TACOS CU LOBODA ROSIE SI OUA? SAU PIZZA?

„Un flirt ametitor al promisiunilor soptite la ceas de seara si pirguite in sarutul mult asteptat al diminetii de vara”… asa scriam pe undeva, pe celalalt blog al meu. Si se potriveste perfect creatiei de azi: un soi de struto-camila, nici tacos dar nici pizza sau …si tacos dar si pizza.  Funny, nu?

Tacos cu loboda rosie si oua e un fel de mic dejun(sau cina) pe care-l faci si-l si maninci in maxim juma’ de ora, cu tot cu vasele spalate dupa. E perfect tinind cont ca, mai nou, in viata suntem ca la concurs. 

Ingrediente pt 1 portie:

-1 foaie de lipie libaneza

-2 oua

-1 mina plina de loboda rosie

-1 praf  de sare

-2 fire de ceapa verde

-1 mina buna de busuioc

-1 mina de mozarela rasa

-2 l-ri parmezan

-1 l-ra ulei de masline

Loboda se freaca usor cu praful de sare apoi se soteaza rapid, in ulei, cu ceapa si busuiocul; se rastoarna/imprastie peste lipie. Peste tot se presara mozarela, se sparg ouale peste brinza, vine la rind parmezanul, se mai stropeste cu citiva stropi de ulei si se da la cuptor pe gratarul de sus. 

Cind albusul s-a coagulat inseamna ca tacosul/pizza e gata.

Mai arunca si niste frunze de busuioc peste nebunia din farfurie si-ti garantez un gust cum cu greu ti l-ai putea imagina. 

Ca-i si cremos si crocant in acelasi timp? Si asta e drept.

Pentru ca e exact asa cum am spus la inceputul materialului de azi.

Varzaru’ updatat

Daca ar fi vazut buna-mea ce-am facut eu aici si-ar fi facut cruce si-ar fi zis, cu ochii-n icoane „doamne apara si pazeste ca s-a intors lumea cu susu-n jos”. Si-i dau dreptate, intr-o oarecare masura. Dar, lumescul varzar, atit de bun incit te facea sa uiti si de fiere si de caloriile bomba pe care le avea la purtator nu mai e de mine. Cu parere de rau, la amintirea gustului unei placinte coapta pe vatra de lemn, ma uitam cu jind la lobodele mele care au explodat in galeti in primavara asta. Si clicul s-a produs cautind retete care sa fie cu continut scazut de carbohidrati si indice glicemic mic.

Ca am reusit, asta fara doar si poate. Ca nu arata precum varzaru’ lu’ maica-mea sau a lu’ buna-mea, nu-i niciun bai. Gustul e acolo, e ce trebuie sa fie.

Oricum, reteta e bine pusa, cu bookmark, in caietul de retete virtuale.

Si, ca sa ma dau mare cu vocabularul folosit, vin si zic ca, lobodarul meu e la baza un varzar caruia i s-au adus imbunatatiri minore prin care i s-a sporit utilitatea si va fi frecvent folosit, poate din comoditate dar nu din ignoranta, cu aplicatii certe si practice in dieta de zi cu zi.

Ingrediente:

A. 

– aprox. 500 gr frunze tinere de loboda, de sfecla rosie, de mangold, de spanac, se freaca usor cu sare si se lasa cam 15 min sa stea, apoi se storc(eu n-am prea avut ce, frunzele mele nu-s prea zemoase)

– 1 mina de cozi de ceapa, tocate

– 1 mina de marar tocat

Se amesteca toate.

B. 

– 2 cani fulgi de ovaz macinati

– 2 l-te praf de copt

– 1 l-ta sare

Se amesteca.

C.

– 2 cani iaurt(poate fi si 1 de iaurt cu 1 de lapte)

– 4 oua batute

– 1/2 cana ulei de masline (sau de care o fi)

Se amesteca.

D.

– 250 gr feta maruntita

Preparare:

Peste B. se pune C. Se amesteca. Se adauga A. si D.

Se amesteca, se toarna in forma unsa cu ulei si pudrata cu faina de fulgi de ovaz. 

Se da la copt la 180 grade pt 40-45 min (depinde de cuptor).

E divin savurat impreuna cu un pahar de iaurt gros, cu gindul la cele 140 de calorii(care nu-s prea multe) si la Nexiumul care sade frumos, la locul lui, pt ca totul tine de bunavointa, acceptare si deschidere spre stiinta!

