru a bucura sufletele, limbile si imaginatia(si asta cu mult inainte ca marul sa existe pe acele paminturi), galbena gutuie a fost cintata de Solomon in ale lui Cintari.
Si-o intrebare, mai mult decit retorica incepe sa-si tese cale pe limba: chiar a muscat Eva din marul interzis in acea Gradina a Edenului ? Unii istorici, intelepti le-as zice eu, cred ca posibila tentatie din Gradina Raiului n-a fost altceva decit o gutuie. Cum, n-a fost altceva nici marul daruit de Paris frumoasei Afrodita. Sa mai pomenesc de darul facut Ioanei d’Arc la sosirea in Orleans dupa ce i-a eliberat pe francezi de sub dominatie engleza ?
In Slavonia, cind un copil se naste, se planteaza un pom de gutui, ca simbol al fertilitatii, dragostei si-al vietii. Iar Plutarh, in ale lui „Vieti”, spune ca Solon ar fi decretat ca mirele si mireasa sa fie inchisi impreuna in pivnita si sa manince impreuna o gutuie.
Frumos, nu ?
De la Adam si Eva am trecut la o placinta cu gutui. Absolut dementiala. Nu stiu daca a mai facut-o cineva inaintea mea cum, nu stiu daca va fi pe placul multora care, probabil, se gindesc la acreala fructului. Va spun ca nu e asa precum va ginditi. Vin si va mai spun ca e o placinta de o finete desavirsita in ciuda asprimii foilor si-a cuvintelor, de o savoare inimaginabila si de-un gust pe care-l veti tine minte.
Pentru mine, placinta asta, un produs 100% Mala, e un suprem gust intre cele ‘placintesti’. La fel cum e si cel al placintei cu brinza dulce si vanilie.
gutui coapte5

Ingrediente:

1 pachet de „Foi de placinta”
10 gutui medii
zahar
scortisoara
gris pt. presarat pe foi
ulei pt. stropit foile si tigaia
Gutuile spala-le, pune-le intr-o tava si da cu ele la copt, in cuptor, pt. 30-40 de minute. Scoate-le si lasa-le sa se raceasca pt. o vreme.
Fiecare foaie stropeste-o cu ulei, presar-o cu gris, rade mare cite o gutuie, presara generos cu zahar, scortisoara dupa gust apoi ruleaz-o. Coace-le in tigaie dubla(cu capac cu functie de tigaie si el) si stropite cu ulei, cite 10 minute pe fiecare parte, la foc mic. E mai mult decit suficient.
Daca nu incap sulurile in tigaie, taie-le in doua.
Cind sunt reci, presara-le cu zahar pudra.
Idee: foile de comert nu se preteaza la copt in cuptor fara o cantitate apreciabila de grasime, altfel vor fi uscate si mai mult decit deranjante la mincat.
gutui coapte3
„The homeland of the quince lies between the Caspian Sea and the Black Sea, a mountainous region called the Caucasus that touches northern Turkey and Iran as well as Southern Georgia. A knobby, irregular shaped variety still grows wild in this part of the world.
Mention of quince appears in Greek writings about 600 BCE as a ritual item in wedding ceremonies. Pliny, a Roman naturalist and writer of the first century CE, was familiar with quince and mentioned it when he described the Mulvian variety, a cultivated quince, as the only one that could be eaten raw. Columella, another ancient naturalist, describes three other varieties he names as the sparrow apple, golden apple, and the must apple.
Cultivation of the quince began in Mesopotamia, an area now Northern Iraq between the Tigris and Euphrates Rivers. Between 200 and 100 BCE, this „golden apple” was cultivated by the Greeks as it traveled into the Eastern Mediterranean. The quince was actually cultivated prior to the apple and reached Palestine by 100 BCE. Reference to the apple in the Song of Solomon may not have been an apple at all but might have been a quince instead.
Did Eve really bite into an apple that she plucked off the forbidden tree of knowledge of good and evil in the Garden of Eden? No specific name is given to the fruit she tasted from that tree, though apples are mentioned later in the Bible. Some historians believe Eve’s fruit of temptation might have been a pomegranate or possibly even a quince.
In Slavonia (Croatia) when a baby is born, a quince tree is planted as a symbol of fertility, love and life. In the Canary Islands and some places in South America, a quince is used to play an informal beach toss-and-swim game, usually among young teens. When mixed with salt water, a mature quince will turn its sour taste to sweet. The game is played by throwing a quince into the sea. All players race to catch the quince and whoever catches it, takes one bite and tosses the quince again, then the whole process gets repeated until the quince is fully eaten. Ancient Greek poets (Ibycus, Aristophanes, e.g.) use quinces (kydonia) as a mildly ribald term for teenage breasts. Although the book of Genesis does not name the specific type of the fruit that Adam and Eve ate from the tree of knowledge of good and evil in the garden of Eden, some ancient texts suggest Eve’s fruit of temptation might have been a quince. This was referenced during the Jeopardy  scene of the film White Men Can’t Jump. In Plutarch’s Lives, Solon is said to have decreed that „bride and bridegroom shall be shut into a chamber, and eat a quince together.”
The film El Sol del Membrillo (1992) is a documentary about a painter, Antonio López García, who spends September through December painting a quince tree in his garden.”
(Wiki source)

