Oaspeti la masa: Disturbingly delicious

 

stridii4
O lunga si mereu aceeasi poveste e mincarea pe care-o punem in fata noastra tot asa cum, viata asta e o poveste, o poveste despre eleganta, responsabilitate​, dorinta, pasiune si munca. Nimic nu ma bucura mai mult decit acea scrisoare care vine la mine sub forma unei povesti spusa la gura unei cani de vin bun alaturi de-un dejun sau o cina pe cinste!
 
Si, la fel a venit si propunere Dianei, atunci cind a lansat ideea de-a scrie un material pentru proiectul ei de duminica. Mi-a placut ideea din prima cum mi-a placut formatul dat materialelor publicate. Si-atunci, in timp ce acceptam provocarea m-am gindit la invitatia pe care as fi putut sa o lansez  pt.  Disturbingly delicious, in al meu proiect de socializare culinara…‘Oaspeti la masa’
Si-am avut Disturbingly Delicious ca oaspete la masa, un oaspete care mi-a cinstit masa asa cum a stiut mai bine s-o faca, cu eleganta in gesturi si exprimare, cu imagini care te fac sa visezi inghitind in sec, cu povesti tipice poate chiar atipice unele dintre ele…. Toate astea pentru ca o poveste in sine e blogul, o poveste ale carei file vei vrea sa la citesti. Si nu-ti va parea rau.
 
Stridiile lui Zela le-am trimis in bucataria Dianei, atunci, de Sunday Lunch.  Salcimul prajit si inghetata de fructe de padure au implinit rotund si frumos o intilnire de grad zero.  Insa, n-am uitat ca, o poveste adevarata e aceea in care adevarul povestii e cel care se spune intre prieteni (si nu numai) care gindesc  la fel si care cunosc valoarea relatiei dintre ei. 
 
strawberries1
Ei bine, cinstesc multumind bucataria Dianei si aducind-o in Oala lumii si ca oaspete la masa dar si ciocnind impreuna o cupa de sampanie rose in care-si tavalesc formele nebune de bune niste … disturbingly delicious  strawberries !
 

NOTA:

Stridiile cu usturoi si chili sunt la fel simple ca si cele ale lui Zela. Se implineste doar lucrarea cu adaugarea fulgilor de chili deshidratat la finalul retetei.

 

 

Anunțuri

Méchouia … o salata ca o declaratie de razboi

43

Ca au fost fenicienii sau romanii, ca au fost francezii sau berberii, ca au fost arabii sau turcii, in urma lor a ramas o bucatarie tipic mediteraneana cu citeva particularitati.
Mincare nu foarte iute, citeva ingrediente de baza (ulei de masline, rosii, fructele de mare si carnea, in principal de miel), ustensile de bucatarie putine (tocmai datorita stilului de viata nomad), arome si culoare ce inunda farfuria si privirea, fara carne de porc care e complet interzisa de legile Shariei (legile islamice), o patiserie care te lasa cu privirea agatata de minunile ce le produce… cam asta este bucataria tunisiana. Poate prea putin dar atit de complexa , cu un produs final a carui simplitate si rafinament frapeaza.
Spre deosebire de alte preparate din Africa de Nord, mincarea tunisiana nu este prea picanta.
Si salata Méchouia  nu e in afara acestui aspect.

*

Salata méchouia sau salata mechouiya  

  سلاطة مشويّة

Un hors d’ouevre de rosii, ardei dulci (acestia pot fi si usor iuti), ceapa, usturoi, uneori si vinete, toate coapte la gratar, decojite si tocate dupa aceea, amestecate si drese cu sare, piper, un praf ceva mai bunicel de tabil tunisian (seminte de coriandru zdrobit amestecat cu seminte zdrobite de caraway ) si totul stropit cu ulei de masline.
Unii (si eu ma numar printre ei) adauga la aceasta salata suc de lamaie sau otet. Salata este adesea insotita de masline, ton si oua fierte tari. Poate fi, de asemenea, servita drept baza pentru realizarea unei caserole.
Cei care iubesc mincarea usor picanta, va asigur ca vor adauga mechouia la obiceiul lor culinar, mai ales daca ardeii folositi, nu sunt foarte picanti.
Am facut salata asta ca pe un fel de mincare strict vegetarian, fara nici un adaus de carne, oua sau brinza si-am lasat-o in compania unei garnituri simple de orez fiert in apa usor sarata. Am folosit de asemenea, usturoiul verde si ceapa rosie, aducind un excelent gust dulce acestei retete, totul fiind facut dupa gustul si dorinta mea, fara nici o masura sau reteta anume.
Nu pot sa va descriu senzatiile pe care, gustul usor afumat combinat cu cel dat cu darnicie de legumele moi, l-a produs papilelor mele gustative!
Un singur lucru va pot spune insa: un razboi al simturilor s-a declansat instantaneu.
Un singur gind mai am a pune in spatiul asta virtual si alb:  حرية، نظام، عدالة   !
Hurriya, Nidham, ‘Adala  pentru bucataria tunisiana !
Enjoy!

