Arhive etichetă: desert

Ciocolata si Jacques Derrida

Picture1094

Ciudata experienta avusei azi, un dialog fara cap si coada cu un domn. Interesant de altfel.  Flirt cu retineri? Habar n-am. Fara nimic concret sau la obiect, asa cum sta bine incepatorului in arta cuvintului. Si nu numai. Ca doar n-o fi asa ceva in amor! Zic.
Si, ca o tembela asociere a tot si toate, l-am adus in ecuatie pe Jacques Derrida. Se putea? Iar zicerea lui nezicere, ramase undeva in virtualitate… “In speech one is blind”. Fara niciun preambul la vesnicia legendei, mitul lui Echo si-a lui Narcis ma bintui.
Cam intre aceleasi repere si coordonate am avut dialogul cu domnul in cauza, asa ca, monsieur Derrida se lipi de mine si de sufletul meu ca varul pe perete. 
Iar farfuria cu ciocolata de casa fu doar o cireasa de pe o… poveste care s-a mulat perfect pe momentul de poveste!
Vorba lu’ fie-mea: „nu stiu cum se face ca, la tine, tot ce e in farfurie e bun, ingrasa, creaza dependenta si-i de poveste!”
 
Picture1090
 
Ingrediente:
 
1 cub de unt, cam 50 gr
1 conserva de lapte condensat indulcit, cam 390-395 gr
ciocolata neagra, cam 400 gr, rupta bucatele
1/2  praf de sare
arome dupa dorinta si putinta
nuci tocate sau alte fructe confiate, ca umplutura sau design
povesti despre Echo si Narcissus
 
Untul si laptele condensat se pun intr-un vas care merge la microunde pt 2 minute. Se scoate si se adauga ciocolata si aromele. Se omogenizeaza toate apoi se rastoarna amestecul intr-o forma unsa cu unt. Se implinta in ciocolata nucile sau fructele. Se da la rece pret de vreo 2 ore. Se portioneaza dupa dorinta.
Povestile-s de spus la gura sobei.
Picture194
 
PS: mama avea o reteta fantastica de ciocolata de casa. Cind o sa gasesc reteta in tot teancul de caiete ramase de la ea o sa fac un update la materialul aci de fata
*

Tarta cu brinza, dude si nuci

tarta1

Mintea umana e precum stomacul. Da-i si altceva fata de ceea ce obisnuia si-atunci … si pofta vine mincind. Intelept si hitru poporul roman care a stiut sa dea universalitate zicerilor sale. Cam asa judec si eu acum gindindu-ma la un stomac care face regulile pe care mintea(uneori) le intareste.
Colosala zi am avut azi ! Fascinant locuitul la bloc alaturi de vecini cumsecade care-si vad de vietile lor. Dar, asta e o alta poveste pe care-o gasiti frumusel pe blogul de scriitura si filozofeli.
Si toate au venit una dintr-alta. Mai intii a fost invitatia Adinei aka Cat’s kitchen intr-un proiect culinar numit Dulce Romanie la care m-am alaturat fara a sta prea mult pe ginduri. Tematica m-a incitat mai ales ca, una dintre provocari era leurda. Si asta ca sa n-o mai nominalizez pe cea de-a doua (o reala durere de cap) numita tarta. N-am mai facut asa ceva pina acum, n-am mai mincat, iar de vazut am vazut … doar in poze. Ce sa mai …?
Dar, cum cei doi cerberi ai mei, gemeni astrali de altfel, mereu fac sotii in care, de regula eu cad ca musca, la fel s-a intimplat si acum. Si cum altfel puteam sa rezolv situatia daca nu dind un search pe goagal? Nesemnificativ, mi-am zis. Vroiam ceva, in ceva, cu altceva. Ce anume, nu m-am dumirit pina cind n-am dat peste Tarta tiganeasca, atit de…English de m-am mirat minute bune. Si m-au mirat si ingredientele insa baza era numai buna pentru ceea ce vroiam eu sa fac. Aveam pe ce construi restul. Si, automat gindul s-a dus la brinza atit de greceasca din Tarta pascala! Bun, mi-am continuat filozofelile imaginative si imaginate, mai trebuia sa aleg doar fructele. Si dudele fura cele pe care inspiratia de moment s-a asezat.
Ca fruct, dudele sunt atit de marginalizate incit au devenit un fel de cenusareasa a bucatariei romanesti. Si nu numai. Prea putini le mai folosesc sau consuma, prea putini cunosc importanta covirsitoare a resveratrolului pentru imunitate(dudele continind o cantitate de 50 de ori mai mare decit lamiia, e ceva, nu?), prea putini le conserva pentru o iarna grea si lunga care se joaca cu sanatatea din ce in ce mai subrezita de multe. Daca va intereseaza amanunte suplimentare, le gasiti si aici, in Oala lumii, alaturi de-o granita de dude absolut dementiala! Ma laud si io…ce sa fac?!
Acestea fiind zise/gindite, am purces la treaba fara a mai baga in seama certurile si palmele vecinilor de la unu sau amalgamul de manele si Lady Gaga al vecinului de la trei.
Si-a iesit o minunatie de tarta de primavara! In acest moment, va dati seama ca masura ego-ului meu e…nemasurata! Ca sa nu mai vorbesc de aspectul rustic, ca cerinta primordiala, chiar daca mai e de lucrat la capitolul asta.
Oricum, nu subscriu defel la aranjamente culinare sofisticate sau savant imbirligate de maestri intr-ale bucatariei, eu avind doar un singur scop in toata bucatareala mea: imbucurarea sufletului, a ochiului, a nasului si-a limbii. Si daca, bucuria celui care maninca e evidenta, prea putina importanta mai au detaliile care nu mai sunt detalii ci … inutile consumatoare de timp, bani, nervi si energie.
*
tarta11
*
Ingrediente:

Aluatul:

8-9 l-ri unt lichefiat usor (depinde si de faina cu care lucrati)
1/4 cana zahar
1  1/4 cana faina integrala (asa am vrut eu sa fie tinind cont ca tarta trebuia sa fie cit mai romaneasca);
coaja rasa de la 2 lamii
extract de vanilie(optional, insa eu am pus)
1/4 l-ta sare
Se omogenizeaza toate ingredientele modelind (relativ rapid) aluatul. Se inveleste in folie de plastic; se da la rece 30 de minute. Dupa aceea, rupind bucati din el, il presati pe fundul unei forme (cu diam. de aprox. 24 cm, cu marginile detasabile si tapetata cu hirtie cerata), urcind apoi usor cu aluatul pe margini. Nu trebuie sa fie mai inalt de 1-1,5 cm. Se inteapa din loc in loc, aluatul si se trimite direct in cuptorul preincalzit. Durata si temperatura coacerii variaza in functie de cuptorul din dotare. Partea teoretica, scriitura stiintifica adica, zice ca 20-25 de minute sunt suficiente, partea practica (a mea) infirma teoria, afirmind cu certitudine 15 minute la 200 C. Oricum, pina se aureste usor la suprafata aluatul, atit trebuie lasat la copt.
Acum urmeaza partea de creatie propriu-zisa. Se toarna peste aluatul copt umplutura de brinza, se presara cu dude proaspete sau din congelator sau din dulceata, se presara si nucile tocate si tarta merge iar la copt. De asta data pentru 30 de minute, la 180 C (a mea teorie, pentru ca a voastra va depinde de acelasi cuptor mentionat mai sus). Cind e usor rumenita crema, tarta se scoate din cuptor, se indeparteaza forma si se lasa(cu hirtie cu tot) la racit,  pe un gratar metalic special. Cind e rece, se pudreza marginile cu zahar pudra. Se poate servi cu dulceata de dude sau, pur si simplu, asa cum e.
Acum, e normal ca imaginatia si creatia va ramine la indemina fiecaruia. Variante si varietati sunt multiple. Momentul alegerii va depinde doar de dorinta si putinta. Si vointa, as mai zice.
*
tarta10
*
Umplutura:
cam 500 gr brinza dulce grasa, nu prea umeda
2 oua mari
2-3 l-ri de miere de albine(preferabil cea de trifoi)
coaja rasa de la 2 lamii
1/2 l-ta scortisoara proaspat macinata
1/2 l-ta extract vanilie(optional)
1 praf de sare
Se amesteca bine toate.
Pentru ‘glazura’:
1/3 cana dude
1/3 cana nuci tocate, feliate
*
tarta14
*