Ingredients:

10-12 sheets of pie
10 medium quinces
sugar
cinnamon
semolina for sprinkled on sheets
oil for sprayed on sheets and pan
Wash quinces, put them in a baking pan and bake them into the oven for 30-40 minutes. Take them out and let them cool for a while.
Sprayed with oil each sheet of pie, sprinkle it with semolina, grate a quince on each, sprinkle all generously with sugar and cinnamon. Roll then the pies. Put them in a double frying pan (with lid according to the pan), sprinkle with oil and fry, on low heat, for 10 minutes on each side. It’s more than enough.
If the rolls do not fit in the pan, cut them in half.
When cold, sprinkle them with powdered sugar.
gutui coapte6

 

Compot de mere cu arome bahice

 

compotmere2

Nu stiu altii cum sunt dar…cam asa incepe povestea lui Creanga. Asemeni lui, am si eu povestile mele(„moldovenesti”) care mi-au leganat copilaria cu dulcele grai al imaginatiei dusa pina la granita cu fantasticul. Asemeni lui Creanga, am povestile care se spun in taina la gura sobei sau te lauzi cu ele de ti se umfla-n pene,  nemasurat, orgoliul.

Ca orice poveste, cea de azi are dramul ei de adevar si fictiune. O pot spune tainic, la gura sobei, in speranta ca doar Sfintul Ilie o va auzi si ma va ierta ca am mincat merele inainte de 20 ale lui Cuptor si ca nu le-am dus mai intii la biserica, in buna traditie a unui sat romanesc. Ca doara roadele din pomul domniei sale fusera…
Daca Alexandru cel Mare a cautat in India si Persia ‘apa vietii’ gasind in schimb merele si-a facut din ele o poveste de viata, asa vin si eu si spun, in gura mare, povestea de poveste despre un mar cretesc si-un vin alb.

compotmere5

Asa cum getii au invatat sa cinsteasca „Aur Mara”, asa cinstesc si eu azi marul, cu un compot din care sa iau o gura sanatoasa, sperind ca nu se va mai intimpla ceea ce s-a intimplat cu multi, multi ani in urma, atunci cind, dupa degustarea lui, am cazut intr-un somn cu reverii si reverente la adresa unui comportament ce tine de tarimul lui Bachus.

Ingrediente:

1 kg mere cretesti sau orice alt soi acrisor, fara coaja si simburi si taiate in patru
700 gr zahar
1 baton scortisoara
300 ml apa
700 ml vin alb, licoros, dulciu si parfumat
1 l-ta coaja de lamiie
Merele se fierb cu restul de ingrediente pina se inmoaie. Se scot cu grija din lichid si se pun deoparte. Siropul se continua sa se fiarba pina capata ceva consistenta. Se adauga 1 l-ra apa de flori *,  se amesteca de citeva ori apoi se toarna peste mere.

compot

Amintirile mele legate de compotul asta sunt variate si amestecate, ca sa nu spun confuze. Stiu ca avea un gust demential de bun care te indemna la nesimtire ca apoi, daca depaseai masura, sa-ti dea cu tifla facindu-te sa te intrebi „ce naiba sa-ntimplat”…Si cam atit. Si era o zi senina si torida de vara.