Nota:

1. Aspectul nu e comercial.

2. Miezul e usor umed. Daca-l coci prea mult devine gumos.

3. Pentru o varianta strict vegana se poate adapta fct de dorinta fiecaruia.

4. Pe linga brinza feta mai trebuia sa fie si mozzarela si parmezan insa am zis pas. Motivul e evident.

Sprot cu mujdei dobrogean

Facatura cu gust diavolesc, cu aroma napraznica de-ti intoarce pe dos toate sinusurile si care mai are si pacatul de-a-ti aduce aminte de toate datoriile. Cam asta e mujdeiul dobrogean,  mincat intr-o seara fierbinte de vara, in locul unde Dimbovita s-a gindit ca-i trebuie companie si-o ia la vale catre Dunare.
Nimic nu se putea compara cu blidul plin-ochi cu sprot tavalit prin malai galben ca aurul si prajit in ulei de bostan (sau de care-o fi) peste care trona, rizindu-si victoria, rosul-alb al sosului iute ca focul ! 
Tintarii care-mi dadusera tircoale pina atunci si care ma facura sa ma palmuiesc pina m-a usturat pielea, brusc se razgindira cautindu-si o alta victima careia sa-i recite poezii de dor si drum lung. Si una singura era in top:

„Sunt inca in pat,
si nu-mi pot lua gindul de la tine,
de la noaptea trecuta …
mi-as dori atit de mult
sa te strivesc la pieptul meu !

In noaptea calda, ai venit la mine pe neasteptate …
si ceea ce s-a intamplat
a lasat in mine senzatii de neuitat.

Ai aparut de nicaieri si,
fara sa-ti fie teama sau rusine,
te-am surprins atingind trupul meu gol …
mi-ai simtit indiferenta
si m-ai muscat fara mila,
innebunindu-ma …
ne-am zvircolit toata noaptea intr-un joc nebunesc !

In zori am adormit in sfirsit, obosit …

Astazi, cind m-am trezit,
te-am cautat indelung,
dar nu te-am mai gasit …

Cearsafurile cazute de pe pat
sint singurele martore ale noptii trecute.

Pe corp am inca urmele muscaturilor tale,
ma ard si nu ma lasa sa te uit …

In noaptea asta ma voi preface
ca dorm si te voi astepta sa apari din nou ….

Tintar nenorocit !

(O noapte cu tine – Eugen Lovinescu)

Ingrediente:
2 capatini de usturoi frecate cu 3/4 l-ra de sare
5-6 rosii mari si rascoapte si facute pasta
1 ardei iute, copt pe plita si facut si el pasta
1 l-ra otet
1 l-ra ulei fierbinte
putin patrunjel tocat
Se amesteca toate si se rastoarna peste o claditura de sprot crocant, prajit cu malai.

Nota:  Am folosit sprot afumat dar, cred ca si hamsiile si guvizii ar indeplini cu succes rolul sprotului.

Pita cu leurda a bunicii si-o poveste cu furnici

Cica si omul neolitic o minca iar in Roma antica, vindecatorii o numeau ‘Herba Salutaris’. Nu in zadar, in anii ’40, rusii si-au mutat bazele cercetarilor in Siberia pentru a descoperi alternative suplimentare la hrana unui popor saracit deja de razboi, infiintind astfel catedra de fiziologia si microbiologia plantelor. Ceva mai la rasarit, calugarii tibetani practicau si inca practica pe durata a 22 de zile o cura de dezintoxicare in care, hrana vegetala avea/are un adaos de pasta de usturoi sau leurda.
Nemtii si nordicii europeni au ridicat ‘buruiana’ la rang de regina a primaverii impartind titlurile nobiliare intre ea, urzici si lobode.
Romanii neaosi, marea majoritate, au auzit de ea insa n-o cunosc. Cei care o cunosc, fie n-au mincat-o in viata lor ramanind la stadiul de presupuneri in ale gustului, fie ii stiu foarte bine calitatile insa n-au acces la frunzele verzi si lucioase. Cei care au acces, fie strimba din nas pentru ca e prea mare deranjul unei deplasari la munte, fie o culeg si-si aprovizioneaza congelatorul cu o cantitate apreciabila(ca sa ajunga pentru tot anul bucataresc), fie o culeg si-o vind pentru 1 leu kilogramul aceluia care o va revinde neamtului sau occidentalului cu 5 euro per kg facind astfel o buna afacere, nu ?
Ei bine, m-am considerat o norocoasa atunci cind, o plasa indesata cu leurda a aterizat in bucataria mea. De la cine, nu mai are importanta acum. Important e faptul ca, ‘buruiana’ asta cu atit de multe nume, mai mult sau mai putin stiintifice si cu nebanuite calitati, mi-a stirnit amintiri in care, o bunica si-a ei copchila, intr-o zi de joi inaintea prinderii postului Invierii au facut o pita cu usturoiul ursului, pita pe care-au impartit-o furnicilor.

