Arhiva categoriei: Various

Camus si sarmalele cu prune uscate

sarmale_post3.1

*

De cind lumea si pamintu’, lucru’ bun vine la pachet, parca, cu cel rau, sau unu dupa altu’.

Asa fuse saptamina trecuta. Dupa agitatia cu vinzarea casei din Bihor am fost anuntata de decesul unei rudenii, destul de apropiata mie. Si, cum datoriile nu sunt doar cele lumesti, am purces spre acele meleaguri pe care, fie vorba intre noi, n-as prea mai vrea sa le bat cu pasu’. Prea curind.

Profund marcata de eveniment si cu gindul la multele care ma facura sa trec prin multe dar si inarmata cu rabdare pe masura, ascultam predica preotului, al carui buh de bun graitor in cele filosofii era dus hat departe. Si rumoarea in rindul auditoriului ma facu sa-mi dau seama ca filosofelile lui Camus despre indestulare si rost in viata nu-si aveau  locul acolo, in acea zi de vara, lunga si calda ca o tipsie de jar.

“ Atentiune dragii mei, dupa cum spunea Sfintul Pamvo, sa dai doar celor lipsiti deoarece pamintul  e neroditor. Iar minastirilor din Egipt sa nu dai nimic, pamintul lor are indestulare si pot sa se hraneasca din osteneala lor, deci, dragii mei, asa precum bine stim, viata e scurta, sa nu-i pierdem timpul. Asa cum cel care tocmai s-a dus la domnul, asa exista lucruri in oameni lucruri de admirat…cum bine zicea Camus. Da dragii mei, celebrul Camus care ne povatuia sa nu asteptam judecata de apoi, fiecare zi avind propria judecata. Si, cum tot Camus zicea, cel care a plecat catre cele vesnice poate sa ne transmita de dincolo de cer ca exista in mijlocul iernii o vara. Fericirea. Pentru ca are dovada ca nu e important cit de dura e viata cind in interior exista ceva care ne apara incontinuu…adica iubirea de Dumnezeu si de oameni….”

Priveam auditoriul din jurul meu si brusc se facu lumina. Foielile, murmurele si cotelile ma facura sa inteleg zicerea prietenei mele atunci cind i-am spus unde ma voi duce: “Iti trebuie rabdare daca mergi acolo la inmormintare.”

Preotul isi continua, neclintit, speech-ul… “Onorata asistenta, Iubirea noastra fara indoiala era mereu prezenta, dar era pur si simplu inutilizabila, greu de dus, inerta in noi, sterila ca si crima sau condamnarea. De aceea, eu vin si zic ca succesul nu este greu de obtinut. Greutatea este sa-l si meriti. Sa faci din el un scop in viata, un sine qua non. De aceea va supun atentiei un singur lucru: a hotari daca viata merita sau nu sa fie traita pentru a avea success inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei.”

Si-atunci, de undeva de linga sicriu, dupa ce-si mutase de nenumarate ori greutatea cind pe un picior cind pe altul, feciorul defunctului pufni filosofic facindu-si auzit peste multime, glasul baritonal : “ D’apoi, ştii ce domn’ părinte, mai doamne şi-o mai fute de ea  filozofie şi de el Camiu,  da’ gată cu poveştile astea că tre’ să merem cu mortu’ la groapă! Se răcesc şi sarmalele şi merindea de post ce vrusăşi s-o facem!”

Asistenta inghetase. Preotul ramasese cu un deget ridicat sugestiv spre slavile cerului si–ale lui Camus. Brusc i se inrosi chelia apoi inchise cu un pocnet sec biblia. Se intoarse si pleca in pas alergator spre cimitir, cu tot alaiul in urma lui, fluturind si prapuri si stergare si oameni carora nu le venea sa creada ceea ce auzisera. Dar care respirau usurati ca scapasera.

Atunci, pe linga multe alte filosofeli, am auzit prima data in viata mea de sarmalele cu prune ca mincare de post, tot atunci le-am si mincat si tot atunci, o Feteasca alba, demential de buna si de aromata mi-a netezit calea catreo paralela intre post si sacrificiu ca si jertfa de singe, ca niste ritualuri specifice doar unor anumite momente critice in care, momentul e elementul de  mediere intre divinitate si animale. Si, daca in sacrificiu, contactul profanului cu sacrul se realizeaza prin absorbtie alimentara, in post, lipsa alimentatiei, prin purificarea spirituala, mediaza un dialog cu fortele divine” .

