Arhive categorie: Food

Cind Dumnezeu a creat lumea…

inghetata cu miere

… cu siguranta s-a gindit si la inghetata.
Mai intii ne-a facut pe noi, in ordinea binecunoscuta (desi inca nu se stie cine a fost mai intii, Adam sau Eva), a mai trebaluit el ce-a mai trebaluit prin oalele bucatariei celeste fabricind celelalte vietuitoare apoi, in deplin accord cu filosofia divina, se gindi sa le dea ceva celor dintii, ceva cu care sa se indoape linistindu-le constiinta colesterolului si-a diabetului. Si asa aparu inghetata!

Nimic trivial, nimic ilegal, nimic josnic. O placere absoluta cum absoluta e minunea in sine. Un ceva care niciodata nu e destul. Un ceva ca alte ceva-uri care te trimit direct in bratele unui creier reptilian care-si freaca palmele, a bucurie, asteptind.

Nu stiu voi cum sunteti insa eu, cind ma gindesc la cele lumesti si bune de virit in stomac, pun inghetata pe picior de egalitate cu ciocolata cu menta si cu pizza.
Si, inca o data ma gindesc la pacat si pacatos ca la o relatie invincibila, un acord bilateral semnat si parafat in buna regula.

Mai zilele trecute eram la o sueta cu un bun amic. Amintiri depanate, conversatie de rutina, o stacana de fresh de lime cu zmeura si-un darab imens de inghetata.
– Auzi fato, cind toata lumea din jur o ia razna de-a binelea, mai ai doar inghetata. Si lingi la ea ca apucatu’, in fiecare zi, ca altfel ti se topeste printre degete. Asa-i si viata. O inghetata pe bat.
– Exista probleme pe care doar inghetata si cafeaua le rezolva… stii si tu asta.
Si-am inceput sa rid.
– E buna inghetata asta a ta. Nimic sofisticat, nimic a la grande chef cu snobisme si blazoane inutile. Are insa un mare merit, se duce exact acolo unde trebuie.
Rizind savuram ceea ce era o inghetata de iaurt cu miere de tei si alune prajite, o nebuloasa perfecta in perfectiunea calda a unei zile de primavera, zi in care doi vechi prieteni puneau tara la cale.
– Ma simt ca-n bancul ala cu bordelul, il stii ?
– Nope.
– Cica, in Moldova, la un bordel, era un anunt mare la intrare: Vă rugăm sî viniț cu dînşili sculate, că n-avem timp di jiujuleli! “
– Hahahaha! Si care-i legatura?
– Fata draga, moldovencele sunt business oriented… Din vorbe si priviri te fac de nu mai ramii nici cu chilotii pe tine. Asa-i si inghetata asta a ta.  Singura diferenta e ca … e free. Esti moldoveanca cumva?

inghetata cu miere1

*

2 albuse
200 ml smintina pt frisca (30% grasime)
2 linguri zahar brun
1 l-ta de extract de vanilie(optional)

Se bat impreuna in robot. Se amesteca cu iaurt gras, cam 500 gr.
Se stratifica intr-o forma, stropind fiecare rind cu miere de tei si alune prajite si zdrobite.

Se da totul la congelator pret de citeva ore sau pina se intareste. Inainte cu aprox. 30 de min de-a o servi, se scoate la temperatura camerei.
Cind se serveste, se stropeste inghetata cu miere si alune .

*

PS.

  1. rog prietenele moldovence sa nu considere un afront scriitura de azi
  2. inghetata asta intra in categoria Mala’s cuisine (adica ii apartine)
  3. o sa va vorbesc cu alta ocazie despre inghetata-granita de dude, a fie-mii, asa cum v-am vorbit aici despre inghetata de brinza de capra

Cartofii cu chimen ai lelei Arhira

cartoficuchimen4

 

In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc.

