Arhive etichetă: various

Stridiile lu’ Zela

Pentru ca lucrurile sa aiba un inteles la final, va spun ca materialul asta  are oaresce vechime, fiind publicat pt. prima data acum 3 ani, intr-o zi de Sfinta Duminica, pe blogul de bucatareala al Dianei.  Cu amintirea la purtator, aduc a doua oara, in noua casa a Oalei lumii,  ceea ce se vrea a fi o poveste cu incarcatura emotionala speciala.

Si, cum calatorului ii sta bine cu drumul si condeierului cu litera, va las a citi in taina si liniste despre povestea unor stridii, despre prietenie,  pasiune, viata si multe altele. Poate iubire ? Si multumesc divinitatii ca mi-a dat puterea si intelepciunea de-a alege tot ceea ce-am ales pina acum si fara de care n-as fi fost cea care sunt azi…

*

stridii2

 

*

Îl priveam pe lipoveanul care-și scărpina barba lungă și albă cu degetele pătate de fumul țigării amintindu-mi ceea ce-mi spusese felcerul satului…”e un înțelept care inventează viața iar nouă nu ne rămâne decât să i-o trăim”. Cred că a fost pentru prima dată când n-am avut nici o replică, nici un cuvânt de spus. Priveam doar bărbatul mare, cât muntele, care se mișca precum peștele în apă în bucătăria cherhanalei lui Ali și-i invidiam siguranța cu care mânuia cuțitul și ceaunul.

Nu știam ce vroia să gătească. Nu zicea nimic,  doar mormăia ceva în stuful bărbii albe, aruncându-mi, din când în când,  ocheade curioase.

Nu eram în apele mele mai ales că, noaptea ce tocmai se încheiase, mă chinuisera  țânțarii care vruseseră  să-și facă de cap cu fiece petec de piele pe care-o aveam la vedere. Simțeam că-mi cad ochii-n gură de oboseala și nu mai aveam vlaga  necesara să merg la balta din spatele cabanei ca să mă spăl. Reușeam doar, la cinci dimineața, învelită într-un țol care mirosea de trăznea a pește și fum, să privesc un răsărit de soare care încerca să se nască dintr-o deltă absolută și fantastică.  Doar câte-un murmur de apă se mai spărgea lin lângă bărcile întinse pe dungă, în malul ostrovului.

 Reușeam, la cinci dimineața, să sorb dintr-o cafea turcească, cafea pe care Ali mi-o făcuse cu toată îndemânarea lui de înțelept care a văzut, a trăit și-a tăcut multe. Poate prea multe.

 

stridii1

 

  Si priveam, tot la cinci dimineața, niște stridii imense pe care lipoveanul le adusese (Dumnezeu știe de pe unde!) și pe care le pregătea în cel mai simplu mod cu putință. (Bănuiam că bulgarii lui prieteni avuseseră un cuvânt greu de spus în toată afacerea asta…)

Mă rugam divinității la care mă mai rugasem de atâtea ori de când mă aflam în deltă, să mă facă să-mi placă mâncarea pentru că, episodul “hamsii murate” încă-mi răscolea amintirile gurmande.  Și nu în modul cel mai plăcut cu putință !

  Nu-mi luam ochii de la cuțitul mic și lat cu care lipoveanul deschidea extrem de usor stridiile, fascinindu-ma șuvița de apă sărată care se scurgea, fin, din sideful cochiliei. Vedeam cum arunca apoi într-un vailing cu apă curată carnea crudă scoasă din scoică, pentru a o spăla. O zvântura între palmele mari și asprite de vânturile deltei  pentru a o lăsa, pur și simplu,  să cadă în usturoiul verde, tocat fin, ce sfârâia ademenitor într-o tigaie mai mult adâncă decât întinsă, cu unt topit in ea. Și-acum venea partea care mie mi s-a părut fantastică. Din când în când, stingea toată făcătura asta care mirosea demențial de bine, cu un vin alb de galben. Învârti de câteva ori cu lingura de lemn în carnea stridiilor apoi opri focul de sub tigaie. În cochiliile de sidef, spălate și uscate, puse carnea din tigaie apoi aranjă totul pe un platou mare și alb ce-ți lua ochii cu strălucirea lui. Și parcă nu se prea potrivea albul ăsta de restaurant cu atmosfera cherhanalei pierdută în sălbăticie!    

      N-am mai stat să fac potriveli de stiluri și-am luat o bucată de mămăligă aurie rămasă de cu-o zi înainte și-am întins pe ea carnea dintr-o cochilie.