Si era o zi speciala dedicata tuturor jivinelor, zi in care, bunica a cintat un cintec vechi de cind lumea si pamintul si-a alungat nemernicele de insecte care au avut indrazneala sa ciupeasca de picioare o copchila nabadaioasa ce-si gasise loc de joaca taman pe-un falnic si mindru musuroi.

Si povestea continua, intr-o bucatarie de bloc postdecembrist, undeva la al doilea etaj si-n care, pita cu leurda a bunicii a capatat parca, alte valente si insemnuri ceremoniale. Si totul fara reteta si fara gramaje. Ochiul si amintirile au fost singurele masuratori admise.

 

Aluatul simplu de piine fu rupt in bulgari de dimensiunea unui pumn, aplatizat si pus la copt, la foc mic, fie pe tigaia grill, fie in tigaia minune cu fundul dublu si antiaderent, fara nici un adaus de grasime. Cind pita fu intoarsa pe partea cealalta, partea coapta de deasupra fu unsa cu o pasta facuta din frunzele tinere de leurda( spalate bine si scurse) la care s-a adaugat sare grunjoasa, citiva mieji de nuca, nitica brinza maturata(rasa fin), ulei de masline si citiva stropi de otet de mere (e bun si cel de vin alb).  Masura gustului final a depins de dorinta de moment si de amintiri.

Cind baza aluatului fu si ea rumena, pita fu scoasa din tigaie si pusa pe-un blid vechi si el de cind lumea. Ce a urmat n-a fost decit o alta amintire a unor vremuri care mai exista doar in ancestrala memorie de lunga durata(si-ntr-o poveste pe care, daca aveti curiozitatea, o puteti citi doar aici si n-o sa va para rau).

Simplitatea unor timpuri si…gusturi(de ce nu?) face cit alte 1000 de moderniste si fitoase vremuri.

Sa comit oare o impietate echivalind timpurile?

 

U ! Furnici, furnici, furnici,

Rosi, negre, mari si mici,

Aripate, nearipate,

Fugiti incolo departe,

Cu aste faramituri mincate…

Luati, mincati si va umflati,

Prin casa si aratura mea,

Sa nu dati !

Si, pentru ca imaginatia si imaginarul sunt la ele acasa cind intru pe tarimul fascinant al bucatarelilor, nici de asta data nu mi-am dezmintit naravurile.

De la pita cu leurda a bunicii, am sarit pirleazul frontierelor si-am pus gindul, sanatos de altfel, in ciubota peninsulara, unind(in cuget si simtiri) clasicul neaos cu un alt clasic de-aceeasi ginta. Latina, cum altfel? Si, cum altfel putea sa fie pita mea cu usturoiul ursului daca nu o rotofeie pizza pe care sa se lafaie si citeva felii de rosii uscate, citiva bocconccini rupti maruntel si fireste, citeva verzi fire de leurda ? Si totul facut in aceeasi tigaie, insa, de asta data, sub capac.

Tehnica folosita a fost aceeasi ca la pita. Dupa ce-am intors aluatul pe partea cealalta, l-am uns cu pasta de leurda si-am presarat deasupra rosiile uscate, brinza si leurda. Capacit totul si lasat la foc mic pina s-a rumenit si baza.  Ce a iesit? Se vede, nu ?

Asta pita cu leurda dar si pizza cu ‘usturoi salbatic’ pleaca frumos-frumusel catre Adina aka Cat’s kitchen pentru a fi virita (la modul cel mai cumsecade cu putinta!) in proiectul numit Dulcea Romanie si initiat (spre mare lauda) de Mihaela.

******************

Un material cu ceva ani vechime, updat cu sufletul. Si cu mintea.