De la Adam si Eva la placinta cu gutui/From Adam and Eve to Quince pie

 

gutui coapte4
(for English version scroll down the page)
Undeva intre Marea Caspica si Marea Neagra si-a gasit casa o saminta de ‘mar de aur’. La inceput salbatica, saminta se gindi sa-si inalte falnic puterea si sa-si scoata semet capul in lume strigindu-si victoria. Multi o vazura, multi o rivnira, multi se bucurara de darurile pe care ea le oferea lumii.
Inainte de Hristos,  grecii se gindira s-o pomeneasca in scrierile lor desemnind-o ca facind parte din ritualul de nunta. Naturalistii antici se gindira ce se gindira si pe loc o numira ‘marul vrabiutei’ sau ‘marul de aur’. Mesopotamienii se hotarira s-o aduca in ograda lor si s-o cultive, undeva la nord de Irac, intre Tigru si Eufrat. Povestea si istoria s-a scris. Crescuta si adaptata pentru a bucura sufletele, limbile si imaginatia(si asta cu mult inainte ca marul sa existe pe acele paminturi), galbena gutuie a fost cintata de Solomon in ale lui Cintari.
Si-o intrebare, mai mult decit retorica incepe sa-si tese cale pe limba: chiar a muscat Eva din marul interzis in acea Gradina a Edenului ? Unii istorici, intelepti le-as zice eu, cred ca posibila tentatie din Gradina Raiului n-a fost altceva decit o gutuie. Cum, n-a fost altceva nici marul daruit de Paris frumoasei Afrodita. Sa mai pomenesc de darul facut Ioanei d’Arc la sosirea in Orleans dupa ce i-a eliberat pe francezi de sub dominatie engleza ?
In Slavonia, cind un copil se naste, se planteaza un pom de gutui, ca simbol al fertilitatii, dragostei si-al vietii. Iar Plutarh, in ale lui „Vieti”, spune ca Solon ar fi decretat ca mirele si mireasa sa fie inchisi impreuna in pivnita si sa manince impreuna o gutuie.
Frumos, nu ?
De la Adam si Eva am trecut la o placinta cu gutui. Absolut dementiala. Nu stiu daca a mai facut-o cineva inaintea mea cum, nu stiu daca va fi pe placul multora care, probabil, se gindesc la acreala fructului. Va spun ca nu e asa precum va ginditi. Vin si va mai spun ca e o placinta de o finete desavirsita in ciuda asprimii foilor si-a cuvintelor, de o savoare inimaginabila si de-un gust pe care-l veti tine minte.
Pentru mine, placinta asta, un produs 100% Mala, e un suprem gust intre cele ‘placintesti’. La fel cum e si cel al placintei cu brinza dulce si vanilie.
gutui coapte5

Ingrediente:

1 pachet de „Foi de placinta”
10 gutui medii
zahar
scortisoara
gris pt. presarat pe foi
ulei pt. stropit foile si tigaia
Gutuile spala-le, pune-le intr-o tava si da cu ele la copt, in cuptor, pt. 30-40 de minute. Scoate-le si lasa-le sa se raceasca pt. o vreme.
Fiecare foaie stropeste-o cu ulei, presar-o cu gris, rade mare cite o gutuie, presara generos cu zahar, scortisoara dupa gust apoi ruleaz-o. Coace-le in tigaie dubla(cu capac cu functie de tigaie si el) si stropite cu ulei, cite 10 minute pe fiecare parte, la foc mic. E mai mult decit suficient.
Daca nu incap sulurile in tigaie, taie-le in doua.
Cind sunt reci, presara-le cu zahar pudra.
Idee: foile de comert nu se preteaza la copt in cuptor fara o cantitate apreciabila de grasime, altfel vor fi uscate si mai mult decit deranjante la mincat.
gutui coapte3
„The homeland of the quince lies between the Caspian Sea and the Black Sea, a mountainous region called the Caucasus that touches northern Turkey and Iran as well as Southern Georgia. A knobby, irregular shaped variety still grows wild in this part of the world.
Mention of quince appears in Greek writings about 600 BCE as a ritual item in wedding ceremonies. Pliny, a Roman naturalist and writer of the first century CE, was familiar with quince and mentioned it when he described the Mulvian variety, a cultivated quince, as the only one that could be eaten raw. Columella, another ancient naturalist, describes three other varieties he names as the sparrow apple, golden apple, and the must apple.
Cultivation of the quince began in Mesopotamia, an area now Northern Iraq between the Tigris and Euphrates Rivers. Between 200 and 100 BCE, this „golden apple” was cultivated by the Greeks as it traveled into the Eastern Mediterranean. The quince was actually cultivated prior to the apple and reached Palestine by 100 BCE. Reference to the apple in the Song of Solomon may not have been an apple at all but might have been a quince instead.
Did Eve really bite into an apple that she plucked off the forbidden tree of knowledge of good and evil in the Garden of Eden? No specific name is given to the fruit she tasted from that tree, though apples are mentioned later in the Bible. Some historians believe Eve’s fruit of temptation might have been a pomegranate or possibly even a quince.
In Slavonia (Croatia) when a baby is born, a quince tree is planted as a symbol of fertility, love and life. In the Canary Islands and some places in South America, a quince is used to play an informal beach toss-and-swim game, usually among young teens. When mixed with salt water, a mature quince will turn its sour taste to sweet. The game is played by throwing a quince into the sea. All players race to catch the quince and whoever catches it, takes one bite and tosses the quince again, then the whole process gets repeated until the quince is fully eaten. Ancient Greek poets (Ibycus, Aristophanes, e.g.) use quinces (kydonia) as a mildly ribald term for teenage breasts. Although the book of Genesis does not name the specific type of the fruit that Adam and Eve ate from the tree of knowledge of good and evil in the garden of Eden, some ancient texts suggest Eve’s fruit of temptation might have been a quince. This was referenced during the Jeopardy  scene of the film White Men Can’t Jump. In Plutarch’s Lives, Solon is said to have decreed that „bride and bridegroom shall be shut into a chamber, and eat a quince together.”
The film El Sol del Membrillo (1992) is a documentary about a painter, Antonio López García, who spends September through December painting a quince tree in his garden.”
(Wiki source)

Ingredients:

10-12 sheets of pie
10 medium quinces
sugar
cinnamon
semolina for sprinkled on sheets
oil for sprayed on sheets and pan
Wash quinces, put them in a baking pan and bake them into the oven for 30-40 minutes. Take them out and let them cool for a while.
Sprayed with oil each sheet of pie, sprinkle it with semolina, grate a quince on each, sprinkle all generously with sugar and cinnamon. Roll then the pies. Put them in a double frying pan (with lid according to the pan), sprinkle with oil and fry, on low heat, for 10 minutes on each side. It’s more than enough.
If the rolls do not fit in the pan, cut them in half.
When cold, sprinkle them with powdered sugar.
gutui coapte6

 

Compot de mere cu arome bahice

 

compotmere2

Nu stiu altii cum sunt dar…cam asa incepe povestea lui Creanga. Asemeni lui, am si eu povestile mele(„moldovenesti”) care mi-au leganat copilaria cu dulcele grai al imaginatiei dusa pina la granita cu fantasticul. Asemeni lui Creanga, am povestile care se spun in taina la gura sobei sau te lauzi cu ele de ti se umfla-n pene,  nemasurat, orgoliul.

Ca orice poveste, cea de azi are dramul ei de adevar si fictiune. O pot spune tainic, la gura sobei, in speranta ca doar Sfintul Ilie o va auzi si ma va ierta ca am mincat merele inainte de 20 ale lui Cuptor si ca nu le-am dus mai intii la biserica, in buna traditie a unui sat romanesc. Ca doara roadele din pomul domniei sale fusera…
Daca Alexandru cel Mare a cautat in India si Persia ‘apa vietii’ gasind in schimb merele si-a facut din ele o poveste de viata, asa vin si eu si spun, in gura mare, povestea de poveste despre un mar cretesc si-un vin alb.

compotmere5

Asa cum getii au invatat sa cinsteasca „Aur Mara”, asa cinstesc si eu azi marul, cu un compot din care sa iau o gura sanatoasa, sperind ca nu se va mai intimpla ceea ce s-a intimplat cu multi, multi ani in urma, atunci cind, dupa degustarea lui, am cazut intr-un somn cu reverii si reverente la adresa unui comportament ce tine de tarimul lui Bachus.