Daca vinul tamiios gilgiie sprintar in oalele de lut imbiind nasul, limba si gindul la adinca degustare si cugetare, atunci mirosnele ce ies din cuptor te fac sa-ti indrepti ostentativ si intrebator (a nerabdare) privirea spre aburul care iese obraznic pe linga usita metalica proptita de lelea Arhira in gura pintecosului de pamint. Ce-o fi?  „Eiiii…oliecuta mai stati ca vine acusica” zise ghidus batrinica iute ca piperul si ridata parca de toate vinturile Bucovinei. „Ia d-acilea niste tamiioasa ca-i cu gust de para si-o sa vezi ce bine-a fi”. Si-a fost pina cind nu mai stiam ce simteam mai intii…para tamiioasa, migdala cu gust de polen varatic sau aroma de chimen ce ma traznea naucindu-mi poftele de drumet obosit.

Nici ortacii de drum nu erau de alta parere asa ca, o tot imboldeau pe lelea sprintena ca o tinerica sa mearga sa vada ce se petrece in spatele usitei cuptorului ei magic. Si magia unei cratite largi, de lut ars, poposi sub ochii nostri si-n gurile noastre facindu-ne sa ne inchinam bucatelor care ne trimiteau dintr-un spatiu modern direct intr-unul arhaic si arhaizat de casul care se intindea ca fisiile de taitei, de vinul care cobora a jale si dor dupa fiecare imbucatura facindu-ne sa ne minunam de aroma de chimen salbatic care ne exploda in cerul gurii si de povestile de razboi ale sotului Arhirei, un ciufut dar mucalit cioban, mindru de mindretea produselor sale. Si, peste toate astea, caldura unei veri toride ne facea sa nadusim zdravan cu gindul la cele sfinte, ca era zi de post, sa rugam Divinitatea sa ne ierte pacatul si poftele si sa ne dorim cit mai abitir ” Tine-ma Doamne, sa mai pot … ca-i prea bun!”

 cartoficuchimen3

 

 

Ingrediente:

1 kg-1,5 kg de cartofi

200 gr cas scurs bine si ras sau sfarimat sau, merge si-o telemea proaspat pusa la sare

1-2 oua

1 cana de smintina

unt

1 l-ta chimen salbatic, pisat

sare, piper(dupa gust)

patrunjel tocat (lelea Arhira prefera insa ardeiul iute, uscat si sfarimat)

 

Si-a curatat lelea Arhira cartofii, ii taie cubulete si-i fierse in apa sarata. Ii scurse si dete cu ei intr-un vas uns cu unt. Mai presara deasupra cartofilor nitel unt, chimenul, piperul si sarea. Batu apoi ouale, adauga casul, le amesteca si le turna peste cartofi. Scutura de vasul plin ochi ca sa se aseze toate intr-un fel numai de ea stiut, mai presara deasupra niste cas apoi dete cu vasul in cuptorul incins si-l tinu acolo atit cit sa prinda compozitia o fata colorat de zimbareata. Il scoase, il lasa sa-si mai stimpere naduful apoi presara totul cu fulgii de ardei iuti, tocati si smintina. Si zimbi privind reactia mesenilor care-i calcasera pragul pentru ca stia ce inseamna in gura omului flamind(si nu numai) cartofii cu chimen.

cartoficuchimen5

 

Si atunci, In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc. A doua oara.

*

 

O salata ca un Babilon al gusturilor: Méchouia / A salad as a Babilon of tastes: Méchouia

Mechouia36

(scroll down the page for English translation)

Ca au fost fenicienii sau romanii, ca au fost francezii sau berberii, ca au fost arabii sau turcii, in urma lor a ramas o bucatarie tipic mediteraneana cu citeva particularitati insa.

Mincare nu foarte iute, citeva ingrediente de baza (ulei de masline, rosii, fructele de mare si carnea, in principal de miel), ustensile de bucatarie putine (tocmai datorita stilului de viata nomad), arome si culoare ce inunda farfuria si privirea, fara carne de porc care e complet interzisa de legile Shariei (legile islamice), o patiserie care te lasa cu privirea agatata de minunile ce le produce…cam asta este bucataria tunisiana. Poate prea putin dar atit de complexa in acelasi timp, cu un produs final a carui simplitate si rafinament frapeaza.

