Arhive categorie: Romanian cuisine

Un blid de mamaliga cu lapte. Si unul cu brinza alaturi

mamaligaculapte1

Intr-un loc in care cerul parca sta sa se uneasca cu pamintul, in care si timpul pare a nu se mai masura cu secunda sau ora, in care zapada sau mirosul greu al gerului care-ti ingheata respiratia devin una cu tine…ei bine, acolo e locul meu de poveste.

Am facut iar acea calatorie ritualica care ma trimite in eternitatea unei clipe binecuvintate de zimbetul si sufletul celei care a fost bunica. Am refacut drumul sfint din acea Noapte Sfinta in care ea nu a mai ramas decit o amintire, inca vie printre atitea si atitea amintiri. Si daca lumina lampii de deasupra mesei a desenat din nou pe peretii albi, de var, umbre de Viflaimi, mosi si uratori, asta i se datoreaza tot ei.

mamaligaculapte3.1

M-am bucurat in gheata tirnatului nins de-o iarna nebuna de jocul a doua pasari care veneau linga blidul meu cu mamaliga, ciugulind farimele pe care le aruncam lor, asteptind, poate, o minune. Nimic aparte, nimic deosebit. Doar un moment din eternitatea careia i-am subscris cu amintirea bunicii, doar o clipa de amintire magica, doar un blid de mamaliga cu lapte si unul cu brinza.

Si, parca i-am simtit iar mirosul, cum vag am simtit miros de cojoc de oaie tabacit pe vetrele stinelor prin care isi facuse veacul. Sa fi fost o halucinanta senzatie dictata de oboseala? Nu cred .

Dimineata insa, pe masa, pus frumos pe un stergar, ma astepta un blid de mamaliga proaspat facuta.

Un blid cu lapte. Si unul cu brinza alaturi.

mamaligaculapte2.1

 

 

 

Reclame

Floarea, Ibi si balmosul de Gorj

balmos de Gorj3-002

 

Una dintre amintirile care reuseste mereu sa ma scoata din griul cotidian apartine vremii cind eram un vajnic cadru medical intr-un program pilot ce implementa, in sistemul nostru medical, ingrijirile pacientilor cu Alzheimer si dementa.

Atunci, apoape cu douazeci de ani in urma, intr-una dintre acele garzi, putin spus grele, in care totul in acel spatiu era la comun, s-a intimplat sa maninc ceva ce am repetat again and again cind am vrut altceva in farfurie. Da, despre balmosul de Gorj fac vorbire acum. Si tot legata de mamaliga asta e Floarea, femeiusca mica, iute ca piperul, un veritabil pom de craciun al mopurilor, lavetelor, galetilor si maturilor.

Am zimbit sugubat amintirii mai ales cind am ajuns la momentul intrarii triumfale a Floarei intr-unul dintre  saloane, cu tot harnasamentul ustensilelor de curatenie agatat de ea.

Ma revad cu ale mele, dind sa trec prin fata salonului respectiv cind, usa se deschide brusc, o galeata zboara pe linga urechea mea facindu-ma sa ma pitesc linga perete nestiind ce mama saraciei se intimpla, cind vad un mop agitindu-se prin crapatura usii si scandalul care incepe. Un dialog savuros romano-maghiar cu un limbaj suburban plin de organe virite si scoase(in si din context, evident!), limbaj desfasurat in toata splendoarea si frumusetea lingvistica, cu Ibi, o dementa sadea care nu-si mai recunostea familia, zdrahon de muiere care o paruia de mama focului pe Floarea noastra. Dau sa vir capul pe usa, aproape ca nasul mi-e retezat de un faras zburator, reusesc totusi sa o apuc pe Floarea de mina si s-o trag afara din salon. In urma noastra mai zboara un lighean si-o avalansa de sudalme. O luam la sanatoasa pe coridor, intram in cabinet, ne privim scurt si incepem sa ridem ca nebunele. Si printre hohote abia mai reusim sa ne lamurim nedumeririle.