Va prinserati, nu, ca e tot de la domn parinte cetire, ca doar la dreapta lui sezui la masa ?!

*

1 varza murata

3 cepe

1 pahar de untdelemn

piper boabe

100 gr prune uscate ( sau ciuperci, optional stafide, felii de mar uscate sau urda, etc.), tocate bucati mici

1 ceasca orez

1 pahar bulion gros de rosii

1 morcov ras

sare, piper macinat

boia cit sa coloreze totul

Varza se spala atit cit sa iasa sarea. Se pun deoparte 15-20 de foi de varza, iar  restul se toaca fin.

2 cepe se toaca si se calesc in ulei. Se adauga orezul si apa, sarea si se lasa sa fiarba. Cind totul e fiert, se adauga prunele.

Sos: Se toaca o ceapa, se caleste usor in ulei cu boia si piper . Se stinge cu bulion.

Se unge o cratita cu ulei. Se umplu sarmalutele. Se aseaza in cratita cu varza tocata si morcovul ras, se toarna sosul peste, se pun la cuptor, acoperite, circa o ora.

sarmale_post16

 

*

Nota: cind am facut eu sarmalele, am folosit ceapa verde si prune deshidratate si usor afumate.

 

One pot meals … sau atunci cind omul e gras de apa

IMG_1890

 

Moment de pace si liniste cind gadgeturile tin loc de conversatie… Protagonisti? Eu si fie-mea.

Nu stiu care-o fi fost marea dilema a momentului insa putul gindirii lui Cata adinc se vadea a fi. Tam nesam imi zice: ”Stii, suntem 70% apa. Teoretic nu sunem grasi ci inundati.”

Ma uitai lung la ea si, intr-un fel, ii dadui dreptate. Imi scarpinai indoielile si nedumeririle fara a face gesturi prea evidente si decretai sec: „ Auzi iubita? Apa, neapa, suntem grasi. Ca-i 70%, ca-i 7%, ideea e ca nu putem sa ne punem supapa ca sa-i scadem nivelul. Got it ? OK.” „Si ce  mincare faci? Am gasit asta pe net, nu zice rau.” Si-mi arata un clip gen Tasty in care doua miini faceau ceva legume la cuptor. Mi-a placut la nebunie idea tocmai din pricina conceptului one pot meals, a saracimii in grasimi si-a timpului  scazut de preparare asa ca, am marjat rapid pe idee.  Cum, bineinteles ca la mine in bucatarie nimic nu e asa cum ar trebui sa fie (decit in cazuri exceptionale si speciale), nemasurate fura toate cele ce plecara intr-o tava mare si tapetata cu hirtie de copt. Sincera sa fiu, nici nu am respectat bob cu bob tot ce s-a facut in clipul respectiv. Creativitatea fu suverana in acel moment.

Ardei rosu, ardei galben, dovlecel, cartof, cirnat gen polonez, toate taiate grosier, stropite cu ulei si cu condiment pentru barbeque, la tava date si pornit dansul la 200 C vreo 30 de minute.  A fost ceea ce s-a definitivat intr-un savuros si plin de miresme lunch.  De la Tasty citire e englezeasca exprimare …asa ca, nu dati cu paru’ !

Linga legume, aruncai pe farfurie si niste orez ce-l aveam in frigider, facut cu o zi inainte, tot la cuptor, impreuna cu citeva firisoare de ceapa verde si baby carrots si, credeti-ma ca gustul batu de departe orice garnitura sofisticata.

Plusuri ale retetei? Nenumarate. Minusuri? Poate doar unul…spalatul tavii, daca mai poate fi numit asta un minus.

Enjoy your meal! Astept pareri.

” Taci şi-nghite” / ”Shut up and eat”

taci.si-nghite1

(for English version scroll down the page)

Cam ciudat numele, nu? Dar, nu-ţi spune nici pe departe cam ce ar fi în spate. Ca să fiu corectă si absolut în ton cu ideea care stă la baza mîncării ăsteia, ei bine, zic ca e varianta elegantă a bulzului de Curmătura, o decadentă şi explozivă combinaţie de gusturi, texturi şi arome. Şi totul avînd la baza atît de banala dar geniala mamaligă românească.
Cine a inventat ‘Taci şi-nghite’ nu cred ca şi-a dat seama că deschide o cutie a Pandorei în care cîrnaţii, brînza şi smîntîna unsă, numa’ bine se lăfăie printre straturile mămăligoase şi galbene ca aurul toamnei.