Ingrediente:

1 kg mere cretesti sau orice alt soi acrisor, fara coaja si simburi si taiate in patru
700 gr zahar
1 baton scortisoara
300 ml apa
700 ml vin alb, licoros, dulciu si parfumat
1 l-ta coaja de lamiie
Merele se fierb cu restul de ingrediente pina se inmoaie. Se scot cu grija din lichid si se pun deoparte. Siropul se continua sa se fiarba pina capata ceva consistenta. Se adauga 1 l-ra apa de flori *,  se amesteca de citeva ori apoi se toarna peste mere.

compot

Amintirile mele legate de compotul asta sunt variate si amestecate, ca sa nu spun confuze. Stiu ca avea un gust demential de bun care te indemna la nesimtire ca apoi, daca depaseai masura, sa-ti dea cu tifla facindu-te sa te intrebi „ce naiba sa-ntimplat”…Si cam atit. Si era o zi senina si torida de vara.

Atmosfera faina de petrecere si restul …. stiti voi.

 

Legenda:

* In alt material o sa va arat cum, in bucataria proprie, se poate face apa de flori. Costurile ? Minime fata de cit ati plati, in magazinele de profil, pentru o sticluta.

 

Lapte de pasăre sau ‘Insule plutitoare’ ? / Floating islands

laptepasare20.1

 

(for English version scroll down the page)

Care poate fi legătura dintre insulele naturale plutitoare, laptele de pasăre şi celebra sabie a regelui Arthur ? Poate doar cuvintele, fantezia şi legendele care învelesc într-o aura de mister Avalonul pot să răspundă. Poate doar fantezia carturarilor poate spune dacă Avalon a fost gradina Raiului unde Arthur şi-a alinat rănile bătăliei de la Camlann. 

Poate doar cofetarii francezi pot răspunde la întrebarea de ce numele unui desert poartă rădăcina mitică a unei legende iar gustul, fineţea şi rafinamentul dat de simplitate  te trimite direct în paradis…pentru că ăsta e laptele de pasăre. Cine i-a dat numele ăsta nu se ştie, cum nu se ştie de ce, în terminologia internaţională a deserturilor, poartă un alt nume straniu : insulele plutitoare .

Pentru „gogoaşe”:
2 albuşe bine bătute cu 1/2 l-ră zahăr şi 1/2 l-ţă extract de vanilie

Se iau, cu o lingură de metal, ‘gogoşele’ de albuş care se pun să fiarbă cam 1 minut în 400-500 ml lapte. Se întorc pe ambele părţi apoi se scot pe un platou.

Pentru cremă:
Acelaşi lapte, fierbinte, se toarnă cîte puţin peste un amestec făcut din 2 gălbenuşe omogenizate cu 4-5 l-ri de zahăr, 1/2 l-ţă extract de vanilie şi un praf de sare. Se ţine amestecul lichid pe bain-marie pînă capătă o oarecare consistenţă. Se toarnă într-un bol, apoi, la suprafaţa lui se pun ‘gogoaşele’ de albuş.
Se serveşte rece sau la temperatura camerei. Cine doreşte, poate ‘stropi’ totul cu un sirop de trandafiri sau de mure sau de fructe de padure sau….

laptepasare18.1

Natural floating islands may have been the source of many „disappearing island” legends, such as those surrounding Avalon. According to Geoffrey in the Historia and much subsequent literature which he inspired, Avalon is the place where King Arthur is taken after fighting Mordred at the Battle of Camlann to recover from his wounds. The Historia also states that Avalon is where his sword Caliburn (Excalibur) was forged.

„The island of apples which men call “The Fortunate Isle” (Insula Pomorum quae Fortunata uocatur) gets its name from the fact that it produces all things by itself; the fields there have no need of the farmers’ plough. There is no agriculture, except what nature provides. Of its own accord it produces grain and grapes, and apple trees grow in its woods from the close-clipped grass. The ground of its own accord produces everything instead of merely grass, and people live there a hundred years or more. There, nine sisters ruled by a pleasing set of laws, laws brought to them from our country”

By comparison, Isidore’s description of the Fortunate Isles reads:
„The name of the Isles of the Fortunate signifies that they bear all good things, as if they were blessed in the abundance with their fruits. Serviceable by nature (Sua enim aptae natura pretiosarum poma silvarum parturiunt) their hilltops are clothed with vines growing by chance; in place of grasses, there is commonly vegetable and grain. Pagan error and the songs of the secular poets have held that these islands to be Paradise because of the fecundity of the soil. Situated in the Ocean to the West of Mauretania, they are separated by the sea waves. In medieval geographies, Isidore’s Fortunate Islands were identified with the Canaries”