-Ce saracia s-a intimplat acolo?
– Mala, n-o sa crezi. Astia doi faceau sex.
– Cine?
– Ibi cu Costache.
– Tu fii serioasa, ti s-a parut…. Ai tu frustrarile tale si acu’ vezi peste tot numa’ amor.
– Bai, inca nu m-am ticnit. Costache o calarea pe Ibi, jur !
Nu mai aveam cuvinte.
– S-a enervat ca de ce-am intrat acolo, atunci. Ce trebuia sa fac, zii tu?!
In acel moment, de undeva din neant, un glas preabine cunoscut noua ne sopti:
– Trebuia sa bati la usa si sa ceri voie sa intri. Intimitatea pacientului trebuie respectata.
Si sefu’ se facu nevazut. Caci el fusese. Da’ de unde-a rasarit?
Mult mai tirziu, spre finalul garzii respective, am gasit-o pe Floarea sprijinita de balustrada terasei sectiei. Fuma si tragea din tigara de credeai ca-i ultima.
– Auzi Mala, eu nu inteleg un lucru, cum mama naibii mai pot astia la 80 de ani? Al meu are numa’ cincizeci si deja nu mai poate.
– Pai, nah …
– Stii ce, hai mai bine sa mincam. A venit ieri soacra-mea de la Novaci si-a facut un balmos ca la Gorj. Stii cum e? Te lingi pe degete. O palinca de pere merge cu balmosu’ asta, ce zici?
– Dupa ce iesim… Auzi Floare, da’ spurcate injuraturi stie Ibi, tre’ sa-i zicem sa ne invete si pe noi, ce zici ?
Si-n acel moment timpul s-a oprit. Dupa o garda nebun de nebuna, viltoarea de laptarii amestecate cu buna stiinta cu un lapte covasit, traznet de bun, a sters toata agitatia unei zile care a ramas o amintire bine sadita intr-un trecut ce a insemnat si inca inseamna mult.
Ce e balmosul de Gorj pentru mine? O alta facatura culinara care a marcat, in spatiu si timp, un alt moment frumos. Si asa va ramine ever.  Daca il incercati, nu uitati sa-i alaturati un „ceva” tare in grade care sa dreaga calea, ca-i grea lucrarea, va asigur.
Cit despre gust… Of, Doamne! Mai ada Doamne!

balmos de Gorj4

 

(de la Floarea cetire:)
cam de-o sita plina de faina de malai da’ din cea fainoasa
o bucata buna de cas proaspat, ras
o sticla de jintita, cam de-un litru
smintina cam tot p-atita cit casu’
unt la fel
sare dupa cum se vrea

 Untu’, smintina, jintita si sarea le fierbi la focu’ mic. Cind clocoteste adaugi cite putin malaiu’ pina iese de-o mamaliga, mai moale, si pe care-o fierbi bine. Adaugi casu’, amesteci, lasi sa dea citeva clocote si-i gata.  Il maninci cu lapte covasit, daca vrei. Si-i chiar bine s-o faci !

 

 

 

Fusaica facaluita

fasolefacaluita2

 

Povestea fusaicai de azi e atit de comuna incit n-am niciun dubiu ca o stiti. Fusaica? Hmmm, nimic altceva decit fasolea cea de toate zilele a rumanului spasit si umilit de munca multa. Ca-i mai zice si pasula, ca-i mai zice bobi, ca-i mai zice fasole (elegant nu, ca mde , obrazul subtire cu obligatii se tine!), ca latinii o considera o vulgaris (brrr, americanii i-ar trimite-n court si-ar cere despagubiri pt. calomnie)…. ei bine, tot aia-i la final. Cum o dai, cum o intorci tot la fasole ajungi.

Nu stiu ce-mi veni azi ca sa fac o clasica mincare de fasole … asa, de drag si de dor… ca mare alean mi-e dupa amintirile copilariei. Si, daca bunica obisnuia s-o facaluiasca pina iesea si untul din ea de nu-ti mai trebuia s-o ungi cu nimic si-i mai si trintea deasupra o ‘capatina’ mare de ceapa si una de usturoi ostoite-n paprika si oloi de bostan atunci, undeva in Salaj, o tanti priceputa tare intr-ale bucatarelilor, mai implinea frumusetea cepei cu o lingura de pasta de rosii de nu stiai ce te indemna mai tare la a imbuca…