taci-nghite5

 

Ingrediente (dupa bunul plac ):
mămăliga fiartă (nici moale, nici tare)
felii prăjite de cîrnaţ afumat şi picant
smîntînă grasă şi tare
brînza de oaie, uşor sărată
unt
ouă

Într-un vas, se aşează straturi:
-mămăligă
-cîrnaţ
-mămăligă
-feliuţe de unt, smîntînă şi brînză
-mămăligă
Se repetă de cite ori se vrea.Se termină cu stratul de mămăligă.
Deasupra, se fac niste adîncituri în mămăligă, adîncituri în care se sparg ouăle. Printre ouă se presară brinză şi cîrnaţ. Se dă la cuptor la 180-200 C pînă se rumeneşte frumos.
Poţi servi cu smîntînă sau….aşa cum este.
………………………………………………………

taci-nghite4

 

Weird name, right? But, it does not tell you about the meaning behind of it. To be absolutely correct with the idea that underlies this food, well, I say that’s the elegant version of the Bulz of Curmatura, a decadent but explosive combination of tastes, textures and flavors. And everything being based on so trivial but brilliant Romanian polenta.
Who invented ‘Shut up and eat’, well, I don’t think he realized that opened a Pandora’s box, where sausage, cheese and fatty sour cream are only good laied among the layers of polenta as yellow as the gold color of the autumn.

taci.si-nghite2
Ingredients (as much as you like ):
boiled polenta (not so soft and not so hard),

fried slices of smoked and spicy sausages
fat and thick sour cream
sheep cheese, slightly salty
butter
eggs

In a bowl, sits layers:
-polenta
-sausages
-polenta
-slices of butter, cream and cheese
-polenta
Repeat all how many times you want and if you want. Finish it with polenta. Make on the surface of it, some wholes where you’ll break the eggs. Among them, just  sprinkle with cheese and sausages.
Bake at 180-200 C until nicely browned.
You can serve it with an extra amount of cream or as it is.

***

 

Ghiveci de vinete / Eggplant saute

 

sotevin2

(for English version scroll down the page)

Nu mă pot sătura de vinete. Pur şi simplu. Şi, pentru că tot e sezonul lor, vreau să profit de perfecţiunea şi versatilitatea unei legume care nu mi-a trădat preferinţele.
Soteul sau ghiveciul de vinete, că nu ştiu sigur cum să-l numesc, are originile undeva în jurul Mării Egee. Dar, vin şi zic că nu doar acolo… E atît de balcanică reţeta asta şi atît de simplă în acelaşi timp încît cred că geneza ei nu poate fi pusă la îndoială. Cert este că, e o mîncare specifică zonelor calde. Iar gustul e pe măsura imaginaţiei.

Ingrediente:
3-4 vinete curăţate ‘zebră’, tăiate în felii groase şi fierte 10 minute în apă sărată
3-4 cepe medii, tocate
2-3 ardei capia, fîşii
1 linguriţă praf de chili
1 linguriţă boia de ardei
piper negru
1/2 cană de ceai de ulei de măsline
sare

Sotează ceapa în ulei. Adaugă ardeii, chilii şi boiaua şi perpeleşte-le pînă ardeii devin uşor moi. Adaugă vinetele scurse, sarea şi piperul şi amestecă de cîteva ori în ghiveci. Şi…e gata.
Eu doar am adăugat la reteta asta un extra plus de usturoi pisat şi o priză de ienibahar.
Nu vă pot descrie gustul pentru că … e unic.

sotevin1

I cannot get enough of eggplant. Simply because it is still in their season.  The perfection and versatility of these vegetables that did not betray my preferences.
The eggplant saute or eggplant stew, I’m not sure how to call it, is originated somewhere in the Aegean area. But, I come and say that not only there.
This recipe is so Balkanic and so simple at the same time that I truly believe its genesis cannot be questioned.
The fact is that, this food is specific for hot areas and the taste is as good as your imagination allows you to be.
Ingredients:
3-4 eggplants, in zebras shape peeled, divided in 4 or 6 slices and boiled for 10 minutes in salty water
3-4 chopped medium onions
2-3 long red pepper cut in strips
1 tsp chili
1 tsp paprika
a pinch of black pepper
salt
1/2 cup of olive oil

Saute onion in olive oil. Add peppers, chili and paprika and also saute all of them until peppers become easy soften. Add drained eggplant, salt and black pepper. Stir in few times and…it’s done.
I just added to this recipe an extra plus of garlic and a pinch of Jamaica’s pepper (Allspice or Myrthus Pimenta).
Can’t describe the taste because is … unique.

