Arhive categorie: Food

Fusaica facaluita

fasolefacaluita2

 

Povestea fusaicai de azi e atit de comuna incit n-am niciun dubiu ca o stiti. Fusaica? Hmmm, nimic altceva decit fasolea cea de toate zilele a rumanului spasit si umilit de munca multa. Ca-i mai zice si pasula, ca-i mai zice bobi, ca-i mai zice fasole (elegant nu, ca mde , obrazul subtire cu obligatii se tine!), ca latinii o considera o vulgaris (brrr, americanii i-ar trimite-n court si-ar cere despagubiri pt. calomnie)…. ei bine, tot aia-i la final. Cum o dai, cum o intorci tot la fasole ajungi.

Nu stiu ce-mi veni azi ca sa fac o clasica mincare de fasole … asa, de drag si de dor… ca mare alean mi-e dupa amintirile copilariei. Si, daca bunica obisnuia s-o facaluiasca pina iesea si untul din ea de nu-ti mai trebuia s-o ungi cu nimic si-i mai si trintea deasupra o ‘capatina’ mare de ceapa si una de usturoi ostoite-n paprika si oloi de bostan atunci, undeva in Salaj, o tanti priceputa tare intr-ale bucatarelilor, mai implinea frumusetea cepei cu o lingura de pasta de rosii de nu stiai ce te indemna mai tare la a imbuca…

Acum, stind sa judec care dintre cele doua variante era mai buna, ajung negresit la concluzia ca Mosu’ avea dreptate atunci cind, din coltul mesii, striga a porunca : ” Soficaaaa …ia mai arunca si ceva cirnat prajit pe fasolea ‘ceea … ca porcu-i leguma”. Raspunsul venea invariabil, acelasi: „Fara frica de Domnul mai poti fi omule….rinduiala bisericeasca e de musai iara fusaica asta se minca fara carne „. (De ce moata de bunica-i zicea fasolii tocmai fusaica, un apelativ fagarasan, asta numa’ Dumnezeu stie ! )

Auzind astea, ateul convins din Mosu’ respecta decizia bunicii si asta numai si numai de dragul ei si cu gindul la cele lumesti, strimb dar strict diriguite din sfere inalte spirituale. Si-asa ateu cum a fost, a murit ca un crestin, cerind prezenta unui preot si pomenind fusaica facaluita a bunicii.

fasolefacaluita4

 

Ingrediente:

1 kg de fasole cu bob mare (…ca si copiii erau multi)

1 pahar de ulei

1 ceapa rosie (sau alba)

1 l-ra otet

sare

 

Sosul:

1 ceapa, tocata nu prea subtirel

1 capatina medie de usturoi, feliat si el

2-3 l-ri mari de ulei

1 l-ra buna de boia dulce

1 l-ra pasta rosii (optional)

 

Si fierbea bunica fasolea impreuna cu ceapa pina-si da fasolea in petec de umflata ce era, o scurgea bine si-o lasa sa se raceasca. O lua apoi la facaluit(frecat), cu facaletul de mamaliga, pina devenea ca un piure. O sara, adauga uleiul, freca iar fusaica apoi, picatura cu picatura, punea otetul.

Pt. sos, prajea(pe dunga plitei) ceapa si usturoiul pina se inmuiau. Adauga boiaua, iar tanti salajanca mai tipa deasupra si-o lingura de pasta de rosii .

(Mai amestecau amindoua, de citeva ori, in sos si….era gata de ‘boit’ fusaica.)

 

*

 

 

Anunțuri

Stridiile lu’ Zela

Pentru ca lucrurile sa aiba un inteles la final, va spun ca materialul asta  are oaresce vechime, fiind publicat pt. prima data acum 3 ani, intr-o zi de Sfinta Duminica, pe blogul de bucatareala al Dianei.  Cu amintirea la purtator, aduc a doua oara, in noua casa a Oalei lumii,  ceea ce se vrea a fi o poveste cu incarcatura emotionala speciala.