Acum, stind sa judec care dintre cele doua variante era mai buna, ajung negresit la concluzia ca Mosu’ avea dreptate atunci cind, din coltul mesii, striga a porunca : ” Soficaaaa …ia mai arunca si ceva cirnat prajit pe fasolea ‘ceea … ca porcu-i leguma”. Raspunsul venea invariabil, acelasi: „Fara frica de Domnul mai poti fi omule….rinduiala bisericeasca e de musai iara fusaica asta se minca fara carne „. (De ce moata de bunica-i zicea fasolii tocmai fusaica, un apelativ fagarasan, asta numa’ Dumnezeu stie ! )

Auzind astea, ateul convins din Mosu’ respecta decizia bunicii si asta numai si numai de dragul ei si cu gindul la cele lumesti, strimb dar strict diriguite din sfere inalte spirituale. Si-asa ateu cum a fost, a murit ca un crestin, cerind prezenta unui preot si pomenind fusaica facaluita a bunicii.

fasolefacaluita4

 

Ingrediente:

1 kg de fasole cu bob mare (…ca si copiii erau multi)

1 pahar de ulei

1 ceapa rosie (sau alba)

1 l-ra otet

sare

 

Sosul:

1 ceapa, tocata nu prea subtirel

1 capatina medie de usturoi, feliat si el

2-3 l-ri mari de ulei

1 l-ra buna de boia dulce

1 l-ra pasta rosii (optional)

 

Si fierbea bunica fasolea impreuna cu ceapa pina-si da fasolea in petec de umflata ce era, o scurgea bine si-o lasa sa se raceasca. O lua apoi la facaluit(frecat), cu facaletul de mamaliga, pina devenea ca un piure. O sara, adauga uleiul, freca iar fusaica apoi, picatura cu picatura, punea otetul.

Pt. sos, prajea(pe dunga plitei) ceapa si usturoiul pina se inmuiau. Adauga boiaua, iar tanti salajanca mai tipa deasupra si-o lingura de pasta de rosii .

(Mai amestecau amindoua, de citeva ori, in sos si….era gata de ‘boit’ fusaica.)

 

*

 

 

Stridiile lu’ Zela

Pentru ca lucrurile sa aiba un inteles la final, va spun ca materialul asta  are oaresce vechime, fiind publicat pt. prima data acum 3 ani, intr-o zi de Sfinta Duminica, pe blogul de bucatareala al Dianei.  Cu amintirea la purtator, aduc a doua oara, in noua casa a Oalei lumii,  ceea ce se vrea a fi o poveste cu incarcatura emotionala speciala.

Si, cum calatorului ii sta bine cu drumul si condeierului cu litera, va las a citi in taina si liniste despre povestea unor stridii, despre prietenie,  pasiune, viata si multe altele. Poate iubire ? Si multumesc divinitatii ca mi-a dat puterea si intelepciunea de-a alege tot ceea ce-am ales pina acum si fara de care n-as fi fost cea care sunt azi…

*

stridii2

 

*

Îl priveam pe lipoveanul care-și scărpina barba lungă și albă cu degetele pătate de fumul țigării amintindu-mi ceea ce-mi spusese felcerul satului…”e un înțelept care inventează viața iar nouă nu ne rămâne decât să i-o trăim”. Cred că a fost pentru prima dată când n-am avut nici o replică, nici un cuvânt de spus. Priveam doar bărbatul mare, cât muntele, care se mișca precum peștele în apă în bucătăria cherhanalei lui Ali și-i invidiam siguranța cu care mânuia cuțitul și ceaunul.

Nu știam ce vroia să gătească. Nu zicea nimic,  doar mormăia ceva în stuful bărbii albe, aruncându-mi, din când în când,  ocheade curioase.

Nu eram în apele mele mai ales că, noaptea ce tocmai se încheiase, mă chinuisera  țânțarii care vruseseră  să-și facă de cap cu fiece petec de piele pe care-o aveam la vedere. Simțeam că-mi cad ochii-n gură de oboseala și nu mai aveam vlaga  necesara să merg la balta din spatele cabanei ca să mă spăl. Reușeam doar, la cinci dimineața, învelită într-un țol care mirosea de trăznea a pește și fum, să privesc un răsărit de soare care încerca să se nască dintr-o deltă absolută și fantastică.  Doar câte-un murmur de apă se mai spărgea lin lângă bărcile întinse pe dungă, în malul ostrovului.