 

 

Ţelină cu măsline / Celery stew with olives

telina9(for English version scroll down the page)

O mîncare tîrgoveaţă care face cinste oricărei vetre cu sau fără ifose şi pretenţii. O întîlneşti în Valahia, unde bucătăria Balcanilor încearcă să-şi revendice coroana supremaţiei în dauna celei neaoşe. Cert este că, la urmă, amîndoua se pupă şi ciocnesc un pahar de vin alb, aromat de căldura verii şi-a pămîntului.
Maica Lucia Nedelea, Stareţa Mânăstirii Nămăieşti-Arges, publică în 1996 o ” Carte de bucate pentru zilele de post”, material excelent editat şi scos sub aripa editurii Accolade print pro.
Maestrul nu a uitat nici el să amintească, în peregrinările sale scriitoriceşti, mîncărica asta absolut fabuloasă: un gust pe care nu-l vei uita, o aromă de mărar care domină pregnanţa celei de ţelină şi un fel de mîncare final care va satisface cerinţele celor mai exigente papile şi toane gustative.
Iată aici, una dintre cele mai bune reţete ale maicii stareţe:

Ingrediente:
6 ţeline mici(1,5 kg)
6 roşii
4 cepe
1 ceaşcă ulei(fie şi de măsline)
sare, piper
100 gr măsline(negre şi zbîrcite)
1 leg. pătrunjel
1 leg. mărar

Ţelina se curaţă de coajă şi se taie în felii groase de un deget. Ceapa se toacă. Se pun împreuna la prăjit în ulei, pe foc mic.
Roşiile se taie cubuleţe. Se adaugă la ţelină.
Cînd ţelina s-a înmuiat puţin, se adaugă şi piper şi 1 cană de apă; se lasă să fiarbă înăbuşit 1/2 de oră.
Dacă vreţi, scoateţi în vremea asta sîmburii măslinelor(dar sunt mai frumoase şi mai apetisante, rotunde şi durdulii).
Cînd mîncarea e aproape gata, se adaugă măslinele, să se umfle 5 minute, apoi se potriveşte de sare.
E bună oricum, şi caldă şi rece, cu verdeaţă presarată deasupra.
La fel se face şi iarna, dar cu suc de rosii. ”

telina4

A towns food at first, which honors any fireplace with or without any pretension. You can encounter it in Wallachia, where  Balkans’ cuisine tries to claim the crown of supremacy over the local one.
The fact is that, at the end, they are both kissing each other while having a glass of white wine, flavored by the heat of the summer and the breath of the earth.
Mother Lucia Nedelea, the convent of Namaiesti-Arges Monastery, published in 1996 a book of „Recipe for fasting days”, an excellent material, published and released under the protective wings’  of the publisher: Accolade Print Pro .
Master has not also forgotten to remind in her writings, this absolutely fabulous food .
A taste you’ll not forget, the dill flavor dominating the striking of celery and, a final dish that will satisfy the most demanding taste buds and mood.
Here it is, one of Mother Lucia’s best recipe ever:

Ingredients:
6 small celery roots (1.5 kg)
6 tomatoes
4 onions
1 small cup of oil
salt, pepper
100 gr olives (black and wrinkled)
1 bunch of parsley
1 bunch of dill

Peel the celery and cut it into thick slices of a finger size. Chop onion. Put them together to fry in oil on low heat.
Cut tomatoes into cubes. Add to the celery.
When the celery has slightly softened , add pepper and 1 cup of water then boil stifled  all for half an hour.
Meanwhile, if you want, you can remove the olives kernels (but they are more beautiful and attractive, as round and plump).
When the food is almost ready, add the olives, to swell for 5 minutes, then fix all with salt.
It’s good anyway, hot or cold, sprinkled with herbs.
The meal of celery with olive, as is done in winter, but with tomato juice instead of fresh tomatoes.
A taste you’ll not forget too soon, a dill flavor dominating the striking of celery and, a final dish that will satisfy the most demanding taste buds and mood.

telina5

Ghiveciul călugăresc / Monks stew

ghivcal5

(for English version scroll down the page)

Oamenii moderni şi-au schimbat percepția despre ce înseamnă a mînca, astfel că, starea lor fizică a suferit mult prea multe transformări. De aceea, cred că bucătăria şi bucătăreala mănăstirilor ar putea fi o alternativă la tipul nesănătos de mîncare specifică secolului nostru.