Spre deosebire de alte preparate din Africa de Nord, mincarea tunisiana nu este prea picanta. Si salata Méchouia  nu e in afara acestui aspect.

Un hors d’ouevre* de rosii, ardei dulci (acestia pot fi si usor iuti), ceapa, usturoi, uneori si vinete, toate coapte la gratar, decojite si tocate dupa aceea, amestecate si drese cu sare, piper, un praf ceva mai bunicel de tabil tunisian (seminte de coriandru zdrobit amestecat cu seminte zdrobite de caraway** ) si totul stropit cu ulei de masline.

Unii(si eu ma numar printre ei) adauga la aceasta salata suc de lamaie sau otet. Salata este adesea insotita de masline, ton si oua fierte tari. Poate fi, de asemenea, servita drept baza pentru realizarea unei caserole***. Cei care iubesc mincarea foarte usor picanta, va asigur ca vor adauga mechouia la obiceiul lor culinar, mai ales daca ardeii folositi, nu sunt foarte picanti.

Am facut salata asta ca pe un fel de mincare strict vegetarian, fara nici un adaus de carne, oua sau brinza si-am lasat-o in compania unei garnituri simple de orez fiert in apa usor sarata. Am folosit de asemenea, usturoiul verde si ceapa rosie, aducind un excelent gust dulce acestei retete, totul fiind facut dupa gustul si dorinta mea, fara nici o masura anume.

Nu pot sa va descriu senzatiile pe care, gustul usor afumat combinat cu cel dat cu darnicie de legumele moi alaturat celui de caraway l-a produs papilelor mele gustative! Un singur lucru, insa, va pot spune: un razboi al simturilor s-a declansat instantaneu.

Mechouia37
Un singur gind mai am a pune in spatiul asta virtual si alb:  حرية، نظام، عدالة   !
Hurriya, Nidham, ‘Adala  pentru bucataria tunisiana !
Enjoy!
Mechouia43 (1)

The world of Mediterana is a complex and unforgiving world. You can only exist if you raise your standards to the same level as it was raised by so many civilizations before: the Phoenicians, the Greeks, the Romans, the Byzantines, the Berbers, the Arabs or more recently: the French and the Brits. Anything less would just simply vanish into obscurity, into nothingness, into a world of sub standards and mediocrity.

The food is obviously a great part of each civilization’s identity. And when we are talking about a melting pot of so many civilizations, we can only expect a great deal of dish variety and aromas which during the two and a half millenniums of existence, built what we now know as: “Mediterranean Cuisine”

Today, I am introducing to you a product that is representative of Tunisian Cuisine: Mechouia Salad.

This Cuisine is less spicy then its North African sisters, yet the ingredients and the spices are not much different. Everything comes down to the way you mix the ingredients so at the end you get the desired result.

….literally „roasted salad”, is a Tunisian dish. An hors d’oeuvre* of grilled: tomatoes, sweet peppers (they can be hot if you like a good kick into your food, or they can be moderately hot, as I recommend), onions (and sometimes grilled eggplant), garlic. Everything is peeled and chopped after grilling, seasoned with salt, pepper, a touch of Tunisian tabil (ground coriander seed mixed with ground caraway** seed) and drizzled with olive oil. Some people (I’m among them) add to this salad some lemon juice or vinegar. It is often accompanied by olives, tuna and hard-boiled eggs. It can also be served as the basis for the making of a casserole***.

I can assure you that, all those who love spicy food will add méchouia to their culinary habit, especially if those grilled peppers are not very spicy.

I made this salad as a strictly vegetarian dish, no meat, eggs or cheese and I left it in the company of a simple garniture of boiled rice in slightly salted water. I used fresh-green garlic and red onion.  I cannot describe the sensation the smoky taste gave it to those vegetables. My taste buds were enticed by some absolutely phenomenal sensations!

Hurriya, Nidham, ‘Adala for Tunisian cuisine !