It can be a lost island or can be a sweet stuff, the mystery remains because……
A floating island is a French dessert consisting of meringue floating on crème anglaise (a vanilla custard). The meringues are prepared from whipped egg whites, sugar and vanilla extract then quickly poached. The crème anglaise is prepared with the egg yolks, vanilla and hot milk, briefly cooked.
The whites can be shaped with spoons and allowed to cook gently in boiling sweetened milk with vanilla flavoring. A custard is made using milk, sugar, vanilla and egg yolks; the mix is cooked in a bain-marie for a few minutes, but must remain thin enough to pour. The custard is topped with the egg whites dumplings. The dish is served at room temperature or cold.
Usually the milk mix is thin, almost liquid and the dumplings „float” on top.

For  ‘dumplings ‘:
2 white eggs, well beaten with 1/2 tbs sugar and 1/2 tsp of vanilla extract
-some about 400-500 ml of boiling milk ( it’s used for custard also)

Custard:
2 egg yolks
4-5 tbs of sugar
a pinch of salt
1/2 tsp of vanilla extract

When milk starts to boil add ‘dumplings’ of whites, taken with a metal spoon. Let’em there for 1 minute. Turn them on both sides and then, remove all of them on a plate.
The same hot milk is poured in small quantities over the mix made from de rest of the ingredients for custard. Boil all in bain-marie for few minutes till the creme gets a thin consistency.
If you like, you can sprinkle all over with a rose syrup or a blackberry syrup or a berries syrup or…whatever syrup you prefer.

laptepasare28.1

 

Salcîm prăjit / Fried acacia flowers & wild berries ice cream

salcim3.1

(for English version scroll down the page)

Pentru că niciodată nu am acceptat viaţa ca pe un simplu fapt banal, încerc să găsesc mereu cîte ceva care să-mi facă existenţa preaplină de miracolul lucrurilor simple din jurul meu. Pentru că da, cred cu tărie că în lucrurile simple stă esenţa vietii.

La fel a fost şi în 23 mai. Aparent un fapt banal. Oraşul Valea lui Mihai din Bihor îşi sărbătorea existenţa. Sub denumirea deja cunoscută de  „Sărbătoarea salcîmului în floare”, s-a întîmplat să găsesc o manifestare cu un rol mai mult decît simbolic, în care bucuria de viaţă de pe feţele copiilor dar şi ale adulţilor era lesne de citit. Cu un ritual deja cunoscut , ce mergea de la religios spre laic pe drumul atît de cunoscut al împăcării cu sine dar şi cu ceilalti.

Şi, ce poate fi mai frumos, decît o sărbătoare a primăverii în care parfumul de alb pur îţi pătrunde pielea lăsîndu-te pur şi simplu fără glas? Şi atunci am înţeles versurile baladei lui Tudor Gheorghe ca pe un arhietip al renaşterii şi-al vietii, în care, nebunia salcîmului merge mînă-n mînă cu roua dimineţilor de mai şi cu păsările aiurite.

La o săptămînă distanţă,  mi-am răsfăţat sufletul şi papilele gustative cu o reţetă absolut românească la care am vrut să adaug ceva din decadenţa meridională a Italiei. Aşă că, salcîmul meu prăjit vine să completeze o îngheţată, la fel de salbatică ca şi  fructele de padure pe care le conţine.

Ingrediente:

buchete de salcîm, spălate uşor şi scurse de apă

aluat pentru clătite

îngheţată

ulei de măsline

Buchetele de salcîm se tăvălesc cu grijă prin aluatul de clătite, se scurg de surplusul de aluat apoi se prăjesc în ulei. Se servesc calde sau reci, alături de îngheţată sau de ce vreţi voi să le serviţi.

Şi fără îngheţată sunt extraordinar de gustoase, fiind niste gogoşele de o fineţe exemplară.

 

salcim2.1

Because I never ever accepted the life as being a trivial and a simple fact, I always tried to find something to make my existence ‘overflowed’ by the miracle of simple things around me. Because yes, I strongly believe that the essence of life lies in simple things.