      Dacă aspectul dete cu mine de pământ și mirosul m-a făcut să închid ochii cu gândul la nopțile de poveste ale Dobrogei, atunci gustul mă zvârli în cer vrând să-mi vâr degetele toate în bunătatea ce se dezmăța cu nesimțire pe platoul prea pretențios pentru sufletul unei femei ce întâlnise provocarea acolo unde se așteptase cel mai puțin s-o găsească. Și-am savurat în acel moment, cu toate simțurile de care eram în stare, o carne fină cu aromă de apă de mare și de iod și care, pe vremuri era considerată a fi mâncarea săracului iar azi i se plătește greutatea în aur! Poate doar o dulceata de strop de miere si una de zeama de lamiie sa vina sa intregeasca miraculos (poate majestuos?) un gust nestiut de mine pina atunci …

*

 

 

 

Anunțuri

Cartofii cu chimen ai lelei Arhira

cartoficuchimen4

 

In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc.

Daca vinul tamiios gilgiie sprintar in oalele de lut imbiind nasul, limba si gindul la adinca degustare si cugetare, atunci mirosnele ce ies din cuptor te fac sa-ti indrepti ostentativ si intrebator (a nerabdare) privirea spre aburul care iese obraznic pe linga usita metalica proptita de lelea Arhira in gura pintecosului de pamint. Ce-o fi?  „Eiiii…oliecuta mai stati ca vine acusica” zise ghidus batrinica iute ca piperul si ridata parca de toate vinturile Bucovinei. „Ia d-acilea niste tamiioasa ca-i cu gust de para si-o sa vezi ce bine-a fi”. Si-a fost pina cind nu mai stiam ce simteam mai intii…para tamiioasa, migdala cu gust de polen varatic sau aroma de chimen ce ma traznea naucindu-mi poftele de drumet obosit.

Nici ortacii de drum nu erau de alta parere asa ca, o tot imboldeau pe lelea sprintena ca o tinerica sa mearga sa vada ce se petrece in spatele usitei cuptorului ei magic. Si magia unei cratite largi, de lut ars, poposi sub ochii nostri si-n gurile noastre facindu-ne sa ne inchinam bucatelor care ne trimiteau dintr-un spatiu modern direct intr-unul arhaic si arhaizat de casul care se intindea ca fisiile de taitei, de vinul care cobora a jale si dor dupa fiecare imbucatura facindu-ne sa ne minunam de aroma de chimen salbatic care ne exploda in cerul gurii si de povestile de razboi ale sotului Arhirei, un ciufut dar mucalit cioban, mindru de mindretea produselor sale. Si, peste toate astea, caldura unei veri toride ne facea sa nadusim zdravan cu gindul la cele sfinte, ca era zi de post, sa rugam Divinitatea sa ne ierte pacatul si poftele si sa ne dorim cit mai abitir ” Tine-ma Doamne, sa mai pot … ca-i prea bun!”

 cartoficuchimen3

 

 

Ingrediente:

1 kg-1,5 kg de cartofi

200 gr cas scurs bine si ras sau sfarimat sau, merge si-o telemea proaspat pusa la sare

1-2 oua

1 cana de smintina

unt

1 l-ta chimen salbatic, pisat

sare, piper(dupa gust)

patrunjel tocat (lelea Arhira prefera insa ardeiul iute, uscat si sfarimat)

 

Si-a curatat lelea Arhira cartofii, ii taie cubulete si-i fierse in apa sarata. Ii scurse si dete cu ei intr-un vas uns cu unt. Mai presara deasupra cartofilor nitel unt, chimenul, piperul si sarea. Batu apoi ouale, adauga casul, le amesteca si le turna peste cartofi. Scutura de vasul plin ochi ca sa se aseze toate intr-un fel numai de ea stiut, mai presara deasupra niste cas apoi dete cu vasul in cuptorul incins si-l tinu acolo atit cit sa prinda compozitia o fata colorat de zimbareata. Il scoase, il lasa sa-si mai stimpere naduful apoi presara totul cu fulgii de ardei iuti, tocati si smintina. Si zimbi privind reactia mesenilor care-i calcasera pragul pentru ca stia ce inseamna in gura omului flamind(si nu numai) cartofii cu chimen.

cartoficuchimen5

 

Si atunci, In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc. A doua oara.