Mechouia111
Legend:
hors d’oeuvre  – appetizer (which translates to “outside the work”)
** caraway – also known as meridian fennel or Persian cumin
***casserole – a). a dish, usually of earthenware, glass, or cast iron, in which food is both    baked and served; b). food prepared and served in such a dish.

Ciocolata si Jacques Derrida

Picture1094

Ciudata experienta avusei azi, un dialog fara cap si coada cu un domn. Interesant de altfel.  Flirt cu retineri? Habar n-am. Fara nimic concret sau la obiect, asa cum sta bine incepatorului in arta cuvintului. Si nu numai. Ca doar n-o fi asa ceva in amor! Zic.
Si, ca o tembela asociere a tot si toate, l-am adus in ecuatie pe Jacques Derrida. Se putea? Iar zicerea lui nezicere, ramase undeva in virtualitate… “In speech one is blind”. Fara niciun preambul la vesnicia legendei, mitul lui Echo si-a lui Narcis ma bintui.
Cam intre aceleasi repere si coordonate am avut dialogul cu domnul in cauza, asa ca, monsieur Derrida se lipi de mine si de sufletul meu ca varul pe perete. 
Iar farfuria cu ciocolata de casa fu doar o cireasa de pe o… poveste care s-a mulat perfect pe momentul de poveste!
Vorba lu’ fie-mea: „nu stiu cum se face ca, la tine, tot ce e in farfurie e bun, ingrasa, creaza dependenta si-i de poveste!”
 
Picture1090
 
Ingrediente:
 
1 cub de unt, cam 50 gr
1 conserva de lapte condensat indulcit, cam 390-395 gr
ciocolata neagra, cam 400 gr, rupta bucatele
1/2  praf de sare
arome dupa dorinta si putinta
nuci tocate sau alte fructe confiate, ca umplutura sau design
povesti despre Echo si Narcissus
 
Untul si laptele condensat se pun intr-un vas care merge la microunde pt 2 minute. Se scoate si se adauga ciocolata si aromele. Se omogenizeaza toate apoi se rastoarna amestecul intr-o forma unsa cu unt. Se implinta in ciocolata nucile sau fructele. Se da la rece pret de vreo 2 ore. Se portioneaza dupa dorinta.
Povestile-s de spus la gura sobei.
Picture194
 
PS: mama avea o reteta fantastica de ciocolata de casa. Cind o sa gasesc reteta in tot teancul de caiete ramase de la ea o sa fac un update la materialul aci de fata
*

Cartofii săracului / The poor man’s potato food

cartofiisaracului4.1

(for English version scroll down the page)
*
Mi-am amintit de bunica (moaţa* Apusenilor) şi de-a ei masă pe pamint. Şi, întotdeauna, totul era legat de cartofii săracului, un fel de mîncare care nu lipsea atunci cînd postul premergator unei sărbători religioase era în derulare şi, cînd munca cîmpului nu permitea mersul acasă pentru a-ţi satisface una dintre nevoile primordiale şi primare.

Atunci, acolo şi numai în acele zile şi momente, masa se servea pe pămînt, cu toţii aşezaţi împrejurul unui ştergar orbitor de alb, cu o atmosfera aproape ritualică punctată de gesturile aproape sacre ale bunicii care incepea cu o cruce largă şi cu Tatăl Nostru şi sfîrsea cu o rugăciune de mulţumire, cu ‘cartofii săracului’ (sau ‘cartofii sărăcuţi’) mîncaţi dintr-un blid de lut, într-o linişte deplină, vrînd parcă să mulţumeasca Divinitătii pentru ceea ce avem şi vom avea şi respectînd pînă la pioşenie importanţa hranei în viaţa noastră.

