Arhive categorie: doughts

Vărzări / Saltbush pie

varzari9

(for English version scroll down the page)

Și, când veneau cele două ajunuri, câte treizeci-patruzeci de băieți fugeau înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta, și la Crăciun nechezam ca mânzii, iar la Bobotează strigam chiraleisa de clocotea satul. Și, când ajungea popa, noi ne așezam în două rânduri și-i deschideam calea, iară el își trăgea barba și zicea cu mândrie către gazdă:
— Ai
știa-s mânzii popii, fiule. Niște zile mari ca aceste le așteaptă și ei, cu mare bucurie, tot anul. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare? Gătit, cinstite părinte; poftim de ne blagosloviți casa și masa și poftim de mai ședeți, să ne șadă pețitorii.
Când auzeam noi de masă, tăbăram pe dânsa,
ș-apoi, aține-te, gură! Vorba ceea: De plăcinte râde gura, de vărzare, și mai tare. Ce să faci, că doar numai de două ori pe an este ajunul! Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămădit așa de tare și am răsturnat masa omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de rușine.  Dar el tot cu bunătate: De unde nu-i, de-acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică! „

Acum, cum să nu zic şi eu ca şi Creangă „De plăcinte rîde gura, de vărzare,şi mai tare”? Şi, cum să nu-mi rîdă gura cînd mama îndesa în aluatul de pită o mînă zdravănă de lobode descîntate de savoarea caşului de capră şi bătut bine de aroma de neegalat a mărarului?

Ingrediente:
aluat de pită
Umplutura:
lobode albe şi roşi, frunze tinere de ştevie(toate frecate cu sare şi stoarse)
caş de capră, uşor sărat
doua mîini bune de mărar şi pătrunjel tocate, 1 legătură de cozi de ceapă, tocate

Se amestecă toate.

varzari22
Se rupe o mînă bună de aluat, se întinde o foaie nu prea mare şi nu prea subţirică, se pune în mijloc un pumn zdravăn de umplutură şi se sigilează marginile ca o semilună, aducînd ca formă cu calzonele italian, se presează marginile cu degetele ca să nu iasă umplutura şi se aplatizează totul. Se ung cu ou bătut, se aşează în tava unsă şi se mai lasă sa crească încă vreun sfert de oră. Se coc în cuptorul încins dinainte, la foc zdravăn, pînă se rumenesc. Dacă nu, prajiţi plăcinta în tigaie antiaderentă, cu un adaus extrem de redus de ulei. Se servesc calde sau reci, uneori şi cu smîntînă alături.
Şi, cam ce udătură ar merge pe lîngă vărzări dacă nu  un vin alb şi demisec, crescut şi maturat pe dealurile Ardealului, pentru că loboda şi aluatul nu-i ca fata la măritat ca să se grabeasca, pupîndu-se foarte bine cu o Fetească Albă sau , de ce nu, cu un Recaş de cel nobil?
 

…………………………………………………………….
 

varzari2

Now, I say as Creangă* said  „By pies, mouth is laughing, by vărzări harder. „ And,  how not to laugh when my mother soundly stuffes the bread dough with the saltbush oe stevia filling, filling sorcerers by the flavor of goat curd and beat only by the unbeatable flavor of dill ?

Ingredients: 
rised bread dough
Filling: 

white and red saltbush, younger stevia … leaves rubbed with salt and drained by liquid
salty goat cheese
2 handfull of chopped dill and parsley, 1 bunch of green onion, chopped

Mix them all.
It breaks a good hand of dough, flatten it as a sheet, not too high and not too thin, place in the middle of it a good hand of filling and seal the edges like a crescent, bringing to it the Italian calzone shape, rub the edges with your fingers and flatten all.
Sits all of them in a pan, brush the surface of vărzări  with beaten egg and let them rise for a quarter of an hour yet. Bake in hot oven until browned.
If not, fry de pies in a pan with a very low oil filler. Serve warm or cold and, if you want, sometimes with sour cream.
And, like what ‘ rain’ would go besides vărzări if not a semi-dry white wine, rose and swept on the hills of Transylvania, because the saltbush and dough are not like the girl who wants get marry, as well not rush for it . So, a Feteasca Alba or, why not, a noble Recas will meet throughout the sufficiency of the mind and the tummy.

Legend:

Creangă*= a well known Romanian writer, known especially for his book „Amintiri din copilarie” (‘Childhood memories’)

” Cu un colţ de pită, un drob de sare şi-un pahar de apă să dai bineţe! „

pita5

-Şi dăi… să asude  grinda, fatoooo !!!!
Aşa striga nesimţitu’ de Gimi care stătea, picior peste picior, savurîndu-şi lenea şi ţigara. Şi mă privea.
-Fir-ai tu să fii de ghiavol ! Dă-te jos de-acolo şi treci şi bagă-ţi şi tu mîinile-n aluat! i-am strigat sufulcîndu-mi mînecile prea lungi ale tricoului, mîneci care nu vroiau domne’ să şadă la locul lor.