 

 

 

Cartofii cu chimen ai lelei Arhira

 

In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc.

Daca vinul tamiios gilgiie sprintar in oalele de lut imbiind nasul, limba si gindul la adinca degustare si cugetare, atunci mirosnele ce ies din cuptor te fac sa-ti indrepti ostentativ si intrebator (a nerabdare) privirea spre aburul care iese obraznic pe linga usita metalica proptita de lelea Arhira in gura pintecosului de pamint. Ce-o fi?  „Eiiii…oliecuta mai stati ca vine acusica” zise ghidus batrinica iute ca piperul si ridata parca de toate vinturile Bucovinei. „Ia d-acilea niste tamiioasa ca-i cu gust de para si-o sa vezi ce bine-a fi”. Si-a fost pina cind nu mai stiam ce simteam mai intii…para tamiioasa, migdala cu gust de polen varatic sau aroma de chimen ce ma traznea naucindu-mi poftele de drumet obosit.

Nici ortacii de drum nu erau de alta parere asa ca, o tot imboldeau pe lelea sprintena ca o tinerica sa mearga sa vada ce se petrece in spatele usitei cuptorului ei magic. Si magia unei cratite largi, de lut ars, poposi sub ochii nostri si-n gurile noastre facindu-ne sa ne inchinam bucatelor care ne trimiteau dintr-un spatiu modern direct intr-unul arhaic si arhaizat de casul care se intindea ca fisiile de taitei, de vinul care cobora a jale si dor dupa fiecare imbucatura facindu-ne sa ne minunam de aroma de chimen salbatic care ne exploda in cerul gurii si de povestile de razboi ale sotului Arhirei, un ciufut dar mucalit cioban, mindru de mindretea produselor sale. Si, peste toate astea, caldura unei veri toride ne facea sa nadusim zdravan cu gindul la cele sfinte, ca era zi de post, sa rugam Divinitatea sa ne ierte pacatul si poftele si sa ne dorim cit mai abitir ” Tine-ma Doamne, sa mai pot … ca-i prea bun!”

 

 

 

Ingrediente:

1 kg-1,5 kg de cartofi

200 gr cas scurs bine si ras sau sfarimat sau, merge si-o telemea proaspat pusa la sare

1-2 oua

1 cana de smintina

unt

1 l-ta chimen salbatic, pisat

sare, piper(dupa gust)

patrunjel tocat (lelea Arhira prefera insa ardeiul iute, uscat si sfarimat)

 

Si-a curatat lelea Arhira cartofii, ii taie cubulete si-i fierse in apa sarata. Ii scurse si dete cu ei intr-un vas uns cu unt. Mai presara deasupra cartofilor nitel unt, chimenul, piperul si sarea. Batu apoi ouale, adauga casul, le amesteca si le turna peste cartofi. Scutura de vasul plin ochi ca sa se aseze toate intr-un fel numai de ea stiut, mai presara deasupra niste cas apoi dete cu vasul in cuptorul incins si-l tinu acolo atit cit sa prinda compozitia o fata colorat de zimbareata. Il scoase, il lasa sa-si mai stimpere naduful apoi presara totul cu fulgii de ardei iuti, tocati si smintina. Si zimbi privind reactia mesenilor care-i calcasera pragul pentru ca stia ce inseamna in gura omului flamind(si nu numai) cartofii cu chimen.

 

Si atunci, In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc. A doua oara.

*

 

O salata ca un Babilon al gusturilor: Méchouia / A salad as a Babilon of tastes: Méchouia

(scroll down the page for English translation)

Ca au fost fenicienii sau romanii, ca au fost francezii sau berberii, ca au fost arabii sau turcii, in urma lor a ramas o bucatarie tipic mediteraneana cu citeva particularitati insa.

Mincare nu foarte iute, citeva ingrediente de baza (ulei de masline, rosii, fructele de mare si carnea, in principal de miel), ustensile de bucatarie putine (tocmai datorita stilului de viata nomad), arome si culoare ce inunda farfuria si privirea, fara carne de porc care e complet interzisa de legile Shariei (legile islamice), o patiserie care te lasa cu privirea agatata de minunile ce le produce…cam asta este bucataria tunisiana. Poate prea putin dar atit de complexa in acelasi timp, cu un produs final a carui simplitate si rafinament frapeaza.