Şi, după ce stringea blidele şi ulcelele, bunica rupea o crenguţă dintr-un brad tînăr, crenguţă pe care-o aşeza, în drumul de întoarcere spre casă, la o răspîntie de drumuri, pe braţul unei troite.
La întrebarea “de ce o faci” îmi răspundea simplu …“e pentru sufletul celor necopţi şi duşi” .
Mult mai tîrziu am aflat că, “cei necopţi si duşi “ erau doi dintre copiii ei, aka unchii mei, Ion şi Nichifor, gemeni, amîndoi morţi de poliomielită.
O credinţă într-un ritual de sacralizare, ritual care, încă e practicat în satele Apusenilor, ritual in care, ‘Cartofii saracului’ aveau pentru bunica rolul unui medium sau, mai bine zis, a unui purificator mediator între forţele divine şi umilul mirean care li se inchina.

Indicatii:

Cartofii curăţaţi de coajă si tăiaţi in 4, se fierb de trei sferturi apoi se scurg.
In ulei se prăjeste ceapă tăiată julien apoi se adaugă boia şi cartofii fierti. Se ţin pe foc pînă se auresc cartofii.
Se servesc cu murături sau…cu ce vreţi voi.
Poate fi un fel de mîncare aperitiv sau garnitură la carne sau…doar asa cum e.
Eu îi maninc pur şi simplu cu zacuscă.

 

 

The poor man’s potato food

 

I remembered my grandmother (moaţa* from Apuseni Mountains) and her ‘picnic type of potato meal’. And, always, everything was related to ‘the poor man’s potato food’, a dish which wasn’t missing when the forerunner of a religious holiday was in progress and when the work in the field did not allow us to go back home to eat.

Then right there on the spot and only in those hot summer days, the meals were served directly on the ground, all being seated around a dazzling white cloth and surrounded by an atmosphere almost sacred, pointed by ritual gestures of my grandmother that began with a broad cross, with ‘Our Father’ and ending up  with a prayer of thanksgiving, with ‘the poor man’s potatoes’ eaten from a clay bowl, in a complete silence, thanking the Divinity for what we have and what we’ll have, respecting up to piously the importance of food in our lives.
And, after she gathered the dishes and the pots, grandmother broke a twig from a young fir tree, a twig that she placed, on the way back home, at a crossroads of roads, on the arm of a roadside cross. At the question  „what for?” she simply said  …” it’s for the souls of unripe and taken „
Much later I found that, „the unripe and taken” were two of her children, aka my uncles, John and Nicephorus, twins, both died of polio.
A belief in a sacred ritual, a ritual in which ‘the poor man’s potatoes’ were as like a medium or, rather as a purifying mediator between the divine forces and the humble layman who worships to them.

 

Directions:

Peel the potatoes and cut them into 4. Boil and drain them.
In oil, fry onion cut in round shape then add paprika, stir in it few times and then add potatoes. Hold them on heat until become golden.
Serve it with pickles or whatever you like.
It could be an appetizer, a garnish for meat or…you can eat them just as they are.
 
Legend:
*moaţă = woman from The Land of  Moţi ( middle part of Apuseni Mountains)
 
 

De la Petru Lupulov cetire : ”Oaoe închiegate” !

ABCD0009

Cînd ceva trebuie să se întîmple, pur şi simplu se întîmplă, nu mai contează că toate vin parcă de undeva din adînc şi de departe, astfel încît totul e decis şi nesupunerea nu e o alternativă.
Aşa a fost şi cu mîncărurile pe care le-am degustat de-a lungul timpului. Fără ‘cunoştinţă’ la început, cu o mare curiozitate mai apoi. Pentru că ştiam de ce o fac. Şi-atunci totul a căpătat o altă dimensiune. Şi-am fost şi încă sunt printre cei care au credinţa copiilor, neexistînd în mine nicio problemă în acceptarea de nou şi neobijnuit.
Poate de aceea, toţi oamenii pe care i-am întîlnit pînă acum şi care m-au învăţat cîte ceva într-ale bucătărelilor au devenit tipologii umane care şi-au cîştigat locul lor aci, în Oală.