 Reușeam, la cinci dimineața, să sorb dintr-o cafea turcească, cafea pe care Ali mi-o făcuse cu toată îndemânarea lui de înțelept care a văzut, a trăit și-a tăcut multe. Poate prea multe.

 

stridii1

 

  Si priveam, tot la cinci dimineața, niște stridii imense pe care lipoveanul le adusese (Dumnezeu știe de pe unde!) și pe care le pregătea în cel mai simplu mod cu putință. (Bănuiam că bulgarii lui prieteni avuseseră un cuvânt greu de spus în toată afacerea asta…)

Mă rugam divinității la care mă mai rugasem de atâtea ori de când mă aflam în deltă, să mă facă să-mi placă mâncarea pentru că, episodul “hamsii murate” încă-mi răscolea amintirile gurmande.  Și nu în modul cel mai plăcut cu putință !

  Nu-mi luam ochii de la cuțitul mic și lat cu care lipoveanul deschidea extrem de usor stridiile, fascinindu-ma șuvița de apă sărată care se scurgea, fin, din sideful cochiliei. Vedeam cum arunca apoi într-un vailing cu apă curată carnea crudă scoasă din scoică, pentru a o spăla. O zvântura între palmele mari și asprite de vânturile deltei  pentru a o lăsa, pur și simplu,  să cadă în usturoiul verde, tocat fin, ce sfârâia ademenitor într-o tigaie mai mult adâncă decât întinsă, cu unt topit in ea. Și-acum venea partea care mie mi s-a părut fantastică. Din când în când, stingea toată făcătura asta care mirosea demențial de bine, cu un vin alb de galben. Învârti de câteva ori cu lingura de lemn în carnea stridiilor apoi opri focul de sub tigaie. În cochiliile de sidef, spălate și uscate, puse carnea din tigaie apoi aranjă totul pe un platou mare și alb ce-ți lua ochii cu strălucirea lui. Și parcă nu se prea potrivea albul ăsta de restaurant cu atmosfera cherhanalei pierdută în sălbăticie!    

      N-am mai stat să fac potriveli de stiluri și-am luat o bucată de mămăligă aurie rămasă de cu-o zi înainte și-am întins pe ea carnea dintr-o cochilie.

      Dacă aspectul dete cu mine de pământ și mirosul m-a făcut să închid ochii cu gândul la nopțile de poveste ale Dobrogei, atunci gustul mă zvârli în cer vrând să-mi vâr degetele toate în bunătatea ce se dezmăța cu nesimțire pe platoul prea pretențios pentru sufletul unei femei ce întâlnise provocarea acolo unde se așteptase cel mai puțin s-o găsească. Și-am savurat în acel moment, cu toate simțurile de care eram în stare, o carne fină cu aromă de apă de mare și de iod și care, pe vremuri era considerată a fi mâncarea săracului iar azi i se plătește greutatea în aur! Poate doar o dulceata de strop de miere si una de zeama de lamiie sa vina sa intregeasca miraculos (poate majestuos?) un gust nestiut de mine pina atunci …

*

 

 

 

Cartofii cu chimen ai lelei Arhira

cartoficuchimen4

 

In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc.

Daca vinul tamiios gilgiie sprintar in oalele de lut imbiind nasul, limba si gindul la adinca degustare si cugetare, atunci mirosnele ce ies din cuptor te fac sa-ti indrepti ostentativ si intrebator (a nerabdare) privirea spre aburul care iese obraznic pe linga usita metalica proptita de lelea Arhira in gura pintecosului de pamint. Ce-o fi?  „Eiiii…oliecuta mai stati ca vine acusica” zise ghidus batrinica iute ca piperul si ridata parca de toate vinturile Bucovinei. „Ia d-acilea niste tamiioasa ca-i cu gust de para si-o sa vezi ce bine-a fi”. Si-a fost pina cind nu mai stiam ce simteam mai intii…para tamiioasa, migdala cu gust de polen varatic sau aroma de chimen ce ma traznea naucindu-mi poftele de drumet obosit.