Spre deosebire de alte preparate din Africa de Nord, mincarea tunisiana nu este prea picanta. Si salata Méchouia  nu e in afara acestui aspect.

Un hors d’ouevre* de rosii, ardei dulci (acestia pot fi si usor iuti), ceapa, usturoi, uneori si vinete, toate coapte la gratar, decojite si tocate dupa aceea, amestecate si drese cu sare, piper, un praf ceva mai bunicel de tabil tunisian (seminte de coriandru zdrobit amestecat cu seminte zdrobite de caraway** ) si totul stropit cu ulei de masline.

Unii(si eu ma numar printre ei) adauga la aceasta salata suc de lamaie sau otet. Salata este adesea insotita de masline, ton si oua fierte tari. Poate fi, de asemenea, servita drept baza pentru realizarea unei caserole***. Cei care iubesc mincarea foarte usor picanta, va asigur ca vor adauga mechouia la obiceiul lor culinar, mai ales daca ardeii folositi, nu sunt foarte picanti.

Am facut salata asta ca pe un fel de mincare strict vegetarian, fara nici un adaus de carne, oua sau brinza si-am lasat-o in compania unei garnituri simple de orez fiert in apa usor sarata. Am folosit de asemenea, usturoiul verde si ceapa rosie, aducind un excelent gust dulce acestei retete, totul fiind facut dupa gustul si dorinta mea, fara nici o masura anume.

Nu pot sa va descriu senzatiile pe care, gustul usor afumat combinat cu cel dat cu darnicie de legumele moi alaturat celui de caraway l-a produs papilelor mele gustative! Un singur lucru, insa, va pot spune: un razboi al simturilor s-a declansat instantaneu.

Un singur gind mai am a pune in spatiul asta virtual si alb:  حرية، نظام، عدالة   !
Hurriya, Nidham, ‘Adala  pentru bucataria tunisiana !

Enjoy!

The world of Mediterana is a complex and unforgiving world. You can only exist if you raise your standards to the same level as it was raised by so many civilizations before: the Phoenicians, the Greeks, the Romans, the Byzantines, the Berbers, the Arabs or more recently: the French and the Brits. Anything less would just simply vanish into obscurity, into nothingness, into a world of sub standards and mediocrity.

The food is obviously a great part of each civilization’s identity. And when we are talking about a melting pot of so many civilizations, we can only expect a great deal of dish variety and aromas which during the two and a half millenniums of existence, built what we now know as: “Mediterranean Cuisine”

Today, I am introducing to you a product that is representative of Tunisian Cuisine: Mechouia Salad.

This Cuisine is less spicy then its North African sisters, yet the ingredients and the spices are not much different. Everything comes down to the way you mix the ingredients so at the end you get the desired result.

….literally „roasted salad”, is a Tunisian dish. An hors d’oeuvre* of grilled: tomatoes, sweet peppers (they can be hot if you like a good kick into your food, or they can be moderately hot, as I recommend), onions (and sometimes grilled eggplant), garlic. Everything is peeled and chopped after grilling, seasoned with salt, pepper, a touch of Tunisian tabil (ground coriander seed mixed with ground caraway** seed) and drizzled with olive oil. Some people (I’m among them) add to this salad some lemon juice or vinegar. It is often accompanied by olives, tuna and hard-boiled eggs. It can also be served as the basis for the making of a casserole***.

I can assure you that, all those who love spicy food will add méchouia to their culinary habit, especially if those grilled peppers are not very spicy.

I made this salad as a strictly vegetarian dish, no meat, eggs or cheese and I left it in the company of a simple garniture of boiled rice in slightly salted water. I used fresh-green garlic and red onion.  I cannot describe the sensation the smoky taste gave it to those vegetables. My taste buds were enticed by some absolutely phenomenal sensations!

Hurriya, Nidham, ‘Adala for Tunisian cuisine !

Legend:

* hors d’oeuvre  – appetizer (which translates to “outside the work”)

** caraway – also known as meridian fennel or Persian cumin

***casserole – a). a dish, usually of earthenware, glass, or cast iron, in which food is both    baked and served; b). food prepared and served in such a dish.

Un ‘moft’ de fondue: caşcavalul la capac / A kind of Romanian fondue

(for English version scroll down the page)

Majoritatea au auzit de fondue…acel amestec de brinzeturi copt in vin cu ajutorul unui vas special de ceramica.