Pe Rado îl ştiţi. Despre hilarele lui puţe cu mac nu mai are rost să vorbesc. Le-aţi văzut, poate făcut. Acum însă, o altă experienţă vine din adîncuri. De astă dată, aşezată, tăifăsuită şi bine trasă din condeiul amintirilor bătrînului. Şi aşa am aflat de banaturile de demult, de Banatul de Severin organizat de Regele Andrei al II-lea  incă din secolul 13, ca o regiune nou înfiinţată pentru paza graniţei Regatului maghiar şi restabilirea influenţei Bisericii latine în regiune. Nu ştiu  în ce fel Rado fusese implicat în toată istoria locurilor acelea însă am aflat că străbunii lui făcuseră parte din corul paorilor bănăţeni, comunitate de ţărani pe cale de dispariţie un secol mai tîrziu.
” Corurile premiate sunt atât de minunate, încât societatea noastră de cântare din Brasov, îi, față de ele, nimica întreagă. Si astea îs societăți curat țărănesti, instruite si dirijate. Te uitai cu emoție la marțialele chipuri, care cu notele în mână urcau si se asezau în semicerc, pe când dirigentul ce sta în mijlocul lor dădea cu mâna măsura, cu acea mână pe care noi o știm că poate să poarte doar plugul și toporul.
Asta a spus la fine de secol 19, Ciprian Porumbescu atunci cînd a participat la jubileul aniversar care s-a ţinut în zonă.Şi, instantaneu mi-am amintit de pălmaşii mei zărăndeni pe care i-am văzut doar în fotografii pline de colbul podurilor, pălmaşi care, la început de secol 20 îşi cîntau dorul şi iubirile şi temerile în corale cum azi nu mai există.

De unde mai scotea Rado poveştile, zău dacă ştiam. Poveşti despre originile lui de pe dunele de la Deliblato, despre marea şi singura lui iubire pentru o olteancă oacheşă care şi-a găsit alesul printre plugarii emigraţi in Chizătău, despre întîlnirile lui (nenumărate, zicea el )cu Petru Lupulov, despre două războaie care i-au trecut peste viaţă şi peste care a trecut cu sau fără urme şi toate astea zise parcă în mare taină. De ce? Habar n-aveam. Eram prea prinsă de tot ce aflasem pentru a cere lămuriri.

– Auzi fată, să pleci urechea la poveştile şi poveţele bătrînilor că ai ce învăţa. Nimeni nu v-a căcat învăţaţi, nimeni n-a venit pe lume gata şcolit. Numa’ Petru  săracu’ avea atîta ştiinţă în el cîtă să dea la tăt satu’! Ştii tu care era vorba lui? Agoniseşte, reţine şi converteşte….. Da’ ce folos?  Şi-a risipit bănişorii pe cărţile pe care le scria şi şi le tipărea singur şi-a murit sărac lipit pămîntului din care-a fost plămădit. De la el am învăţat multe, poveţe de luat aminte şi judecate mai apoi cu mintea….
Haida de mănîncă ouăle astea şi-mi spui dacă ţ-or plăcea ! Că vorba ceea, dacă nu ştii că iarba-i verde şi apa-ţi ţîne de sete, atunci faci umbră dejaba pămîntului.

ABCD0006
ScreenHunter_4634 Jul
(Recepte despre varie (deschilinite) bucate, cari ori şi cine le póte face. Traduse în limba română de Petru Lupulov şi dedicate sessului femeescu, Timişoara 1857)
Traducere ad-hoc:
Într-o tigaie pui ceva unt(nu mult), cît să ungă suprafaţa. Spargi înăuntru cîteva ouă(ca pentru ouă ochiuri), presari cu sare si piper şi adaugi 2-3 l-ri de lapte. N-am înţeles exact ce vroia bănăţanul Lupulov să zică în legătură cu lingura fierbinte dar, Rado lua laptele firbinte din tigaie si-l scurgea peste oua. Cînd laptele nu mai exista în tigaie decît ca un sosuleţ era gata mîncarea. Preţ de vreo 10 minute să fi durat totul. Pe farfurie a însoţit ouăle de nişte mămăliguţă şi-a fost perfect.
Eu am încercat să schimb oleacă reţeta şi-am înlocuit laptele cu smîntînă. Vreţi să ştiţi cum e ? Hmmmm …… chiar dacă aspectul e departe de termenul ‘spectaculos’ !
deliblato
dunele de nisip de la Deliblato