Atmosfera faina de petrecere si restul …. stiti voi.

 

Legenda:

* In alt material o sa va arat cum, in bucataria proprie, se poate face apa de flori. Costurile ? Minime fata de cit ati plati, in magazinele de profil, pentru o sticluta.

 

Vărzări / Saltbush pie

varzari9

(for English version scroll down the page)

Și, când veneau cele două ajunuri, câte treizeci-patruzeci de băieți fugeau înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta, și la Crăciun nechezam ca mânzii, iar la Bobotează strigam chiraleisa de clocotea satul. Și, când ajungea popa, noi ne așezam în două rânduri și-i deschideam calea, iară el își trăgea barba și zicea cu mândrie către gazdă:
— Ai
știa-s mânzii popii, fiule. Niște zile mari ca aceste le așteaptă și ei, cu mare bucurie, tot anul. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare? Gătit, cinstite părinte; poftim de ne blagosloviți casa și masa și poftim de mai ședeți, să ne șadă pețitorii.
Când auzeam noi de masă, tăbăram pe dânsa,
ș-apoi, aține-te, gură! Vorba ceea: De plăcinte râde gura, de vărzare, și mai tare. Ce să faci, că doar numai de două ori pe an este ajunul! Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămădit așa de tare și am răsturnat masa omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de rușine.  Dar el tot cu bunătate: De unde nu-i, de-acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică! „

Acum, cum să nu zic şi eu ca şi Creangă „De plăcinte rîde gura, de vărzare,şi mai tare”? Şi, cum să nu-mi rîdă gura cînd mama îndesa în aluatul de pită o mînă zdravănă de lobode descîntate de savoarea caşului de capră şi bătut bine de aroma de neegalat a mărarului?

Ingrediente:
aluat de pită
Umplutura:
lobode albe şi roşi, frunze tinere de ştevie(toate frecate cu sare şi stoarse)
caş de capră, uşor sărat
doua mîini bune de mărar şi pătrunjel tocate, 1 legătură de cozi de ceapă, tocate

Se amestecă toate.

varzari22
Se rupe o mînă bună de aluat, se întinde o foaie nu prea mare şi nu prea subţirică, se pune în mijloc un pumn zdravăn de umplutură şi se sigilează marginile ca o semilună, aducînd ca formă cu calzonele italian, se presează marginile cu degetele ca să nu iasă umplutura şi se aplatizează totul. Se ung cu ou bătut, se aşează în tava unsă şi se mai lasă sa crească încă vreun sfert de oră. Se coc în cuptorul încins dinainte, la foc zdravăn, pînă se rumenesc. Dacă nu, prajiţi plăcinta în tigaie antiaderentă, cu un adaus extrem de redus de ulei. Se servesc calde sau reci, uneori şi cu smîntînă alături.
Şi, cam ce udătură ar merge pe lîngă vărzări dacă nu  un vin alb şi demisec, crescut şi maturat pe dealurile Ardealului, pentru că loboda şi aluatul nu-i ca fata la măritat ca să se grabeasca, pupîndu-se foarte bine cu o Fetească Albă sau , de ce nu, cu un Recaş de cel nobil?
 

…………………………………………………………….
 

varzari2

Now, I say as Creangă* said  „By pies, mouth is laughing, by vărzări harder. „ And,  how not to laugh when my mother soundly stuffes the bread dough with the saltbush oe stevia filling, filling sorcerers by the flavor of goat curd and beat only by the unbeatable flavor of dill ?