Si, cum calatorului ii sta bine cu drumul si condeierului cu litera, va las a citi in taina si liniste despre povestea unor stridii, despre prietenie,  pasiune, viata si multe altele. Poate iubire ? Si multumesc divinitatii ca mi-a dat puterea si intelepciunea de-a alege tot ceea ce-am ales pina acum si fara de care n-as fi fost cea care sunt azi…

*

stridii2

 

*

Îl priveam pe lipoveanul care-și scărpina barba lungă și albă cu degetele pătate de fumul țigării amintindu-mi ceea ce-mi spusese felcerul satului…”e un înțelept care inventează viața iar nouă nu ne rămâne decât să i-o trăim”. Cred că a fost pentru prima dată când n-am avut nici o replică, nici un cuvânt de spus. Priveam doar bărbatul mare, cât muntele, care se mișca precum peștele în apă în bucătăria cherhanalei lui Ali și-i invidiam siguranța cu care mânuia cuțitul și ceaunul.

Nu știam ce vroia să gătească. Nu zicea nimic,  doar mormăia ceva în stuful bărbii albe, aruncându-mi, din când în când,  ocheade curioase.

Nu eram în apele mele mai ales că, noaptea ce tocmai se încheiase, mă chinuisera  țânțarii care vruseseră  să-și facă de cap cu fiece petec de piele pe care-o aveam la vedere. Simțeam că-mi cad ochii-n gură de oboseala și nu mai aveam vlaga  necesara să merg la balta din spatele cabanei ca să mă spăl. Reușeam doar, la cinci dimineața, învelită într-un țol care mirosea de trăznea a pește și fum, să privesc un răsărit de soare care încerca să se nască dintr-o deltă absolută și fantastică.  Doar câte-un murmur de apă se mai spărgea lin lângă bărcile întinse pe dungă, în malul ostrovului.

 Reușeam, la cinci dimineața, să sorb dintr-o cafea turcească, cafea pe care Ali mi-o făcuse cu toată îndemânarea lui de înțelept care a văzut, a trăit și-a tăcut multe. Poate prea multe.

 

stridii1

 

  Si priveam, tot la cinci dimineața, niște stridii imense pe care lipoveanul le adusese (Dumnezeu știe de pe unde!) și pe care le pregătea în cel mai simplu mod cu putință. (Bănuiam că bulgarii lui prieteni avuseseră un cuvânt greu de spus în toată afacerea asta…)

Mă rugam divinității la care mă mai rugasem de atâtea ori de când mă aflam în deltă, să mă facă să-mi placă mâncarea pentru că, episodul “hamsii murate” încă-mi răscolea amintirile gurmande.  Și nu în modul cel mai plăcut cu putință !

  Nu-mi luam ochii de la cuțitul mic și lat cu care lipoveanul deschidea extrem de usor stridiile, fascinindu-ma șuvița de apă sărată care se scurgea, fin, din sideful cochiliei. Vedeam cum arunca apoi într-un vailing cu apă curată carnea crudă scoasă din scoică, pentru a o spăla. O zvântura între palmele mari și asprite de vânturile deltei  pentru a o lăsa, pur și simplu,  să cadă în usturoiul verde, tocat fin, ce sfârâia ademenitor într-o tigaie mai mult adâncă decât întinsă, cu unt topit in ea. Și-acum venea partea care mie mi s-a părut fantastică. Din când în când, stingea toată făcătura asta care mirosea demențial de bine, cu un vin alb de galben. Învârti de câteva ori cu lingura de lemn în carnea stridiilor apoi opri focul de sub tigaie. În cochiliile de sidef, spălate și uscate, puse carnea din tigaie apoi aranjă totul pe un platou mare și alb ce-ți lua ochii cu strălucirea lui. Și parcă nu se prea potrivea albul ăsta de restaurant cu atmosfera cherhanalei pierdută în sălbăticie!    