Ca francezii, italienii si elvetienii ii revendica originile si asta e adevarat insa, pare-se ca doar elvetienii ar avea cistig de cauza. Ca etimologie, de prin secolul 18, francezii au cistig de cauza. Dar, prima reteta de fondue a fost implementata pe pamint elvetian, la Zurich, in secolul 17 sub numele de „Käss mit Wein zu kochen” adica..„brinza coapta cu vin”. De aici, variatiunile pe aceeasi tema s-au inmultit cu adaugirile de rigoare, mai mult sau mai putin inspirate si cu istorii sau istorioare care mai de care mai picante sau mai dulci.
Oricum ai da-o, fondue-ul de brinza e un bun national elvetian a carui suprematie nu a fost detronata inca. Ca pica greu la stomac, ca pute (daca ai nasul mai sensibil) in functie de brinzeturile pe care le folosesti, asta-i cu totul si cu totul alta poveste.

Daca-mi mut nasul in ograda proprie, adica intre bratele darnice ale Carpatilor neaosi, gasesc un CEVA similar fondue-ului elvetian si, prima intrebare care mi-a biziit curiozitatea a fost: oare sa fie muntele de vina?
Si, cum imaginatia a pus degetele la munca, nu pot decit sa spun ca varianta noastra nationala e infinit mai buna decit oricare alt amestec savant de brinzeturi copt in vin si cu origini atit de elvetiene sau de frantuzesti. Si daca-i mai dai linga si-un demisec alb de Diosig atunci poti doar sa oftezi a impacare cu gindul la cele grele de arome, savoare si nume cu rezonanta frantuzeasca.

Ingrediente:
100 gr unt
200-300 gr cascaval, taiat in felii groase
piper, boia sau ceva „picanterii”(fulgi de ardei iute uscat)

Pune untul intr-o tigaie nu prea mare si lasa-l sa se topeasca pe foc mic. Adauga cascavalul, presara-l cu condimentele dorite si acopera-l cu un capac. Lasa-l acolo pina se inmoaie apoi serveste-l imediat, alaturi de cuburi de piine neagra proaspata sau prajita sau de o piine densa, ardeleneasca, ca asa-i sta bine cascavalului.

Most have heard of fondue … that mixture of cheeses baked in wine into a special ceramic pot . Like the French, the Italians and the Swiss claimed as being theirs. But it seems that only the Swiss would have won the case . As the etymology of the 18th century , the French had won, but the English closed in .
However, the first fondue recipe was implemented on the Swiss ground in Zurich , in the 17th century as the ” Wein zu kochen mit Kassim „…” cheese baked with wine”. Hence, variations on the same theme have increased (with the addition of more or less inspired “improvements”). Obviously, all those new recipes were accompanied by all sort of stories (some of them were sweet and some of them had quite some spiciness to them).
No matter how you put it, the cheese fondue is a Swiss national asset whose supremacy has not been dethroned yet. The fact that it is heavy on the stomach, and it “stinks” (if you have sensitive nose – depending on the cheeses you use ), it is a totally different story.
I start looking into my own yard (between the generous arms of the Carpathians) and I found something similar to Swiss fondue. The first question that buzzed into my mind was: is it the Mountain to be blamed?
And, as imagination put its fingers to work , I can only say that our national version is infinitely better than any other scholar mixed cheeses baked in wine regardless of its Swiss or French origins. And if you add a semi-dry white Diosig , then you can only sigh at the thought of reconciliation with the heavy aroma , flavor and French sounding name .

Ingredients:
100 gr butter
200-300 gr Kashkaval, thickly sliced
Black pepper, Paprika, Hot pepper flakes

Put the butter into a pot (not too large) and let it melt on low heat. Put in the Kashkaval slices and spread the spices on the top and cover the pot with a lid. Let the slices soften up and serve immediately beside cubes of rye bread (fresh or toast) or any other heavy, high density type of bread.

Scrijele / Potatoes crunchy-chips

(for English version scroll down the page)

De data asta va fi o poveste scurtă, scurtă despre… scrijele, adică un fel de mîncare specific românesc întîlnit in partea de nord sau nord-vest a României. Este un foarte, foarte facil mod de-a avea chipsuri crocante la micul dejun sau la cină, de ce nu ?