*

 

Camus si sarmalele cu prune uscate

sarmale_post3.1

*

De cind lumea si pamintu’, lucru’ bun vine la pachet, parca, cu cel rau, sau unu dupa altu’.

Asa fuse saptamina trecuta. Dupa agitatia cu vinzarea casei din Bihor am fost anuntata de decesul unei rudenii, destul de apropiata mie. Si, cum datoriile nu sunt doar cele lumesti, am purces spre acele meleaguri pe care, fie vorba intre noi, n-as prea mai vrea sa le bat cu pasu’. Prea curind.

Profund marcata de eveniment si cu gindul la multele care ma facura sa trec prin multe dar si inarmata cu rabdare pe masura, ascultam predica preotului, al carui buh de bun graitor in cele filosofii era dus hat departe. Si rumoarea in rindul auditoriului ma facu sa-mi dau seama ca filosofelile lui Camus despre indestulare si rost in viata nu-si aveau  locul acolo, in acea zi de vara, lunga si calda ca o tipsie de jar.

“ Atentiune dragii mei, dupa cum spunea Sfintul Pamvo, sa dai doar celor lipsiti deoarece pamintul  e neroditor. Iar minastirilor din Egipt sa nu dai nimic, pamintul lor are indestulare si pot sa se hraneasca din osteneala lor, deci, dragii mei, asa precum bine stim, viata e scurta, sa nu-i pierdem timpul. Asa cum cel care tocmai s-a dus la domnul, asa exista lucruri in oameni lucruri de admirat…cum bine zicea Camus. Da dragii mei, celebrul Camus care ne povatuia sa nu asteptam judecata de apoi, fiecare zi avind propria judecata. Si, cum tot Camus zicea, cel care a plecat catre cele vesnice poate sa ne transmita de dincolo de cer ca exista in mijlocul iernii o vara. Fericirea. Pentru ca are dovada ca nu e important cit de dura e viata cind in interior exista ceva care ne apara incontinuu…adica iubirea de Dumnezeu si de oameni….”

Priveam auditoriul din jurul meu si brusc se facu lumina. Foielile, murmurele si cotelile ma facura sa inteleg zicerea prietenei mele atunci cind i-am spus unde ma voi duce: “Iti trebuie rabdare daca mergi acolo la inmormintare.”

Preotul isi continua, neclintit, speech-ul… “Onorata asistenta, Iubirea noastra fara indoiala era mereu prezenta, dar era pur si simplu inutilizabila, greu de dus, inerta in noi, sterila ca si crima sau condamnarea. De aceea, eu vin si zic ca succesul nu este greu de obtinut. Greutatea este sa-l si meriti. Sa faci din el un scop in viata, un sine qua non. De aceea va supun atentiei un singur lucru: a hotari daca viata merita sau nu sa fie traita pentru a avea success inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei.”

Si-atunci, de undeva de linga sicriu, dupa ce-si mutase de nenumarate ori greutatea cind pe un picior cind pe altul, feciorul defunctului pufni filosofic facindu-si auzit peste multime, glasul baritonal : “ D’apoi, ştii ce domn’ părinte, mai doamne şi-o mai fute de ea  filozofie şi de el Camiu,  da’ gată cu poveştile astea că tre’ să merem cu mortu’ la groapă! Se răcesc şi sarmalele şi merindea de post ce vrusăşi s-o facem!”

Asistenta inghetase. Preotul ramasese cu un deget ridicat sugestiv spre slavile cerului si–ale lui Camus. Brusc i se inrosi chelia apoi inchise cu un pocnet sec biblia. Se intoarse si pleca in pas alergator spre cimitir, cu tot alaiul in urma lui, fluturind si prapuri si stergare si oameni carora nu le venea sa creada ceea ce auzisera. Dar care respirau usurati ca scapasera.

Atunci, pe linga multe alte filosofeli, am auzit prima data in viata mea de sarmalele cu prune ca mincare de post, tot atunci le-am si mincat si tot atunci, o Feteasca alba, demential de buna si de aromata mi-a netezit calea catreo paralela intre post si sacrificiu ca si jertfa de singe, ca niste ritualuri specifice doar unor anumite momente critice in care, momentul e elementul de  mediere intre divinitate si animale. Si, daca in sacrificiu, contactul profanului cu sacrul se realizeaza prin absorbtie alimentara, in post, lipsa alimentatiei, prin purificarea spirituala, mediaza un dialog cu fortele divine” .

Va prinserati, nu, ca e tot de la domn parinte cetire, ca doar la dreapta lui sezui la masa ?!