      N-am mai stat să fac potriveli de stiluri și-am luat o bucată de mămăligă aurie rămasă de cu-o zi înainte și-am întins pe ea carnea dintr-o cochilie.

      Dacă aspectul dete cu mine de pământ și mirosul m-a făcut să închid ochii cu gândul la nopțile de poveste ale Dobrogei, atunci gustul mă zvârli în cer vrând să-mi vâr degetele toate în bunătatea ce se dezmăța cu nesimțire pe platoul prea pretențios pentru sufletul unei femei ce întâlnise provocarea acolo unde se așteptase cel mai puțin s-o găsească. Și-am savurat în acel moment, cu toate simțurile de care eram în stare, o carne fină cu aromă de apă de mare și de iod și care, pe vremuri era considerată a fi mâncarea săracului iar azi i se plătește greutatea în aur! Poate doar o dulceata de strop de miere si una de zeama de lamiie sa vina sa intregeasca miraculos (poate majestuos?) un gust nestiut de mine pina atunci …

*

 

 

 

Cind Dumnezeu a creat lumea…

inghetata cu miere

… cu siguranta s-a gindit si la inghetata.
Mai intii ne-a facut pe noi, in ordinea binecunoscuta (desi inca nu se stie cine a fost mai intii, Adam sau Eva), a mai trebaluit el ce-a mai trebaluit prin oalele bucatariei celeste fabricind celelalte vietuitoare apoi, in deplin accord cu filosofia divina, se gindi sa le dea ceva celor dintii, ceva cu care sa se indoape linistindu-le constiinta colesterolului si-a diabetului. Si asa aparu inghetata!

Nimic trivial, nimic ilegal, nimic josnic. O placere absoluta cum absoluta e minunea in sine. Un ceva care niciodata nu e destul. Un ceva ca alte ceva-uri care te trimit direct in bratele unui creier reptilian care-si freaca palmele, a bucurie, asteptind.

Nu stiu voi cum sunteti insa eu, cind ma gindesc la cele lumesti si bune de virit in stomac, pun inghetata pe picior de egalitate cu ciocolata cu menta si cu pizza.
Si, inca o data ma gindesc la pacat si pacatos ca la o relatie invincibila, un acord bilateral semnat si parafat in buna regula.

Mai zilele trecute eram la o sueta cu un bun amic. Amintiri depanate, conversatie de rutina, o stacana de fresh de lime cu zmeura si-un darab imens de inghetata.
– Auzi fato, cind toata lumea din jur o ia razna de-a binelea, mai ai doar inghetata. Si lingi la ea ca apucatu’, in fiecare zi, ca altfel ti se topeste printre degete. Asa-i si viata. O inghetata pe bat.
– Exista probleme pe care doar inghetata si cafeaua le rezolva… stii si tu asta.
Si-am inceput sa rid.
– E buna inghetata asta a ta. Nimic sofisticat, nimic a la grande chef cu snobisme si blazoane inutile. Are insa un mare merit, se duce exact acolo unde trebuie.
Rizind savuram ceea ce era o inghetata de iaurt cu miere de tei si alune prajite, o nebuloasa perfecta in perfectiunea calda a unei zile de primavera, zi in care doi vechi prieteni puneau tara la cale.
– Ma simt ca-n bancul ala cu bordelul, il stii ?
– Nope.
– Cica, in Moldova, la un bordel, era un anunt mare la intrare: Vă rugăm sî viniț cu dînşili sculate, că n-avem timp di jiujuleli! “
– Hahahaha! Si care-i legatura?
– Fata draga, moldovencele sunt business oriented… Din vorbe si priviri te fac de nu mai ramii nici cu chilotii pe tine. Asa-i si inghetata asta a ta.  Singura diferenta e ca … e free. Esti moldoveanca cumva?

inghetata cu miere1

*

2 albuse
200 ml smintina pt frisca (30% grasime)
2 linguri zahar brun
1 l-ta de extract de vanilie(optional)

Se bat impreuna in robot. Se amesteca cu iaurt gras, cam 500 gr.
Se stratifica intr-o forma, stropind fiecare rind cu miere de tei si alune prajite si zdrobite.