Ingredients: 
rised bread dough
Filling: 

white and red saltbush, younger stevia … leaves rubbed with salt and drained by liquid
salty goat cheese
2 handfull of chopped dill and parsley, 1 bunch of green onion, chopped

Mix them all.
It breaks a good hand of dough, flatten it as a sheet, not too high and not too thin, place in the middle of it a good hand of filling and seal the edges like a crescent, bringing to it the Italian calzone shape, rub the edges with your fingers and flatten all.
Sits all of them in a pan, brush the surface of vărzări  with beaten egg and let them rise for a quarter of an hour yet. Bake in hot oven until browned.
If not, fry de pies in a pan with a very low oil filler. Serve warm or cold and, if you want, sometimes with sour cream.
And, like what ‘ rain’ would go besides vărzări if not a semi-dry white wine, rose and swept on the hills of Transylvania, because the saltbush and dough are not like the girl who wants get marry, as well not rush for it . So, a Feteasca Alba or, why not, a noble Recas will meet throughout the sufficiency of the mind and the tummy.

Legend:

Creangă*= a well known Romanian writer, known especially for his book „Amintiri din copilarie” (‘Childhood memories’)

Prescurăriţa şi-a ei pâine sfîntă / Prescurăriţa and her holy bread

piinesfinta2
*
(for  English version scroll down the page)
*
Pâinea este de departe cea mai comună formă de ospăţ ortodox şi este întotdeauna dospită. Este de asemenea privită şi dpdv teologic, ca un aliment esenţial, simbol de subzistenţă şi de viaţă.
Cea mai frecventă pâine non-euharistică este Arthos .
Prescura este o pâine mică, rotundă, sau în formă de cruce, făcută din aluat dospit, din care se pregăteşte cuminecătura şi se taie anafura la biserică.
Cuminecătura (sin: împărtășanie)

… este un ritual creştin care constă în  gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului sfinţite de preot, simbolizînd trupul şi sîngele lui Isus Cristos.

Anafura este sub formă de bucaţi mici de prescură sfinţită care se împart credincioşilor la sfîrşitul liturghiei.
 
Un rol la fel de important îl are şi persoana care face pâinea. Capităreasa sau prescurăriţa, femeia care face prescura, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, stricte şi absolut esenţiale. În afară de abilităţile necesare, trebuie să fie curată, biologic vorbind(să fie bătrînă), să ducă o existenţă ce tinde spre asceză(vorbim despre asceza alimentară şi sexuală), să aibă un comportament social pozitiv (cinstită şi buna la suflet) şi să respecte o igienă strictă a corpului şi-a hainelor în momentul prepararii pîinii. În practica liturgică românească, precum şi-n tradiţia laică veche de veacuri, pregătirea prescurei joacă un rol esenţial în simbolistica sărbătorii căreia îi este închinată aceasta pîine sfîntă. 
 
În Transilvania şi Banat (părţile de vest şi sud-vest ale României) căpităreasa este prescurăriţa, în Caraş-Severin ea este „făcătoare”. Mai are şi atribuţii în facerea colacului special pentru preot, la înmormîntări(parastasul) dar şi a ‘prinosului’ (colac ce se oferă de asemenea preotului la botez, nuntă sau înmormîntări). Această practică este întîlnită în Hunedoara şi Sălaj. Ca un însemn de recunoaştere a însemnătăţii acestei pâini, i se aplică un fel de sigiliu(ştampilă) înainte de coacere. Sigiliul respectiv se numeste pristolnic(pistornic) şi este o bucată de lemn, piatră, os  sau marmura, fiind folosit la imprimarea pe prescuri a semnului crucii şi a iniţialelor rituale. Dacă în părţile de sud ale României, toate femeile pot avea un pristolnic, în Transilvania doar prescurăriţa sau capităreasa are dreptul să-l deţină.
 
Dincolo de aspectul evident al procesului în sine de pregătire al pâinii, căpităreasa sau prescurăriţa, cu statutul recunoscut de comunitate şi confirmat de aspectul religios, duce această pâine specială din lumea profană şi laică, a omului de rînd, în cea religioasă, a sacralităţii şi miticului, închinată spiritualităţii divine.
 