Este foarte simplu să le faci. Să vedem…

Procedeu: Spală foarte bine cartofii, taie-i felii foarte subţiri şi prăjeşte-i(pe ambele părţi) în tigaie, fără grăsime. După ce i-ai scos de la copt, presară-i cu sare, cîteva picături de ulei de bostan(dovleac) şi chili uscat şi zdrobit.

 

Potatoes crunchy-chips

 

Scrijele is a specific Romanian dish made in the north or north-west areas of Romania. It’s also a very, very simple way to have crunchy-chips for breakfast or dinner.
They are so simple to make. Let see…

Wash very well potatoes and cut them in very thin slices. Then, bake all (on both sides) in a hot pan, without any add of fat. Remove from the pan and pour onto those slices: salt, few drops of pumpkin seeds oil and ground dried chili, as I like to do.
Simple, tasty, cheap and healthy. You can serve it with yogurt.

 

Pâté de gîscă (cu Asimov in bucătărie) / Pâté de Foie Gras (with Asimov in my kitchen)

(for English version scroll down the page)

*

 

Citeam zilele trecute Pâté de Foie Gras, o scurtă povestire SF de-a lui Isaac Asimov.

In povestea asta, un angajat al Departamentului Agriculturii povesteşte despre descoperirea(la o fermă din Texas) a unei gîşte care făcea ouă de aur. Gîsca transforma izotopi ai oxigeului în aur. Ficatul ei era de asemenea capabil să catalizeze reacţii nucleare.

Huh…. Povestirea este mai mult decît un SF deoarece cere  o minte luminată cititorului. Finalul este neaşteptat prin el însuşi pentru că povestea are doar o singură posibilă soluţie. Dar, în vreme ce povestirea era deja scrisă, teoria clonării crease o a doua (posibilă) soluţie.

Dar, mai bine citiţi povestirea şi vedeţi ce zice Asimov.

Pînă una alta mi s-a făcut poftă de-un pate aşa că, hai să trecem la reţipisă şi să ne delectăm cu acel excepţional pâté de foie gras.

 

*

​INGREDIENTE:​

• 500 gr ficat de gîscă
• 100 gr unt (preferabil topit)
• 50 ml coniac sau wiskey
• 2 cepe sau cepe verzi
• 1 l-ţă salvie proaspătă sau cimbru (eu am folosit salvie uscată)
• 1/2-2/3 cană de smîntînă
• un vf de cuţit de nucşoară măcinată
• un vf de cuţit de boabe de ienupăr zdrobite
• un vf de cuţit de boabe de piper zdrobite
• sare după gust.

Curăţă ficatul de tot ceea ce este „tendon” şi fiere apoi trage-l în unt sau grasime de gîscă sau bacon prăjit împreună cu ceapa. Fă-l piure amestecîndu-l cu untul topit, smîntîna şi celelate ingrediente. Lasă-l să stea peste noapte apoi îl poţi servi sub forma unor sandwichuri, cu biscuiţi sau cu crostini.
Eu l-am servit pur si simplu cu pepene galben din compot, salată verde şi totul stropit cu ulei de masline si presarat cu chili zdrobit.

*

*

Pâté de Foie Gras (with Asimov in my kitchen)

I was reading(last days) , a science fiction short story by Isaac Asimov .  In this story,  an anonymous employee of the Department of Agriculture speaks about the discovery on a farm in Texas of a goose that lays golden eggs. That goose is transforming an isotope of oxygen into gold. The goose’s liver is also able to catalyze nuclear reactions. Huh, yea ? The story is more than a SF because it’s asking an open mind from the reader. The end is unexpected by itself. The story has just a possible solution. But, since the story is written, the theory of cloning has created a second (possible)solution.

Now, I really want to eat a pate so…let’s go to the recipe for having that gorgeous pâté de foie gras.

Ingredients:

• 500 gr goose liver
• 100 gr butter
• some about 50 ml cognac or whiskey
• 2 shallots or onions (I used the red one)
• 1 tbs fresh sage or thyme( I used dry sage)
• 1/2-2/3 cup of cream (it depends on the texture of the pate)
• a pinch of nutmeg
• a pinch of ground juniper berries
• a pinch of ground peppercorns
• salt to taste

Clean the liver by removing everything that is attached to the liver. Then, saute the liver with butter or goose fat or some bacon and the onion or shallot. Then pureeing the livers with cream and melted butter. Allow it to stand overnight  in the refrigerator. Serve this goose liver pate as a sandwich or spreaded on crackers or crostini.