Nici ortacii de drum nu erau de alta parere asa ca, o tot imboldeau pe lelea sprintena ca o tinerica sa mearga sa vada ce se petrece in spatele usitei cuptorului ei magic. Si magia unei cratite largi, de lut ars, poposi sub ochii nostri si-n gurile noastre facindu-ne sa ne inchinam bucatelor care ne trimiteau dintr-un spatiu modern direct intr-unul arhaic si arhaizat de casul care se intindea ca fisiile de taitei, de vinul care cobora a jale si dor dupa fiecare imbucatura facindu-ne sa ne minunam de aroma de chimen salbatic care ne exploda in cerul gurii si de povestile de razboi ale sotului Arhirei, un ciufut dar mucalit cioban, mindru de mindretea produselor sale. Si, peste toate astea, caldura unei veri toride ne facea sa nadusim zdravan cu gindul la cele sfinte, ca era zi de post, sa rugam Divinitatea sa ne ierte pacatul si poftele si sa ne dorim cit mai abitir ” Tine-ma Doamne, sa mai pot … ca-i prea bun!”

 cartoficuchimen3

 

 

Ingrediente:

1 kg-1,5 kg de cartofi

200 gr cas scurs bine si ras sau sfarimat sau, merge si-o telemea proaspat pusa la sare

1-2 oua

1 cana de smintina

unt

1 l-ta chimen salbatic, pisat

sare, piper(dupa gust)

patrunjel tocat (lelea Arhira prefera insa ardeiul iute, uscat si sfarimat)

 

Si-a curatat lelea Arhira cartofii, ii taie cubulete si-i fierse in apa sarata. Ii scurse si dete cu ei intr-un vas uns cu unt. Mai presara deasupra cartofilor nitel unt, chimenul, piperul si sarea. Batu apoi ouale, adauga casul, le amesteca si le turna peste cartofi. Scutura de vasul plin ochi ca sa se aseze toate intr-un fel numai de ea stiut, mai presara deasupra niste cas apoi dete cu vasul in cuptorul incins si-l tinu acolo atit cit sa prinda compozitia o fata colorat de zimbareata. Il scoase, il lasa sa-si mai stimpere naduful apoi presara totul cu fulgii de ardei iuti, tocati si smintina. Si zimbi privind reactia mesenilor care-i calcasera pragul pentru ca stia ce inseamna in gura omului flamind(si nu numai) cartofii cu chimen.

cartoficuchimen5

 

Si atunci, In „Tara Fagilor” timpul a stat in loc. A doua oara.

*

 

Lichiorul de nuci verzi / Green walnuts liqueur

nuci1

(for English version scroll down the page)

Azi, la modul cel mai serios cu putinta si fara gluma care a imbracat in haine funny materialele precedente, vine un alt material care vorbeste despre ceva ce poate desfata la superlativ papilele gustative dar si poate onora oaspetele cu finetea si aroma unei bauturi rare si greu de intilnit pe mesele romanilor de azi, o bautura pe care bunicile noastre o aveau destul de des pe rafturile camarile lor: lichiorul de nuci verzi….caci despre el este vorba. Si asta, ca sa nu mai vorbesc despre beneficiile mai mult decit evidente ale consumului de nuci, ca fruct sau ‘saminta’ cu ale ei actiuni binefecatoare pentru om!
Mai multe informatii despre nuci aflati aici si aici
Asadar, cum se face lichiorul de nuci verzi, cit mai pe scurt cu putinta si fara a plictisi cititorul:

………………

40 de nuci verzi, culese in prima saptamina din iulie
1,5 l alcool rafinat de 90º sau alcool de farmacie (eu am folosit si tuica dublu rafinata)
1-2 lamii feliate
cam 1 kg zahar
400 – 450 ml apa
cuisoare, scortisoara, nucsoara (optional)