Oaspeti la masa: Cat’s kitchen

1.jpg

Cu ratiune si pasiune potrivesc toate cele (d)in Oala. Si cu aceeasi pretuire aratata fiecaruia care-i calca pragul… Asta s-a intimplat si azi dimineata cind m-a sunat oficiantul postei pentru a-mi spune sa ma prezint de urgenta la ‘mnealui ca cica am un pachet. Execut ordinul, merg acolo, iau coletul, revin acasa si deschid minunea. Voila!  Surpriza promisa de Magda Adina aka Cat’s kitchen a fost pe masura asteptarii.

Trei borcanele nealcose, faine de tat, cu promisiunea a ceva bun, undeva, sub capacul artistic imbracat in sfoara. Si, ca si cind n-ar fi fost de-ajuns, ca ‘bonus’ linga cele trei minunatii aveam un foarte expresiv mirtanel (si negru pe deasupra!) care-si imbratisa cu foc a lui minge alba. Un ying-yang al solnitelor atit de necesare unei mese de orice zi !

2.jpg

Si-n acel moment m-am gindit la versurile unui poem scris de Rumi care zicea la final cam asa:
” Fii recunoscător oricărui oaspete ce vine,
Căci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo.”
Ei bine, ca un ghid a fost gestul unui prieten extraordinar din lumea virtuala, prieten(indraznesc sa-l numesc asa!) care m-a considerat pe mine, un necunoscut ochilor lui, un bun receptor al intentiilor lui altruiste. Si-atunci am stiut ca, din ceea ce-am primit, trebuie sa dau si altora. In felul asta s-a nascut ideea de-a avea saptaminal, aci in Oala lumii, cite-un oaspete la masa. C-o fi vreo bucatareala adusa de invitati, c-o fi vreo incropeala proprie(sau poate ca nu), legea cuvintului si nu numai, in acea zi, o va face oaspetele cu ale lui idei.

3.jpg

Si m-am asezat la masa de taina a degustatorului, cu reveria(si curiozitatea) incercarii a ceea ce era de incercat. Va las si pe voi sa va dati cu parerea in privinta produselor nu inainte de-a va spune citeva pareri personale despre ceea ce-a trecut prin filtrul limbii, mintii si-a stomacului.
1. Zacusca cu bureti de fag… hmmm, exact pe gustul meu! Dulce-sarat-piparat, un clasic al zacustii intr-o forma, aroma si textura inedite. Si totul imbracat bine de gustul buretilor de fag, un gust care te trinteste de-a busilea (chiar de-a binelea!) printre ferigile padurii. Ce sa mai zic? Micul-dejun a fost pe masura asteptarilor.

2. Tocanita cu mix de ciuperci de padure ….  Si atit!
Ma credeti ca n-am cuvinte ca s-o descriu ? In fata cu-o mamaliga aurie ca soarele tomnatic ce-mi dadea binecuvintarea astrala, am inchis ochii cu gindul la cele demult trecute. Scrise au ba si gindite de oameni cu mult mai intelepti decit contemporaneitatea careia (cu rusine, zic) ii apartinem. Tocanita asta m-a zvirlit in epoca cind aditivii si suplimentii alimentari erau cosmarul, inca negindit, al unor generatii care-au scris istorie culinara doar cu ceea ce le dadea pamintul darnic.