O controversata „dulcegareala”: Baba au rhum

Care-i este locul nasterii? Fi-va Franta chiar daca polonezii isi rezerva si aroga drepturile paternale asupra-i?  Sa fie asa cum spun francezii? Sa fie asa cum spun polonezii? Cine mai stie?
Stiu doar ca inspirat fuse domne’ regele ala  cu nume atit de polonez, adica Stanisław Leszczyński care inmuie o bucata de gugelhupf in rom asigurindu-i astfel nemurirea.
Larousse Gastronomique zice (cum sa nu-l crezi?) ca vine apoi Nicolas Stohrer care nu e altul decit un pâtissier al aceluias rege, nimeni altul decit un frantuz care trimite in rai gurmanzii si fanii „femeii batrine dar betive” adaugindu-i nimic altceva decit fructe confiate sau deshidratate, vin de Malaga, sofran si stafide proaspete. Si astfel, istoria fu rescrisa.

Desi mereu am avut impresia ca desertul asta e unul pur oriental, aveam sa constat, dupa ani de nestiinta ignoranta ca, rum baba nu e decit o facatura pur europeana de inceput de secol 19.
Si, ca la orice joc si voia buna, fiecare tusa sau atingere a materialului brut a generat alte si alte istorii care mai de care mai stralucitoare si incarcate de mister. Astfel, la un deceniu distanta, rum baba devine mama neoficiala a savarinei pentru a migra mai apoi in cizma mediteraneana devenind o specialitate neapolitana. Semantica ii ramine cam pe acelasi calapod, doar numele suferind oaresce modificari: babà sau babbà.
Americanii o preiau la sfirsit de secol 19 pe batrina lady iar in timpurile oarecum contemporane, tot un francez are inspiratia de-a o face emblema  propriei creatii si-o foloseste ca semnatura sau marca in restaurantele sale clasificate conform stelelor Michelin din dotare.

Ei bine, mie nu-mi spune baba asta decit o alta poveste buna de pus in Oala si de povestit precum una dintre cele 1001 de nopti. Incitant si savuros in acelasi timp, nu-i asa?
Si credeti-ma ca gustul e pe masura fanteziei stirnite de-o poveste despre printi, bautura si iubiri insirate de-a lungul timpului. 
Poate contesta cineva lucrul asta ?

(reteta pe care am folosit-o e cea pusa la dispozitie de GoodFood, reteta pe care o socotesc a fi cea mai apropiata de varianta originala)
*
PENTRU BLAT
250g de făină
2 linguri de zahăr
½ linguriţă de sare
4g de drojdie uscată
50ml de lapte
3 ouă
o mână de stafide, înmuiate în rom
90g de unt, la temperatura camerei
PENTRU SIROP
700ml de apă
350g de zahăr
coaja rasă de la 1 lămâie
150ml de rom brun
PENTRU GARNITURĂ
300g de frişcă lichidă răcită
seminţele de la o păstaie de vanilie
200g de stafide
îngheţată de vanilie

*

Mod de preparare
1. Se amestecă făina, zahărul şi sarea într-un bol;​ ​se face o adâncitură în mijloc. Se freacă drojdia cu o linguriţă de lapte cald şi se toarnă în adâncitură. Se adaugă ouăle şi stafidele scurse, apoi se frământă totul. Va rezulta o cocă moale şi lipicioasă, care se frământă până se desprinde de pe pereţii bolului.
Se adăuga untul şi se continuă până când aluatul devine neted şi elastic. Se lasă la crescut până îşi dublează volumul.

2. Se încălzeşte cuptorul la 200° C. Se ung cu unt şi se tapetează cu făina opt forme mici cilindrice sau sferice  (sau o formă circulară cu spaţiu în mijloc), se împarte aluatul în opt părţi şi se aşază în forme. Se mai lasă încă o dată la crescut, până când aluatul atinge baza formei. Se coc prăjiturile timp de 15 minute, până devin aurii şi sună a gol dacă le loveşti cu degetul. Se scot din forme cât sunt calde.
3. Pentru sirop, se amestecă toate ingredientele, mai puţin romul, se pun pe foc şi se lasă să dea în câteva clocote. Siropul se strecoară într-un bol larg, pentru a înlătura coaja de lămâie, se adaugă romul şi se lasă la răcit. Se iau din acest sirop câteva linguri în care se pun la înmuiat stafidele. În siropul rămas, se scufundă prăjiturile fierbinţi, până se îmbibă bine. În frişca răcită se adaugă seminţele de vanilie şi se mixează până se întăreşte.
(Prăjiturile se pot ​serv​i​ pe farfurii individuale, cu stafidele înmuiate alături, cu frişcă şi o cupă de îngheţată.)
*