As it was on May 23rd. Apparently a trivial fact. Mihályfalva city of Bihar, Valea lui Mihai city, from Bihor County (the western part of Romania) celebrated their existence.

Already known as „The Festival of Acacia flowers”, it happened to find an event with more than a symbolic role, in which, the joy of life on the faces of children (and the adults as well), was easily readable.

Already with a familiar  ritual that went from religious to a laic expression, the festival was much on the known road of reconciliation with itself and discover new meanings. What could be more beautiful than a celebration of spring in the scent of a pure white, entering your senses and leaving you simply speechless? And then, I got the meaning of Tudor Gheorghe’s lyrics as an archetype of rebirth and life, in which the blossom of the acacia flower madness goes hand in hand with the May’s mornings dew and silly birds. A week away, I spoiled my soul and taste buds  with  an absolutely old Romanian recipe that I wanted to add to it, something decadent from the southern spirit of  Italy.

So, my “fried acacia” comes along with an ice cream, as wild as the berries from inside.

 

Directions:

bunches of acacia flowers, washed and drained of water

dough for pancakes

ice cream

olive oil

 

Wallow carefully the acacia bouquets through the dough, drain the excess of it and then fried them in oil. Serve them warm or cold with ice cream or however you feel like you want to serve them.

Without ice-cream they are extremely tasty too, tasting like small donuts of an exemplary finesse.

 

 

Scoarţa / Bittersweet memories in a pie

scoarta

(for English version scroll down the page)


Mic va fi materialul ăsta pentru că mare e lumea de dincolo de el. Simplu va fi pentru că o sofisticare aparte stă în el. Un dulce sublim dar, cu gust amar şi nepreţuit de amintiri.
Greu m-am hotarit să-l public, însă, odată ce Adina a pornit bulgărele numit cranţ, totul s-a săvîrşit cu un alt material trimis spre publicare în Clubul povestilor parfumate al Mirelei.  Aparent fără legătura între ele subiectele, însă, atît de strîns legate prin amintirile şi povestile pe care le-a stîrnit.
Şi, pentru că Charles Dudley Warner zicea că : „Simplitatea înseamnă să faci călătoria acestei vieţi doar cu bagajul strict necesar”, ei bine, aşa o să fac şi eu în materialul preaîncărcat de emoţie de azi şi zic:

2-3 albuşuri se bat bine cu 120 gr zahăr tos.
Se adaugă 1-2 galbenuşuri şi 150 gr făină.
Se omogenizează apoi se toarnă într-o tavă unsă cu unt sau ulei şi pudrată cu făină.
Deasupra se presară 150 gr nucă tocată şi amestecată cu 100 gr zahăr pudră. Se coace, apoi se serveşte simplă sau cu dulceaţă.

Puteam alege să fac ceva mai complet sau complex, însă azi, dintre toate bunătăţile pămîntului, am ales o reţetă veche, ”un ou şi-o mînă
de zahăr”.
Şi-o amintire.
Şi e destul.

……………………………………………………………………………………………………………………………

laming2


This story will be pretty short because beyond it lays a world of a particular significance, a world of sophistication, a world of sublime sweetness but sprinkled with (sometimes) the bitterness of invaluable memories.
So difficult it was for me to decide to publish this material! But once the clod called CRANTZ was started by Adina, inevitably all ended up with another material sent for publication to the “Club of the Scented Stories”, club led so well by Mirela.
Seemingly, the topics are unrelated, but they are so closely linked by the memories and the stories that have arisen.

As Charles Dudley Warner said „Simplicity means … doing the journey of this life only with a strictly necessary baggage”, I will do so in my material – a material pre filled with emotions and hopes that I can entice your senses.
So…let’s get going!

2-3 egg whites, well beaten with 120 gr of granulated sugar.
Add 1-2 egg yolks and 150 gr of flour.
Stir until the composition becomes homogeneous. Pour the mixture into a pan (well greased with butter or oil and dusted with flour).
Sprinkle over the surface of the pie 150 gr of chopped walnuts mixed with 100 gr of powdered sugar.
Bake the pie in a preheated oven, at 180 C, for 15-20 minutes (depends on the oven you own).
You can serve it plain or with jam.

I could have chosen to bake something more complex. But today, from all the goodies of the earth, I chose an old recipe: ”One egg and a handful of sugar”…and a memory.