Se spala nucile, se taie in patru, se pun intr-un borcan de sticla destul de mare; se adauga lamiia si condimentele dorite, turnati peste ele alcoolul apoi sigilati foarte bine borcanul si lasati la macerat timp de 40 de zile scuturindu-i zilnic continutul.
Dupa cele 40 de zile, se fierbe un sirop din apa si zahar, se lasa sa se racoreasca, se toarna in borcan peste nuci, se amesteca totul apoi se strecoara si filtreaza totul foarte bine. Se trage lichiorul in sticle curate, se sigileaza si se dau la rece (pivnita sau camara).
Citeva voci spun ca, cu cit se invecheste devine mai intelept si mai bun.
Reteta mi-a inspirat-o Costachel cu al lui site culinar, un excelent curs si indrumar in ale bucatariilor de orice fel.
(Nu va speriati de culoarea neagra a licorii deoarece nucile contin iod. Iar, daca ar fi sa va dau un sfat, as zice sa dublati din start cantitatile pentru ca veti constata ca sticla se va goli mult mai rapid decit ati fi crezut.)

nuci2

Few facts about walnuts:
Walnuts are unique among nuts because the „good” fat they contain is primarily polyunsaturated, the source of omega-3 essential fatty acids.  Walnuts are one of the best plant sources of protein. They are rich in fiber, B vitamins, magnesium, and antioxidants such as Vitamin E.   Incorporating walnuts in a healthy diet reduces the risk of heart disease by improving blood vessel elasticity andpreventing plaque accumulation. Walnuts have also been shown to aid in the lowering LDL cholesterol (the bad cholesterol) and the C-Reactive Protein (CRP). CRP was recently recognized as an independent marker and predictor of heart disease.

EAT WALNUTS …… LIVE LONGER…. AND HEALTHIER…
Nutrients                            Amount (in 100 Grams of Edible Portion)
FOOD ENERGY                 622.70 Kcal
PROTEIN                          11.70 g
CARBOHYDRATES            18.60 g
FAT                                   55.70 g
DIETART FIBRE                  7.80 g
ASH                                    1.94 g
MOISTURE                         4 – 5 %

More info here(a Wikipedia info)…and  here(a great Jen Reviews post)

…………………………………….

The liqueur is making in this way:

40 green walnuts (collected during the first week in July)
1.5 l of 90 degrees refined alcohol
1-2 sliced lemons
spices: cloves, cinnamon, nutmeg.

1 kg sugar
400-450 ml water

Wash walnuts, cut them in four, put them in a large enough glass jar, add lemon, pour over the alcohol, add spices (at your choice), close tightly and allow to soak for 40 days, shaking and turning the jar daily.
When the liquid reached maturation (day 40), make a syrup from water and sugar boiling them, allow it to cool, pour it in the jar, mix thoroughly and then filter it all.
Put the liqueur in clean bottles, close tightly and chill in the cellar (or closet cold room). After another two weeks you can drink the liqueur, but the more you let it age, the better it gets.
(Do not be afraid of the black color of the liquid because nuts contain iodine. Black is the color you must have in your bottles.)

 

nuci

Camus si sarmalele cu prune uscate

sarmale_post3.1

*

De cind lumea si pamintu’, lucru’ bun vine la pachet, parca, cu cel rau, sau unu dupa altu’.

Asa fuse saptamina trecuta. Dupa agitatia cu vinzarea casei din Bihor am fost anuntata de decesul unei rudenii, destul de apropiata mie. Si, cum datoriile nu sunt doar cele lumesti, am purces spre acele meleaguri pe care, fie vorba intre noi, n-as prea mai vrea sa le bat cu pasu’. Prea curind.

Profund marcata de eveniment si cu gindul la multele care ma facura sa trec prin multe dar si inarmata cu rabdare pe masura, ascultam predica preotului, al carui buh de bun graitor in cele filosofii era dus hat departe. Si rumoarea in rindul auditoriului ma facu sa-mi dau seama ca filosofelile lui Camus despre indestulare si rost in viata nu-si aveau  locul acolo, in acea zi de vara, lunga si calda ca o tipsie de jar.