Se da totul la congelator pret de citeva ore sau pina se intareste. Inainte cu aprox. 30 de min de-a o servi, se scoate la temperatura camerei.
Cind se serveste, se stropeste inghetata cu miere si alune .

*

PS.

  1. rog prietenele moldovence sa nu considere un afront scriitura de azi
  2. inghetata asta intra in categoria Mala’s cuisine (adica ii apartine)
  3. o sa va vorbesc cu alta ocazie despre inghetata-granita de dude, a fie-mii, asa cum v-am vorbit aici despre inghetata de brinza de capra

Cartofii cu chimen ai lelei Arhira

cartoficuchimen4

 

In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc.

Daca vinul tamiios gilgiie sprintar in oalele de lut imbiind nasul, limba si gindul la adinca degustare si cugetare, atunci mirosnele ce ies din cuptor te fac sa-ti indrepti ostentativ si intrebator (a nerabdare) privirea spre aburul care iese obraznic pe linga usita metalica proptita de lelea Arhira in gura pintecosului de pamint. Ce-o fi?  „Eiiii…oliecuta mai stati ca vine acusica” zise ghidus batrinica iute ca piperul si ridata parca de toate vinturile Bucovinei. „Ia d-acilea niste tamiioasa ca-i cu gust de para si-o sa vezi ce bine-a fi”. Si-a fost pina cind nu mai stiam ce simteam mai intii…para tamiioasa, migdala cu gust de polen varatic sau aroma de chimen ce ma traznea naucindu-mi poftele de drumet obosit.

Nici ortacii de drum nu erau de alta parere asa ca, o tot imboldeau pe lelea sprintena ca o tinerica sa mearga sa vada ce se petrece in spatele usitei cuptorului ei magic. Si magia unei cratite largi, de lut ars, poposi sub ochii nostri si-n gurile noastre facindu-ne sa ne inchinam bucatelor care ne trimiteau dintr-un spatiu modern direct intr-unul arhaic si arhaizat de casul care se intindea ca fisiile de taitei, de vinul care cobora a jale si dor dupa fiecare imbucatura facindu-ne sa ne minunam de aroma de chimen salbatic care ne exploda in cerul gurii si de povestile de razboi ale sotului Arhirei, un ciufut dar mucalit cioban, mindru de mindretea produselor sale. Si, peste toate astea, caldura unei veri toride ne facea sa nadusim zdravan cu gindul la cele sfinte, ca era zi de post, sa rugam Divinitatea sa ne ierte pacatul si poftele si sa ne dorim cit mai abitir ” Tine-ma Doamne, sa mai pot … ca-i prea bun!”

 cartoficuchimen3

 

 

Ingrediente:

1 kg-1,5 kg de cartofi

200 gr cas scurs bine si ras sau sfarimat sau, merge si-o telemea proaspat pusa la sare

1-2 oua

1 cana de smintina

unt

1 l-ta chimen salbatic, pisat

sare, piper(dupa gust)

patrunjel tocat (lelea Arhira prefera insa ardeiul iute, uscat si sfarimat)

 

Si-a curatat lelea Arhira cartofii, ii taie cubulete si-i fierse in apa sarata. Ii scurse si dete cu ei intr-un vas uns cu unt. Mai presara deasupra cartofilor nitel unt, chimenul, piperul si sarea. Batu apoi ouale, adauga casul, le amesteca si le turna peste cartofi. Scutura de vasul plin ochi ca sa se aseze toate intr-un fel numai de ea stiut, mai presara deasupra niste cas apoi dete cu vasul in cuptorul incins si-l tinu acolo atit cit sa prinda compozitia o fata colorat de zimbareata. Il scoase, il lasa sa-si mai stimpere naduful apoi presara totul cu fulgii de ardei iuti, tocati si smintina. Si zimbi privind reactia mesenilor care-i calcasera pragul pentru ca stia ce inseamna in gura omului flamind(si nu numai) cartofii cu chimen.

cartoficuchimen5

 

Si atunci, In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc. A doua oara.