*

1 varza murata

3 cepe

1 pahar de untdelemn

piper boabe

100 gr prune uscate ( sau ciuperci, optional stafide, felii de mar uscate sau urda, etc.), tocate bucati mici

1 ceasca orez

1 pahar bulion gros de rosii

1 morcov ras

sare, piper macinat

boia cit sa coloreze totul

Varza se spala atit cit sa iasa sarea. Se pun deoparte 15-20 de foi de varza, iar  restul se toaca fin.

2 cepe se toaca si se calesc in ulei. Se adauga orezul si apa, sarea si se lasa sa fiarba. Cind totul e fiert, se adauga prunele.

Sos: Se toaca o ceapa, se caleste usor in ulei cu boia si piper . Se stinge cu bulion.

Se unge o cratita cu ulei. Se umplu sarmalutele. Se aseaza in cratita cu varza tocata si morcovul ras, se toarna sosul peste, se pun la cuptor, acoperite, circa o ora.

sarmale_post16

 

*

Nota: cind am facut eu sarmalele, am folosit ceapa verde si prune deshidratate si usor afumate.

 

One pot meals … sau atunci cind omul e gras de apa

IMG_1890

 

Moment de pace si liniste cind gadgeturile tin loc de conversatie… Protagonisti? Eu si fie-mea.

Nu stiu care-o fi fost marea dilema a momentului insa putul gindirii lui Cata adinc se vadea a fi. Tam nesam imi zice: ”Stii, suntem 70% apa. Teoretic nu sunem grasi ci inundati.”

Ma uitai lung la ea si, intr-un fel, ii dadui dreptate. Imi scarpinai indoielile si nedumeririle fara a face gesturi prea evidente si decretai sec: „ Auzi iubita? Apa, neapa, suntem grasi. Ca-i 70%, ca-i 7%, ideea e ca nu putem sa ne punem supapa ca sa-i scadem nivelul. Got it ? OK.” „Si ce  mincare faci? Am gasit asta pe net, nu zice rau.” Si-mi arata un clip gen Tasty in care doua miini faceau ceva legume la cuptor. Mi-a placut la nebunie idea tocmai din pricina conceptului one pot meals, a saracimii in grasimi si-a timpului  scazut de preparare asa ca, am marjat rapid pe idee.  Cum, bineinteles ca la mine in bucatarie nimic nu e asa cum ar trebui sa fie (decit in cazuri exceptionale si speciale), nemasurate fura toate cele ce plecara intr-o tava mare si tapetata cu hirtie de copt. Sincera sa fiu, nici nu am respectat bob cu bob tot ce s-a facut in clipul respectiv. Creativitatea fu suverana in acel moment.

Ardei rosu, ardei galben, dovlecel, cartof, cirnat gen polonez, toate taiate grosier, stropite cu ulei si cu condiment pentru barbeque, la tava date si pornit dansul la 200 C vreo 30 de minute.  A fost ceea ce s-a definitivat intr-un savuros si plin de miresme lunch.  De la Tasty citire e englezeasca exprimare …asa ca, nu dati cu paru’ !

Linga legume, aruncai pe farfurie si niste orez ce-l aveam in frigider, facut cu o zi inainte, tot la cuptor, impreuna cu citeva firisoare de ceapa verde si baby carrots si, credeti-ma ca gustul batu de departe orice garnitura sofisticata.

Plusuri ale retetei? Nenumarate. Minusuri? Poate doar unul…spalatul tavii, daca mai poate fi numit asta un minus.

Enjoy your meal! Astept pareri.

Ghiveci de vinete / Eggplant saute

sotevin2

(for English version scroll down the page)

Nu mă pot sătura de vinete. Pur şi simplu. Şi, pentru că tot e sezonul lor, vreau să profit de perfecţiunea şi versatilitatea unei legume care nu mi-a trădat preferinţele.
Soteul sau ghiveciul de vinete, că nu ştiu sigur cum să-l numesc, are originile undeva în jurul Mării Egee. Dar, vin şi zic că nu doar acolo… E atît de balcanică reţeta asta şi atît de simplă în acelaşi timp încît cred că geneza ei nu poate fi pusă la îndoială. Cert este că, e o mîncare specifică zonelor calde. Iar gustul e pe măsura imaginaţiei.