Bucătăria mănăstirii e un CEVA despre care nu ştii prea multe dar, există două căi majore de a privi lucrurile: prima – mîncarea este direct legată de ciclul liturgic bisericesc (ca un adevărat sine qua non fact) şi a doua – există trei grade în a mînca: cumpătare, suficienţă și sațietate.
Mîncarea călugărilor este una de bază, nimic opulent, luxos sau extravagant. O singură masă fără ulei (sau orice alt tip de grăsime), se mănâncă la prânz în zilele de luni, miercuri si vineri. Salate, fasole sau mazare, supe de legume, un fel de mâncare făcut din toate legumele fierte împreună într-o singură oală, uneori pește este permis, brânză, pâine, cartofi, fructe, seminţe, mămăligă, ceea ce ne face ( pe noi, oamenii de rând), să ne gîndim numai la … supraviețuire.
Nu-i permis pește sau carne, nici brânză, unt, lapte sau ouă în zilele de Post. Unii călugări nu mănîncă nimic în ultimele zile ale acestei perioadei.
În viața laică, oamenii simpli încercă să urmeze aceste învățături sau practici monahale. În același timp, ei încearcă să se adapteze nevoilor lor transmise de rădăcinile lor religioase sau morale.
Succesul depinde doar de propria lor voință și determinare.

În timpul călătoriilor mele, am ales întotdeauna mănăstirile ca locuri ideale pentru camping. Pentru o sumă modestă de bani (uneori fără să plătesc nimic) am avut mai mult decît o locuință decentă și alimente care au uns sufletul și stomacul. Am învățat, de asemenea, o mulțime de la călugării pe care i-am întîlnit.
Am învățat cum să gătesc din „nimic” și să știu cum să aleg ce e mai bun pentru a-mi  satisface sufletul.

Fiind o rețetă veche, „Ghiveciul călugăresc” este modul perfect de a combina toate legumele pe care le ai în pivniță. Nimic nu e prea mult sau prea puțin.
Radu Anton Roman, My Master şi guru în colecţionarea de rețete vechi aparținînd bucătăriei româneşti, are cea mai bună reţetă a acestui ghiveci. Iacăt-o :

ghiv

*


The modern people changed their perception about having a meal during the day and maybe that’s why their physical appearance suffered many transformations. I really believe that the monastery cuisine could be an alternative to the unhealthy type of food specific to our century.

A monastery cuisine is something you don’t know much about. But there are two major ways to look at it: first of all – it’s directly linked to the church’s liturgical cycle (as a true and a sine qua non fact) and second – the way you eat the food which is based on three simple concepts: temperance, sufficiency and satiety.

Monks food is just a basic one. Nothing lavish, luxurious or extravagant. A single meal without oil (or any other kind of fat) is eaten at noon on Mondays, Wednesdays and Fridays. Salads, baked beans or peas, vegetable soups, a dish made of all vegetables cooked together in just one pot, sometimes fish is allowed, cheese, bread, potatoes, fruits, seeds, polenta and all that kind of stuff what makes us (the common people) to only think about…surviving.
No fish or meat is allowed, no cheese, butter, milk or eggs are permitted during the days of Lent. The most reverent monks eat nothing during the last days of the fasting period.

In the laic life, ordinary people try to follow monks teachings or practices. In the same time, they also try to adapt their needs to their religious/moral roots, sent to them by ancestors. The success depends only on their own will and determination.

During my trips, I always chose monasteries as the ideal places for camping. For a modest amount of money (sometimes without paying anything) I had more than decent accommodation and food that anointed my soul and my stomach. I also learnt a lot from the monks I met. I learnt how to cook having almost „nothing” and to know how to choose the best way to satisfy my soul.

 

ghivcal10


Being an old recipe, ‘Monks stew’ is the perfect way to combine all vegetables you have in your cellar. Nothing is too much or too less.
Radu Anton Roman, my Master and a guru in collecting old recipes belonging to Romanian cuisine, has the best recipe of this stew.