………………….
 
Bread is by far the most common Orthodox repast in worship and is always leavened. Bread is viewed theologically as the quintissential food, the symbol of sustenance and life.
The most common non-Eucharistic bread is the artos.
Romanian language has its peculiarities and called these rituals in her own style, most often using an archaic style.
Words such as prescura, anafura or cuminecătura can not be literally translated. But,  there are some similarities with the most common words used in English: bread, Holy Bread and the Communion.
So:
Prescura.. is a round or cross shaped small bread, made of yeast dough, from which is preparing the Communion and the Holy bread is cuted to church.
Cuminecatura … the Communion (syn: Communion) is a Christian ritual; faithful taste the sanctified bread and wine, symbolizing the body and blood of Jesus Christ. 
Anafura…the Holy bread- as small pieces of  bread which is divided at the end of Mass to the faithful.
 
In the Romanian liturgical practice, as a laic and centuries old tradition, preparing the prescura  plays an essential role in the symbolism of the festival to whom this holy bread is dedicated .
A same  important role has the person who makes this bread. Prescurarita or Capitareasa (woman who makes this bread) must meet certain and absolutely essential conditions. Besides necessary skills, she must be clean, biologically speaking(to be old), to lead an existence which tends to asceticism (we are talking about food and sexual  asceticism), to have a positive social behavior (honest and good-hearted) and to respect a strict hygiene of the body and clothes when she cooks bread.
 
In Transylvania and Banat (west and south-western Romania)  capitareasa is prescurarita, in Caras-Severin she is called  „facatoarea”(the maker). She also has responsibilities in making that special coil for the priest at the funeral (memorial service) but the  ‘oblation ‘ also (a kind of dough-ring that is also offered to the priest for baptism, weddings or funerals). This practice is commonly found in Hunedoara and Salaj. 
As a sign of recognition of the significance of this bread, it’s applied a kind of seal (stamp) on the surface of the dough, before to be baked.  That seal is called „pristolnic” (pistornic) being a piece of wood, stone, bone or marble used for printing on bread the sign of the cross and the initials of ritual. If, in the south of Romania, all women can have a pristolnic, in Transylvania only capitareasa or prescurarita is entitled to hold it. 
 
Beyond the obvious aspect of the process of preparing the bread ,  prescurarita or capitareasa with her recognized status by the community and confirmed by religion, leads this special bread from that profane and laic world,belonging to ordinary man into that religious one, belonging to the sacred and mythical area and worshiped to divine spirituality.
piinesfinta1
 
 

Ciuperci ca murătură(sau poate nu!) / Pickled mushrooms (or maybe not!)

salataciuperci1

( for English version scroll down the page )

Gălbiori, popenci, hribe, iuţari, ghebe, laba ursului …. un amestec de-a valma de ciuperci, bureţi, care mai de care mai buni şi mai cu moţ. Cine nu-i ştie? Dar, mai ales cine-i ştie ? Că mare taină-i culesul lor cum mare taină-i alesul şi gătitul lor! Şi ceea ce ai în farfurie, după tot procesul ăsta elaborat, face parte din preabinele nesimţit al burţii pline.

Salata asta o poţi mînca aşa cum e, fără s-o faci o murătură pe care s-o ridici la rang de ‘bun de pus la cămară’ pentru zilele în care iarna-ţi va aminti ce uşoară-i viata… mai ales vara. Sau, o poţi mînca iarna . Alegerea-ţi aparţine.

Ingrediente:

1 kg ciuperci tinere, fără picioruşe, spălate, se fierb 15 min, la foc mic, în apă cu sare; se scurg şi se aşează în borcan

1 l otet + 2 l apa + 1 l-ră rasa de sare + 1 l-ră rasă de boabe de mustar, cîţiva căţei de usturoi feliaţi, se fierb, se toarnă peste ciuperci;

-dacă o vrei consumată în momentul în care-ai preparat-o, atunci presar-o cu patrunjel tocat şi consum-o, dacă nu…mai toarnă deasupra saramurii puţin ulei, capsează borcanul şi trimite-l direct pe raftul cămării.