*

 

O salata ca un Babilon al gusturilor: Méchouia / A salad as a Babilon of tastes: Méchouia

Mechouia36

(scroll down the page for English translation)

Ca au fost fenicienii sau romanii, ca au fost francezii sau berberii, ca au fost arabii sau turcii, in urma lor a ramas o bucatarie tipic mediteraneana cu citeva particularitati insa.

Mincare nu foarte iute, citeva ingrediente de baza (ulei de masline, rosii, fructele de mare si carnea, in principal de miel), ustensile de bucatarie putine (tocmai datorita stilului de viata nomad), arome si culoare ce inunda farfuria si privirea, fara carne de porc care e complet interzisa de legile Shariei (legile islamice), o patiserie care te lasa cu privirea agatata de minunile ce le produce…cam asta este bucataria tunisiana. Poate prea putin dar atit de complexa in acelasi timp, cu un produs final a carui simplitate si rafinament frapeaza.

Spre deosebire de alte preparate din Africa de Nord, mincarea tunisiana nu este prea picanta. Si salata Méchouia  nu e in afara acestui aspect.

Un hors d’ouevre* de rosii, ardei dulci (acestia pot fi si usor iuti), ceapa, usturoi, uneori si vinete, toate coapte la gratar, decojite si tocate dupa aceea, amestecate si drese cu sare, piper, un praf ceva mai bunicel de tabil tunisian (seminte de coriandru zdrobit amestecat cu seminte zdrobite de caraway** ) si totul stropit cu ulei de masline.

Unii(si eu ma numar printre ei) adauga la aceasta salata suc de lamaie sau otet. Salata este adesea insotita de masline, ton si oua fierte tari. Poate fi, de asemenea, servita drept baza pentru realizarea unei caserole***. Cei care iubesc mincarea foarte usor picanta, va asigur ca vor adauga mechouia la obiceiul lor culinar, mai ales daca ardeii folositi, nu sunt foarte picanti.

Am facut salata asta ca pe un fel de mincare strict vegetarian, fara nici un adaus de carne, oua sau brinza si-am lasat-o in compania unei garnituri simple de orez fiert in apa usor sarata. Am folosit de asemenea, usturoiul verde si ceapa rosie, aducind un excelent gust dulce acestei retete, totul fiind facut dupa gustul si dorinta mea, fara nici o masura anume.

Nu pot sa va descriu senzatiile pe care, gustul usor afumat combinat cu cel dat cu darnicie de legumele moi alaturat celui de caraway l-a produs papilelor mele gustative! Un singur lucru, insa, va pot spune: un razboi al simturilor s-a declansat instantaneu.

Mechouia37
Un singur gind mai am a pune in spatiul asta virtual si alb:  حرية، نظام، عدالة   !
Hurriya, Nidham, ‘Adala  pentru bucataria tunisiana !
Enjoy!
Mechouia43 (1)

The world of Mediterana is a complex and unforgiving world. You can only exist if you raise your standards to the same level as it was raised by so many civilizations before: the Phoenicians, the Greeks, the Romans, the Byzantines, the Berbers, the Arabs or more recently: the French and the Brits. Anything less would just simply vanish into obscurity, into nothingness, into a world of sub standards and mediocrity.

The food is obviously a great part of each civilization’s identity. And when we are talking about a melting pot of so many civilizations, we can only expect a great deal of dish variety and aromas which during the two and a half millenniums of existence, built what we now know as: “Mediterranean Cuisine”

Today, I am introducing to you a product that is representative of Tunisian Cuisine: Mechouia Salad.

This Cuisine is less spicy then its North African sisters, yet the ingredients and the spices are not much different. Everything comes down to the way you mix the ingredients so at the end you get the desired result.