” A thriftier food if, well sobered, makes you lick the pan and the smoked pot’s back too…and to kiss the hand that made it – because it’s a sacred one :

4-5 potatoes
1 zucchini
1 plate of green beans
3 onions
3 bouquets of parsley,
salt, pepper (if the chelating of the monastery has it )
3 carrots
1 small celery
1 cauliflower
5 tomatoes
2 peppers
1 small cabbage
100 ml tomato pasta
1 cup of oil

1. Peel onions, zucchini, celery, carrots,  potatoes.
2. Chop onions and saute them into the  oil.
3. Cut vegetables into bite size-potatoes and zucchini, thinly slice-carrots, celery and tomatoes, into thin slices-cabbage, chop cauliflower, green beans and peppers into bite size pieces.
4. Put all the ingredients on top of the onion and let them saute for a while.
5. Cover all with water, add salt and pepper and some parsley (not all of it). Place the pan in oven for about an hour.
6. Now, that the stew is ready, you can „let it snow…” with the remaining parsley.

As you can see, everything is from chelating mothers’ garden and, the monastery wine of Valcea (because guests invited at dinner have other indulgences than monks restraints) cannot be compared with anything: it’s a white wine from the chalkstone of the mountain, a little sweeter than its laic brother. Although, not being a very dry one (the Holy Book doesn’t allow you to push the Lord grooms to do naughty stuff …)this wine of the monasteries across the Olt River has a great body, which spreads the “warmth and love of people.”

( Excerpt from the book ” Dishes, wines and Romanian customs” written by Radu Anton Roman)

 

ghivcal7

Păstrăv şi porumb (Trout and corn)

pastrav7
(for English version scroll down the page)
*
Grecul Oppian a scris în Halieutica lui, referindu-se la prinderea păstrăvului cu mîna:
„The fish in careless ease supinely laid,
The grappling fingers of the swain invade.
Up from the deep he springs and bids the prey
Recant his error in aerial day.”
Cuvintele astea mi-au amintit de bunicul care prindea păstrăvii cu mîna. Nu aveam habar pe vremea aceea ce presupune dar, azi am găsit explicaţia…
O întreagă poveste a unui păstrăv curcubeu mi-a fascinat întreaga copilărie pentru că, numai acel păstrăv era cel dorit de bunicul a fi pus în cobză de cetină de brad şi copt pe spuză de jar preţ de ore pentru a-l îneca apoi într-un baiţ zdravăn de mujdei de usturoi şi alintat de aurul unei mămăligi făcută din cucuruz de cel făinos.
Azi, n-am făcut nici cobză, n-am prins nici păstrăvul cu mîna şi n-am făcut nici mămăligă. Am făcut însă păstrăvul să-mi amintească de anii copilăriei cînd un copchil răsfăţat era lipit cu ochii de pantalonii sufulcaţi ai bunicului, în mijlocul unei ape repezi şi reci din Apusenii moţilor şi încercînd să vadă vreun peşte mişcînd in apă. Mare taină era atunci cum reuşea el să prindă curcubeul, mîngîindu-l.
Acum, e doar o altă poveste despre un păstrăv prăjit simplu şi despre felii de porumb fiert şi prăjite apoi la grill.
Pozele sunt mai mult decît destul pentru povestea mea.
Reţeta  asta e o creaţie proprie care răsare dintre amintiri, pentru că, nu-i asa, amintirile sunt încă vii şi încă pipărate de acel chili uscat şi proaspăt zdrobit !
*
 pastrav10
 *
The Greek writer Oppian writing in his Halieutica…refers to catching trout by hand in the following:
„The fish in careless ease supinely laid,
The grappling fingers of the swain invade.
Up from the deep he springs and bids the prey
Recant his error in aerial day.”
These words reminded me of my grandfather who caught trout by hand. I had no idea what that means but I found it today …. Then and there, in those cold rivers, my grandpa’ was catching this fish with his empty hands.
An entire story of a rainbow trout fascinated my childhood because, only that trout was the one my grandfather wanted to be put in the fir-tree branches (cobza) and baked on the heap of embers for hours, drowning then the fish in a soundly garlic bait and  spoiled by the gold of a polenta made from a floury cucuruz (corn)…
Today, I did not do cobza, have not caught any trout with my own hand and I did not do polenta.
But, I did that trout to remember me by my childhood when a spoiled copchil (kid) had his eyes glued by the pants of his grandfather, in the middle of a cold fast waters of Apuseni Mountains and trying to see any fish moving in water.
Great mystery was then….. how he managed to catch the rainbow, caressing it !
Now, it’s just another story about a simple fried trout with some barbequed slices of boiled corn.
Photos are more than enough for my story.
This recipe is my creation, rising from memories, because, huh, memories are still alive and still spiced by that fresh grounded dried chili !
 *