What’s this  Pâté de Foie Gras ? Nothing more than a „SF”-tangible story said it into my kitchen. I simply serve it with melon and salad, all sprinkled with olive oil and ground dried chili.

 

 

 

Complicat de simplu: sandvisul cu rosii uscate si brinza / Dried tomatoes, mozzarella and basil sandwich

(for English version scroll down the page)

Azi n-am vrut nimic special,  cum nimic care sa-mi complice viata n-am acceptat de-un timp incoace.  Si-n bucatarelile mele de-a lungul historicelor retipise adunate din lumea satului si tirgului romanesc (sau de pretutindeni) ma duc inevitabil si instinctiv spre simplitate si rapiditate. Scopul ? Timpul prea scurt pentru alte cele, frumoase si dorite sufletului. Cauza ? Cred ca se identifica cu scopul. Si-ar mai fi o indaratnicie in fata snobismului si-a fitelor pe care le vezi, de cele mai multe ori, pe mesele romanilor.

Dar azi, cred ca am calcat si io olecuta intr-o strachina ceva mai moftangioaica desi e clar ca am incaltat cizma italica aprig parfumata de busuioc si bine propovaduita de-o mozzarella savuros de oachesa.

Sandvisul asta e de-o simplitate dezarmanta pe care nu vreau s-o complic cazind in cele mai desuete inflorituri gurmande.  Asa cum divinitatea ne-a creat dintr-o mina de argila desi avea la dispozitie toate binefacerile universului, asa facui eu sandvisul asta pacatos de bun prin insasi esenta lui. Si maretia lui sta in extraordinara alaturare de arome si simple texturi.

Bineinteles ca, de data asta, n-avusei cum sa mai zic…„mofturi, Monser, mofturi!”

 

Ingrediente:

discuri de aluat de foetaj, coapte apoi taiate in jumatate

rosii uscate din conserva

frunze de salvie sau busuioc(proaspete sau uscate)

chimen

mozzarella

1-2 l-ri de ulei de masline( din conservaraia de rosii uscate, pregatita si pusa bine pentru iarna) in care se soteaza rapid frunzele de salvie sau busuioc, frunze care mai apoi  se indeparteaza. Asa, ca de-un pamplezir, se adauga chimenul apoi rosiile.  Se lasa pe foc pina se incing bine apoi se dau deoparte.

Discurile de foetaj se stropesc cu uleiul din tigaie apoi se umplu cu rosiile calde si mozzarella rupta in fisii.

Se poate servi cald sau rece, dupa dorinta, pofta sau putinta.

 

 

​

Dried tomatoes, mozzarella and basil sandwich

 

Today I did not want anything special, as for some time now I have not been accepting anything that could complicate my life. And during my endless cooking hours (using recipes gathered from the unique world of the Romanian Village or small town area), I inevitably and instinctively head towards simplicity and quickness.

What is the scope? There is never enough time to spare between cooking and other activities we usually call hobbies. But what is the reason? I think it merges into the scope. And there also is a sort of stubbornness against the snobbism and the show off you often see on the dinner table of the Romanians now a days.

But today, I think I became myself a bit more sophisticated by “wearing some Italian boots in the kitchen” and cooking with a mozzarella cheese to die for – of course, well dressed into the unmatched scent of the basil leaves.

This sandwich is of an un matching simplicity which in no case whatsoever I want to complicate by falling into the trap of sophistication. As God created us from a fist of clay (even if he had at his disposal all the goods of the Universe), I made this sandwich so heavenly good because I decided to keep it simple, to go again to the essence of the art of cooking. And its greatness, stands in its extraordinary mixture of aromas and textures.

This time, of course I couldn’t say: ” Whims Monşer, whims! ”

 

Ingredients:

discs of pastry dough, baked and then cut in half

canned dried tomatoes

sage or basil ​leaves​ (fresh or dried)

cumin

mozzarella

1-2 tbs​ olive oil (from dried tomatoes) ​in ​which quickly ​are ​sauté​d​ the sage or basil leaves. ​Then leaves are removed. ​
So, as a ​caprice​, add cumin then tomatoes. Let the​m on​ fire ​till they ​get hot​, ​then give them away.

Puff pastry discs are ​sprayed with oil from the pan and filled​ with hot tomatoes and mozzarella torn into strips.

It can be served hot or cold​.​

 

*****