….literally „roasted salad”, is a Tunisian dish. An hors d’oeuvre* of grilled: tomatoes, sweet peppers (they can be hot if you like a good kick into your food, or they can be moderately hot, as I recommend), onions (and sometimes grilled eggplant), garlic. Everything is peeled and chopped after grilling, seasoned with salt, pepper, a touch of Tunisian tabil (ground coriander seed mixed with ground caraway** seed) and drizzled with olive oil. Some people (I’m among them) add to this salad some lemon juice or vinegar. It is often accompanied by olives, tuna and hard-boiled eggs. It can also be served as the basis for the making of a casserole***.

I can assure you that, all those who love spicy food will add méchouia to their culinary habit, especially if those grilled peppers are not very spicy.

I made this salad as a strictly vegetarian dish, no meat, eggs or cheese and I left it in the company of a simple garniture of boiled rice in slightly salted water. I used fresh-green garlic and red onion.  I cannot describe the sensation the smoky taste gave it to those vegetables. My taste buds were enticed by some absolutely phenomenal sensations!

Hurriya, Nidham, ‘Adala for Tunisian cuisine !

Mechouia111
Legend:
hors d’oeuvre  – appetizer (which translates to “outside the work”)
** caraway – also known as meridian fennel or Persian cumin
***casserole – a). a dish, usually of earthenware, glass, or cast iron, in which food is both    baked and served; b). food prepared and served in such a dish.

Ciocolata si Jacques Derrida

Picture1094

Ciudata experienta avusei azi, un dialog fara cap si coada cu un domn. Interesant de altfel.  Flirt cu retineri? Habar n-am. Fara nimic concret sau la obiect, asa cum sta bine incepatorului in arta cuvintului. Si nu numai. Ca doar n-o fi asa ceva in amor! Zic.
Si, ca o tembela asociere a tot si toate, l-am adus in ecuatie pe Jacques Derrida. Se putea? Iar zicerea lui nezicere, ramase undeva in virtualitate… “In speech one is blind”. Fara niciun preambul la vesnicia legendei, mitul lui Echo si-a lui Narcis ma bintui.
Cam intre aceleasi repere si coordonate am avut dialogul cu domnul in cauza, asa ca, monsieur Derrida se lipi de mine si de sufletul meu ca varul pe perete. 
Iar farfuria cu ciocolata de casa fu doar o cireasa de pe o… poveste care s-a mulat perfect pe momentul de poveste!
Vorba lu’ fie-mea: „nu stiu cum se face ca, la tine, tot ce e in farfurie e bun, ingrasa, creaza dependenta si-i de poveste!”
 
Picture1090
 
Ingrediente:
 
1 cub de unt, cam 50 gr
1 conserva de lapte condensat indulcit, cam 390-395 gr
ciocolata neagra, cam 400 gr, rupta bucatele
1/2  praf de sare
arome dupa dorinta si putinta
nuci tocate sau alte fructe confiate, ca umplutura sau design
povesti despre Echo si Narcissus
 
Untul si laptele condensat se pun intr-un vas care merge la microunde pt 2 minute. Se scoate si se adauga ciocolata si aromele. Se omogenizeaza toate apoi se rastoarna amestecul intr-o forma unsa cu unt. Se implinta in ciocolata nucile sau fructele. Se da la rece pret de vreo 2 ore. Se portioneaza dupa dorinta.
Povestile-s de spus la gura sobei.
Picture194
 
PS: mama avea o reteta fantastica de ciocolata de casa. Cind o sa gasesc reteta in tot teancul de caiete ramase de la ea o sa fac un update la materialul aci de fata
*

Cartofii săracului / The poor man’s potato food

cartofiisaracului4.1

(for English version scroll down the page)
*
Mi-am amintit de bunica (moaţa* Apusenilor) şi de-a ei masă pe pamint. Şi, întotdeauna, totul era legat de cartofii săracului, un fel de mîncare care nu lipsea atunci cînd postul premergator unei sărbători religioase era în derulare şi, cînd munca cîmpului nu permitea mersul acasă pentru a-ţi satisface una dintre nevoile primordiale şi primare.