Ingrediente:
3-4 vinete curăţate ‘zebră’, tăiate în felii groase şi fierte 10 minute în apă sărată
3-4 cepe medii, tocate
2-3 ardei capia, fîşii
1 linguriţă praf de chili
1 linguriţă boia de ardei
piper negru
1/2 cană de ceai de ulei de măsline
sare

Sotează ceapa în ulei. Adaugă ardeii, chilii şi boiaua şi perpeleşte-le pînă ardeii devin uşor moi. Adaugă vinetele scurse, sarea şi piperul şi amestecă de cîteva ori în ghiveci. Şi…e gata.
Eu doar am adăugat la reteta asta un extra plus de usturoi pisat şi o priză de ienibahar.
Nu vă pot descrie gustul pentru că … e unic.

sotevin1

I cannot get enough of eggplant. Simply because it is still in their season.  The perfection and versatility of these vegetables that did not betray my preferences.
The eggplant saute or eggplant stew, I’m not sure how to call it, is originated somewhere in the Aegean area. But, I come and say that not only there.
This recipe is so Balkanic and so simple at the same time that I truly believe its genesis cannot be questioned.
The fact is that, this food is specific for hot areas and the taste is as good as your imagination allows you to be.
Ingredients:
3-4 eggplants, in zebras shape peeled, divided in 4 or 6 slices and boiled for 10 minutes in salty water
3-4 chopped medium onions
2-3 long red pepper cut in strips
1 tsp chili
1 tsp paprika
a pinch of black pepper
salt
1/2 cup of olive oil

Saute onion in olive oil. Add peppers, chili and paprika and also saute all of them until peppers become easy soften. Add drained eggplant, salt and black pepper. Stir in few times and…it’s done.
I just added to this recipe an extra plus of garlic and a pinch of Jamaica’s pepper (Allspice or Myrthus Pimenta).
Can’t describe the taste because is … unique.

Ţelină cu măsline / Celery stew with olives

telina9(for English version scroll down the page)

O mîncare tîrgoveaţă care face cinste oricărei vetre cu sau fără ifose şi pretenţii. O întîlneşti în Valahia, unde bucătăria Balcanilor încearcă să-şi revendice coroana supremaţiei în dauna celei neaoşe. Cert este că, la urmă, amîndoua se pupă şi ciocnesc un pahar de vin alb, aromat de căldura verii şi-a pămîntului.
Maica Lucia Nedelea, Stareţa Mânăstirii Nămăieşti-Arges, publică în 1996 o ” Carte de bucate pentru zilele de post”, material excelent editat şi scos sub aripa editurii Accolade print pro.
Maestrul nu a uitat nici el să amintească, în peregrinările sale scriitoriceşti, mîncărica asta absolut fabuloasă: un gust pe care nu-l vei uita, o aromă de mărar care domină pregnanţa celei de ţelină şi un fel de mîncare final care va satisface cerinţele celor mai exigente papile şi toane gustative.
Iată aici, una dintre cele mai bune reţete ale maicii stareţe:

Ingrediente:
6 ţeline mici(1,5 kg)
6 roşii
4 cepe
1 ceaşcă ulei(fie şi de măsline)
sare, piper
100 gr măsline(negre şi zbîrcite)
1 leg. pătrunjel
1 leg. mărar

Ţelina se curaţă de coajă şi se taie în felii groase de un deget. Ceapa se toacă. Se pun împreuna la prăjit în ulei, pe foc mic.
Roşiile se taie cubuleţe. Se adaugă la ţelină.
Cînd ţelina s-a înmuiat puţin, se adaugă şi piper şi 1 cană de apă; se lasă să fiarbă înăbuşit 1/2 de oră.
Dacă vreţi, scoateţi în vremea asta sîmburii măslinelor(dar sunt mai frumoase şi mai apetisante, rotunde şi durdulii).
Cînd mîncarea e aproape gata, se adaugă măslinele, să se umfle 5 minute, apoi se potriveşte de sare.
E bună oricum, şi caldă şi rece, cu verdeaţă presarată deasupra.
La fel se face şi iarna, dar cu suc de rosii. ”

telina4

A towns food at first, which honors any fireplace with or without any pretension. You can encounter it in Wallachia, where  Balkans’ cuisine tries to claim the crown of supremacy over the local one.
The fact is that, at the end, they are both kissing each other while having a glass of white wine, flavored by the heat of the summer and the breath of the earth.
Mother Lucia Nedelea, the convent of Namaiesti-Arges Monastery, published in 1996 a book of „Recipe for fasting days”, an excellent material, published and released under the protective wings’  of the publisher: Accolade Print Pro .
Master has not also forgotten to remind in her writings, this absolutely fabulous food .
A taste you’ll not forget, the dill flavor dominating the striking of celery and, a final dish that will satisfy the most demanding taste buds and mood.
Here it is, one of Mother Lucia’s best recipe ever:

Ingredients:
6 small celery roots (1.5 kg)
6 tomatoes
4 onions
1 small cup of oil
salt, pepper
100 gr olives (black and wrinkled)
1 bunch of parsley
1 bunch of dill

Peel the celery and cut it into thick slices of a finger size. Chop onion. Put them together to fry in oil on low heat.
Cut tomatoes into cubes. Add to the celery.
When the celery has slightly softened , add pepper and 1 cup of water then boil stifled  all for half an hour.
Meanwhile, if you want, you can remove the olives kernels (but they are more beautiful and attractive, as round and plump).
When the food is almost ready, add the olives, to swell for 5 minutes, then fix all with salt.
It’s good anyway, hot or cold, sprinkled with herbs.
The meal of celery with olive, as is done in winter, but with tomato juice instead of fresh tomatoes.
A taste you’ll not forget too soon, a dill flavor dominating the striking of celery and, a final dish that will satisfy the most demanding taste buds and mood.

telina5

Prazul prăjit şi farfuria cu peştii cei mici

ABCD0003

 

-Farfuria cu peştii cei mici …. am spus din prima clipă cînd Ali a deschis coşul împletit pe care-l păzise cu străşnicie.
-Ai dreptate. Pe asta o vroiam.
Urmăream cu atenţie mişcările turcului vrînd să văd cum scotea bunătăţile pe care ni le promisese încă de la plecarea spre Sulina.
Şi vedeam cum ploaia argintie care cădea val în vîltoarea uleiului din ceaun îşi sfîrîia nebuloasa apelor care împroşca cu arome în jur. Miros de prăjit, aroma de afumat… ce putea fi mai ispititor?

Cu gest de zeu al bălţilor adună peştii cei mici într-un castron de tablă cu smalţul sărit pe alocuri şi-i presără cu boia afumată apoi se întoarse la prazul lung şi verde pe care-l tăie mare din lovituri aspre de satîr. Îl amestecă şi pe ăla cu boia afumată, îl presără cu sare şi piper apoi îl trimise direct in ceaun. Acoperi ceaunul cu un capac de lemn apoi se întoarse spre apusul unui soare pe care-l privi lung. Glasul lui, aspru dar tainic, veni spre noi cu măciuca zicerii pe care, eu personal, nu mă aşteptasem s-o întîlnesc într-o zi de mai, pe malul românesc al Dunării, degustînd un vin rose, absolut în absolutul de arome pe care ţi le exploda in cerul gurii.
-Pitagora a răspândit învăţăturile lui Orfeu în oraşele greceşti din sudul Italiei. Dar, ca orice înţelept, nu a spus tot ce a ştiut iar ei şi noi, ca proştii, nu ştim ce-a spus.
Se întoarse spre noi aruncîndu-ne priviri elocvente, de mare înţelegere a nedumeririlor noastre apoi începu să amestece în praz. Îl scoase din ceaun, îl rostogoli lîngă peştii cei mici apoi ne invită cu un gest larg.
Cu teamă, aş putea zice, m-am aşezat lîngă masa din bătătură. Am luat farfuria de lemn ce mi se întindea a invitaţie şi-am mirosit îndelung amestecul. Şi, probabil, pentru prima dată de cînd ajunsesem în Deltă, nu am mai măsurat cu ochi critic puţinul din jurul meu acceptînd cu bucurie pacea si frumuseţea nebănuitului care ma înconjura.

 

ABCD0002

 

”Se mănîncă încet, se bea cu cap, se trăieşte cu inima”. Asta mă învăţase Zela în scurta călătorie pe care amîndoi o făcuserăm în Bulgaria. Completarea zicerii venise însă tot de la turcul cu spiritul încă tînăr sub povara unor ani, nu puţini :  ”La treaba făcută în grabă se amestecă si diavolul”.

 

ABCD0005

Brusc, colonia de pelicani nu mi se mai păru atît de gălăgioasă, eu nu venisem aici doar dintr-o toană sau fiţă iar sălbăticia asta din jur era cu mult mai civilizată decît citadela în care-mi trăisem viaţa pînă acum.
Să fie oare, una dintre cauze, şi plinătatea tămîioasei de Budureasca ?