Frămîntam aluatul ăla de pită cu ardoarea minerului care dădea cu tîrnăcopul în rocă, ca să-şi lase mai apoi sudoarea în galeriile de sub pămînt şi să scoată aurul la suprafaţă. Învîrteam aluatu’ între pumni cu furia oţelarului care turna prima şarjă de oţel.
Şi toate astea le făceam cu pioşenia şi cu credinţa că  „cu un colţ de pită, un drob de sare şi-un pahar de apă să dai bineţe! „.
Că aşa zicea bunica oridecite ori făcea pită în cuptorul mare din curtea casei de munte. Iar noi, copchii, ne strîngeam ciurcel în jurul ei şi priveam coca albă care se întindea ca elasticul sub miinile negre, bătucite de vreme şi vremi. Mai furam cîte o bucăţică de aluat crud in timp ce bunica ne mai trăgea zîmbind cîte-o palmă de ştergar „măi ghiavolilor, o să vă doară burta”.

Şi foşneau poalele fustei ei scrobite cu slobozeală de făină albă, şi foşneau şi palmele ei aspre în timp ce făceau o cruce mare şi largă binecuvîntînd coca moale, la fel cum foşneau şi zîmbetele noastre în dimineţile de sîmbătă. Aburii ce ieşeau mai apoi din pita caldă ne dezmierdau nasurile. Peste tot şi toate, vocea egală a bunicii plutea a poveste.

I-am întins lui Gimi ştergarul pe care se hodinea pîinea proaspăt scoasă din cuptor. El rupse un colţ, îl încinse în sarea grunjoasă de pe dogul de lemn şi-l băgă în gură. Închise ochii şi, cu o plăcere aproape ghiavolească citită în ochii lui zise:
– „Dumnezeiesc gust!”

” Cu un colţ de pită , un drob de sare şi-un pahar de apă să dai bineţe! „ zîmbeau ochii bunicii văzîndu-şi ghiavolii năzdrăvani cum rup din pita aburindă şi-o mănîncă de parcă se băteau turcii la gurile lor.
„Dumnezeiesc gust” repeta iar Gimi uitîndu-şi şi lenea şi ţigara undeva …

pita7

Ingrediente pt. o piine : 500gr făină albă (sau de secară sau integrală sau combinată)
                 300-350ml apă călduţă (abia dezmorţită) pt. frămîntat
                 sare după gust (1-2 linguriţe rase)
                 drojdie (cam cît o nucă mare)
                 maia din aluat –  cît o „gogoaşă”
(….maiaua este o bucăţică de aluat, puţin aplatizată şi pudrată cu făină; este lăsată să se usuce ; se păstrează în făină.)

Peste drojdie şi maia se toarnă puţina apă călduţă(cît să le acopere) pentru a se înmuia. Se mai poate adăuga şi o linguriţă de zahăr. Cînd totul capătă aspect de „dospit” se toarnă peste făina amestecată cu sarea. Se adaugă cîte puţină apă călduţă, începînd să omogenizăm ingredientele de la marginea vasului (in care facem coca) înspre interior. Adaugînd apa, puţin cîte puţin, ne putem apuca să frămîntăm aluatul. Cu pumnul îl „zdrobim” vîrtos, apoi, cu degetele adunăm aluatul de pe margini spre interior.  Şi iar îl zdrobim şi iar îl adunăm.  Şi tot aşa pînă cînd rezultă o cocă elastică, omogenă. Se adună tot aluatul în mijlocul vasului, se pudrează suprafata acestuia cu făină,  apoi tot vasul se acoperă cu un prosop curat. Se pune într-un loc fără curenţi de aer; se înveleşte într-o pătură groasă.
Cînd aluatul şi-a mărit de două ori volumul, se împarte în vase unse cu ulei,  umplîndu-le doar de jumatate. Se mai lasă să stea la cald pînă aluatul creşte atît cît să umple vasul apoi se dau la copt la 180-200C, în cuptorul încălzit în prealabil(depinde şi de cuptorul pe care-l aveţi în dotare ). Cînd pîinea e aurie se scot vasele din cuptor, se acoperă cu un ştergar lăsîndu-le în acest fel aprox. 5-10 min apoi se scoate pîinea din forme; se lasă să se „odihnească” aşezînd-o cu vatra în sus.

pita2