Atunci, acolo şi numai în acele zile şi momente, masa se servea pe pămînt, cu toţii aşezaţi împrejurul unui ştergar orbitor de alb, cu o atmosfera aproape ritualică punctată de gesturile aproape sacre ale bunicii care incepea cu o cruce largă şi cu Tatăl Nostru şi sfîrsea cu o rugăciune de mulţumire, cu ‘cartofii săracului’ (sau ‘cartofii sărăcuţi’) mîncaţi dintr-un blid de lut, într-o linişte deplină, vrînd parcă să mulţumeasca Divinitătii pentru ceea ce avem şi vom avea şi respectînd pînă la pioşenie importanţa hranei în viaţa noastră.

Şi, după ce stringea blidele şi ulcelele, bunica rupea o crenguţă dintr-un brad tînăr, crenguţă pe care-o aşeza, în drumul de întoarcere spre casă, la o răspîntie de drumuri, pe braţul unei troite.
La întrebarea “de ce o faci” îmi răspundea simplu …“e pentru sufletul celor necopţi şi duşi” .
Mult mai tîrziu am aflat că, “cei necopţi si duşi “ erau doi dintre copiii ei, aka unchii mei, Ion şi Nichifor, gemeni, amîndoi morţi de poliomielită.
O credinţă într-un ritual de sacralizare, ritual care, încă e practicat în satele Apusenilor, ritual in care, ‘Cartofii saracului’ aveau pentru bunica rolul unui medium sau, mai bine zis, a unui purificator mediator între forţele divine şi umilul mirean care li se inchina.

Indicatii:

Cartofii curăţaţi de coajă si tăiaţi in 4, se fierb de trei sferturi apoi se scurg.
In ulei se prăjeste ceapă tăiată julien apoi se adaugă boia şi cartofii fierti. Se ţin pe foc pînă se auresc cartofii.
Se servesc cu murături sau…cu ce vreţi voi.
Poate fi un fel de mîncare aperitiv sau garnitură la carne sau…doar asa cum e.
Eu îi maninc pur şi simplu cu zacuscă.

 

 

The poor man’s potato food

 

I remembered my grandmother (moaţa* from Apuseni Mountains) and her ‘picnic type of potato meal’. And, always, everything was related to ‘the poor man’s potato food’, a dish which wasn’t missing when the forerunner of a religious holiday was in progress and when the work in the field did not allow us to go back home to eat.

Then right there on the spot and only in those hot summer days, the meals were served directly on the ground, all being seated around a dazzling white cloth and surrounded by an atmosphere almost sacred, pointed by ritual gestures of my grandmother that began with a broad cross, with ‘Our Father’ and ending up  with a prayer of thanksgiving, with ‘the poor man’s potatoes’ eaten from a clay bowl, in a complete silence, thanking the Divinity for what we have and what we’ll have, respecting up to piously the importance of food in our lives.
And, after she gathered the dishes and the pots, grandmother broke a twig from a young fir tree, a twig that she placed, on the way back home, at a crossroads of roads, on the arm of a roadside cross. At the question  „what for?” she simply said  …” it’s for the souls of unripe and taken „
Much later I found that, „the unripe and taken” were two of her children, aka my uncles, John and Nicephorus, twins, both died of polio.
A belief in a sacred ritual, a ritual in which ‘the poor man’s potatoes’ were as like a medium or, rather as a purifying mediator between the divine forces and the humble layman who worships to them.

 

Directions:

Peel the potatoes and cut them into 4. Boil and drain them.
In oil, fry onion cut in round shape then add paprika, stir in it few times and then add potatoes. Hold them on heat until become golden.
Serve it with pickles or whatever you like.
It could be an appetizer, a garnish for meat or…you can eat them just as they are.
 
Legend:
*moaţă = woman from The Land of  Moţi ( middle part of Apuseni Mountains)