3. Si numarul 3, dupa umila mea parere(si neavizata, as zice!) de simplu (de)gustator al multor drese sau ba…Ciuperci de padure uscate si pastrate in ulei de masline, the best of all !
Lung ii titlul dar scurta si fascinanta-i este povestea ! Gust pregnant de ciuperca, aroma extraordinara de usturoi si idei navala. Primul gind a fost in legatura cu mariajul culinar pe care i l-as putea propune. Si brusc, revelatia ‘nanasitului’ mi-a deschis o lume de posibilitati din care am ales ai mai simpli taitei romanesti facuti dupa reteta bunicii insa innobilati cu tehnici de gatire  italienesti. Ce-a iesit ? O bunaciune la care as subscrie fara sa cricnesc tinind cont de faptul ca nu-s amatoare de macaroane & stuff.
Si-atunci, o concluzie fireasca si deloc gratuita a iesit din toata experienta asta:
– a gati bine nu tine neaparat numai de abilitati tehnice cit si de ingrediente
– poti avea un prinz de restaurant la pret de cantina muncitoreasca
– satisfacerea unor placeri primare ar trebui sa treaca dincolo de snobism si sclifoseli
– doamnelor(si domnilor) dragi, reinvatati sa gatiti romaneste cu ceea ce va da pamintul asta romanesc indiferent de tehnica din dotare; la o adica, apartinem acestui pamint, cu radacini care merg hat departe intr-un trecut in care loboda, urzica, ciuperca de padure, pastravul de munte, scrumbiile marii, papadia, cartoful, laptele, oaia si vaca ne-au construit ca individ si personalitate regionala.

Accesind linkurile aferente textului, veti descoperi niste simple moduri de-a prepara si conserva ceva ce va poate face sa treceti iarna mai usor si cu costuri reduse. Cit despre gust, nu pot decit sa va fac partasi prin cuvint la experienta la care am subscris de bunavoie.
Si pentru ca latinul bine zicea prin al sau atemporal ‘scripta manent’, vin si asez aci, ca ofranda adusa ciupercii din bucataria Adinei, o reteta incropita ad-hoc pe invatatura italienesca, ajustata de englezeasca marca  Jamie Oliver a tagliatelelor cu sos ragu si totul invalit in ia romaneasca atit de draga mie.
Ce-a iesit?  Va las sa incercati a face si sa reveniti mai apoi, de considerati necesar, a-mi lasa aci o parere …

4.jpg

Taitei cu ciuperci de padure uscate

Ingrediente:
o mina buna de taitei de casa si taiati pe model de tagliatele
ciuperci de padure, uscate si conservate dupa reteta Adinei
salvie sau rozmarin sau busuioc(uscate)

Preparare:
Pasul 1: 
Intr-o oala nu prea mare puneti la fiert 1 l de apa usor sarata. Cind clocoteste, adugati taitetii si-i fierbeti 1-2
minute.Opriti caldura si acoperiti oala cu un capac.

Pasul 2: 
Intr-o tigaie turnati 1-2 l-ri din uleiul ce se gaseste in borcanul cu ciuperci si-l incingeti la foc mediu spre mare. Adaugati oricare dintre aromele propuse, agitati tigaia de citeva ori apoi adaugati cite felii de ciuperci vreti. Amestecati si lasati la foc mediu pina cind, mirosind aburul tigaii simtiti deja aroma de ciuperca. Dati deoparte tigaia si adaugati peste ciuperci taiteii atunci scosi din apa in care au fiert.
Sa nu credeti ca vor fi aposi deoarece au inghitit exact atita lichid cit au avut nevoie, nimic mai mult. Plus de asta, cele citeva picaturi de apa care se vor scurge peste ciuperci vor forma un ‘sosulet’ cu restul ingredientelor din tigaie. Oricum si ciupercile-s precum buretele…
Turnati produsul pe-o farfurie, presarati cu ceva ceapa verde taiata julien fin, cu piper macinat grosier, cu ceva cas de capra(sau de care aveti)… sau, nu zic ba nici la o mozzarella ceva mai stoarsa. Daca vreti, mai stropiti totul cu niscaiva ulei din borcan.

Mai vreti? Cam asta-i tot:  produse naturale, 10 minute de  bucatareala cu-n minim de efort si-un prinz pe cinste !

________________________________

Nota asupra materialului :  din borcanul cu zacusca lipseste exact acea lingura pe care-am ingurgitat-o pe-un darab de pita neagra inainte de-a trage-n chip borcanele minune ale Adinei.