Notă: eu am folosit ciupercile de cultură şi asta doar din teama (poate nefirească pt. unii) faţă de ceea ce o ciupercă necunoscută poate să-ţi ofere.

ciupercimarinate2

 

A mixture of mushrooms, fungi, sponges which most of them are best. Who does not know’em ? But, who’s mostly known them? …There is a great mystery their picking but a greater mystery is there elected and cooking. And what’s on the plate, after all this elaborate process, is a part of the belly’s fulfilment.

You can eat this salad as it is, without being a pickle for winter days when you will remember what easier life is … especially in summer. Or you can eat it in winter. The choice is yours.

  1. 1 kg young mushrooms without legs, washed, boiled for 15 minutes in salted water, drained and placed in jars
  2. 1 l vinegar + 2 l water + 1 tbs salt + 1 tbs mustard seeds, a few cloves of sliced garlic,  all boiled and poured over mushrooms;

-if you want to consume this salad when you prepare it then sprinkle it with chopped parsley and use it, if not … pour a little oil over salad, staple jars and send them directly to the rack-chamber.

” Taci şi-nghite” / ”Shut up and eat”

taci.si-nghite1

(for English version scroll down the page)

Cam ciudat numele, nu? Dar, nu-ţi spune nici pe departe cam ce ar fi în spate. Ca să fiu corectă si absolut în ton cu ideea care stă la baza mîncării ăsteia, ei bine, zic ca e varianta elegantă a bulzului de Curmătura, o decadentă şi explozivă combinaţie de gusturi, texturi şi arome. Şi totul avînd la baza atît de banala dar geniala mamaligă românească.
Cine a inventat ‘Taci şi-nghite’ nu cred ca şi-a dat seama că deschide o cutie a Pandorei în care cîrnaţii, brînza şi smîntîna unsă, numa’ bine se lăfăie printre straturile mămăligoase şi galbene ca aurul toamnei.

taci-nghite5

 

Ingrediente (dupa bunul plac ):
mămăliga fiartă (nici moale, nici tare)
felii prăjite de cîrnaţ afumat şi picant
smîntînă grasă şi tare
brînza de oaie, uşor sărată
unt
ouă

Într-un vas, se aşează straturi:
-mămăligă
-cîrnaţ
-mămăligă
-feliuţe de unt, smîntînă şi brînză
-mămăligă
Se repetă de cite ori se vrea.Se termină cu stratul de mămăligă.
Deasupra, se fac niste adîncituri în mămăligă, adîncituri în care se sparg ouăle. Printre ouă se presară brinză şi cîrnaţ. Se dă la cuptor la 180-200 C pînă se rumeneşte frumos.
Poţi servi cu smîntînă sau….aşa cum este.
………………………………………………………

taci-nghite4

 

Weird name, right? But, it does not tell you about the meaning behind of it. To be absolutely correct with the idea that underlies this food, well, I say that’s the elegant version of the Bulz of Curmatura, a decadent but explosive combination of tastes, textures and flavors. And everything being based on so trivial but brilliant Romanian polenta.
Who invented ‘Shut up and eat’, well, I don’t think he realized that opened a Pandora’s box, where sausage, cheese and fatty sour cream are only good laied among the layers of polenta as yellow as the gold color of the autumn.

taci.si-nghite2
Ingredients (as much as you like ):
boiled polenta (not so soft and not so hard),

fried slices of smoked and spicy sausages
fat and thick sour cream
sheep cheese, slightly salty
butter
eggs

In a bowl, sits layers:
-polenta
-sausages
-polenta
-slices of butter, cream and cheese
-polenta
Repeat all how many times you want and if you want. Finish it with polenta. Make on the surface of it, some wholes where you’ll break the eggs. Among them, just  sprinkle with cheese and sausages.
Bake at 180-200 C until nicely browned.
You can serve it with an extra amount of cream or as it is.

***