“ Atentiune dragii mei, dupa cum spunea Sfintul Pamvo, sa dai doar celor lipsiti deoarece pamintul  e neroditor. Iar minastirilor din Egipt sa nu dai nimic, pamintul lor are indestulare si pot sa se hraneasca din osteneala lor, deci, dragii mei, asa precum bine stim, viata e scurta, sa nu-i pierdem timpul. Asa cum cel care tocmai s-a dus la domnul, asa exista lucruri in oameni lucruri de admirat…cum bine zicea Camus. Da dragii mei, celebrul Camus care ne povatuia sa nu asteptam judecata de apoi, fiecare zi avind propria judecata. Si, cum tot Camus zicea, cel care a plecat catre cele vesnice poate sa ne transmita de dincolo de cer ca exista in mijlocul iernii o vara. Fericirea. Pentru ca are dovada ca nu e important cit de dura e viata cind in interior exista ceva care ne apara incontinuu…adica iubirea de Dumnezeu si de oameni….”

Priveam auditoriul din jurul meu si brusc se facu lumina. Foielile, murmurele si cotelile ma facura sa inteleg zicerea prietenei mele atunci cind i-am spus unde ma voi duce: “Iti trebuie rabdare daca mergi acolo la inmormintare.”

Preotul isi continua, neclintit, speech-ul… “Onorata asistenta, Iubirea noastra fara indoiala era mereu prezenta, dar era pur si simplu inutilizabila, greu de dus, inerta in noi, sterila ca si crima sau condamnarea. De aceea, eu vin si zic ca succesul nu este greu de obtinut. Greutatea este sa-l si meriti. Sa faci din el un scop in viata, un sine qua non. De aceea va supun atentiei un singur lucru: a hotari daca viata merita sau nu sa fie traita pentru a avea success inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei.”

Si-atunci, de undeva de linga sicriu, dupa ce-si mutase de nenumarate ori greutatea cind pe un picior cind pe altul, feciorul defunctului pufni filosofic facindu-si auzit peste multime, glasul baritonal : “ D’apoi, ştii ce domn’ părinte, mai doamne şi-o mai fute de ea  filozofie şi de el Camiu,  da’ gată cu poveştile astea că tre’ să merem cu mortu’ la groapă! Se răcesc şi sarmalele şi merindea de post ce vrusăşi s-o facem!”

Asistenta inghetase. Preotul ramasese cu un deget ridicat sugestiv spre slavile cerului si–ale lui Camus. Brusc i se inrosi chelia apoi inchise cu un pocnet sec biblia. Se intoarse si pleca in pas alergator spre cimitir, cu tot alaiul in urma lui, fluturind si prapuri si stergare si oameni carora nu le venea sa creada ceea ce auzisera. Dar care respirau usurati ca scapasera.

Atunci, pe linga multe alte filosofeli, am auzit prima data in viata mea de sarmalele cu prune ca mincare de post, tot atunci le-am si mincat si tot atunci, o Feteasca alba, demential de buna si de aromata mi-a netezit calea catreo paralela intre post si sacrificiu ca si jertfa de singe, ca niste ritualuri specifice doar unor anumite momente critice in care, momentul e elementul de  mediere intre divinitate si animale. Si, daca in sacrificiu, contactul profanului cu sacrul se realizeaza prin absorbtie alimentara, in post, lipsa alimentatiei, prin purificarea spirituala, mediaza un dialog cu fortele divine” .

Va prinserati, nu, ca e tot de la domn parinte cetire, ca doar la dreapta lui sezui la masa ?!

*

1 varza murata

3 cepe

1 pahar de untdelemn

piper boabe

100 gr prune uscate ( sau ciuperci, optional stafide, felii de mar uscate sau urda, etc.), tocate bucati mici

1 ceasca orez

1 pahar bulion gros de rosii

1 morcov ras

sare, piper macinat

boia cit sa coloreze totul

Varza se spala atit cit sa iasa sarea. Se pun deoparte 15-20 de foi de varza, iar  restul se toaca fin.

2 cepe se toaca si se calesc in ulei. Se adauga orezul si apa, sarea si se lasa sa fiarba. Cind totul e fiert, se adauga prunele.

Sos: Se toaca o ceapa, se caleste usor in ulei cu boia si piper . Se stinge cu bulion.

Se unge o cratita cu ulei. Se umplu sarmalutele. Se aseaza in cratita cu varza tocata si morcovul ras, se toarna sosul peste, se pun la cuptor, acoperite, circa o ora.

sarmale_post16

 

*

Nota: cind am facut eu sarmalele, am folosit ceapa verde si prune deshidratate si usor afumate.