Prescurăriţa şi-a ei pâine sfîntă / Prescurăriţa and her holy bread

*

(for  English version scroll down the page)

*

Pâinea este de departe cea mai comună formă de ospăţ ortodox şi este întotdeauna dospită. Este de asemenea privită şi dpdv teologic, ca un aliment esenţial, simbol de subzistenţă şi de viaţă.

Cea mai frecventă pâine non-euharistică este Arthos .

Prescura este o pâine mică, rotundă, sau în formă de cruce, făcută din aluat dospit, din care se pregăteşte cuminecătura şi se taie anafura la biserică.

Cuminecătura (sin: împărtășanie)

… este un ritual creştin care constă în  gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului sfinţite de preot, simbolizînd trupul şi sîngele lui Isus Cristos.

Anafura este sub formă de bucaţi mici de prescură sfinţită care se împart credincioşilor la sfîrşitul liturghiei.

 

Un rol la fel de important îl are şi persoana care face pâinea. Capităreasa sau prescurăriţa, femeia care face prescura, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, stricte şi absolut esenţiale. În afară de abilităţile necesare, trebuie să fie curată, biologic vorbind(să fie bătrînă), să ducă o existenţă ce tinde spre asceză(vorbim despre asceza alimentară şi sexuală), să aibă un comportament social pozitiv (cinstită şi buna la suflet) şi să respecte o igienă strictă a corpului şi-a hainelor în momentul prepararii pîinii. În practica liturgică românească, precum şi-n tradiţia laică veche de veacuri, pregătirea prescurei joacă un rol esenţial în simbolistica sărbătorii căreia îi este închinată aceasta pîine sfîntă. 

 

În Transilvania şi Banat (părţile de vest şi sud-vest ale României) căpităreasa este prescurăriţa, în Caraş-Severin ea este „făcătoare”. Mai are şi atribuţii în facerea colacului special pentru preot, la înmormîntări(parastasul) dar şi a ‘prinosului’ (colac ce se oferă de asemenea preotului la botez, nuntă sau înmormîntări). Această practică este întîlnită în Hunedoara şi Sălaj. Ca un însemn de recunoaştere a însemnătăţii acestei pâini, i se aplică un fel de sigiliu(ştampilă) înainte de coacere. Sigiliul respectiv se numeste pristolnic(pistornic) şi este o bucată de lemn, piatră, os  sau marmura, fiind folosit la imprimarea pe prescuri a semnului crucii şi a iniţialelor rituale. Dacă în părţile de sud ale României, toate femeile pot avea un pristolnic, în Transilvania doar prescurăriţa sau capităreasa are dreptul să-l deţină.

 

Dincolo de aspectul evident al procesului în sine de pregătire al pâinii, căpităreasa sau prescurăriţa, cu statutul recunoscut de comunitate şi confirmat de aspectul religios, duce această pâine specială din lumea profană şi laică, a omului de rînd, în cea religioasă, a sacralităţii şi miticului, închinată spiritualităţii divine.

 

………………….

 

Bread is by far the most common Orthodox repast in worship and is always leavened. Bread is viewed theologically as the quintissential food, the symbol of sustenance and life.

The most common non-Eucharistic bread is the artos.

Romanian language has its peculiarities and called these rituals in her own style, most often using an archaic style.

Words such as prescura, anafura or cuminecătura can not be literally translated. But,  there are some similarities with the most common words used in English: bread, Holy Bread and the Communion.

So:

Prescura.. is a round or cross shaped small bread, made of yeast dough, from which is preparing the Communion and the Holy bread is cuted to church.

Cuminecatura … the Communion (syn: Communion) is a Christian ritual; faithful taste the sanctified bread and wine, symbolizing the body and blood of Jesus Christ. 

Anafura…the Holy bread- as small pieces of  bread which is divided at the end of Mass to the faithful.

 

In the Romanian liturgical practice, as a laic and centuries old tradition, preparing the prescura  plays an essential role in the symbolism of the festival to whom this holy bread is dedicated .

A same  important role has the person who makes this bread. Prescurarita or Capitareasa (woman who makes this bread) must meet certain and absolutely essential conditions. Besides necessary skills, she must be clean, biologically speaking(to be old), to lead an existence which tends to asceticism (we are talking about food and sexual  asceticism), to have a positive social behavior (honest and good-hearted) and to respect a strict hygiene of the body and clothes when she cooks bread.

 

In Transylvania and Banat (west and south-western Romania)  capitareasa is prescurarita, in Caras-Severin she is called  „facatoarea”(the maker). She also has responsibilities in making that special coil for the priest at the funeral (memorial service) but the  ‘oblation ‘ also (a kind of dough-ring that is also offered to the priest for baptism, weddings or funerals). This practice is commonly found in Hunedoara and Salaj. 

As a sign of recognition of the significance of this bread, it’s applied a kind of seal (stamp) on the surface of the dough, before to be baked.  That seal is called „pristolnic” (pistornic) being a piece of wood, stone, bone or marble used for printing on bread the sign of the cross and the initials of ritual. If, in the south of Romania, all women can have a pristolnic, in Transylvania only capitareasa or prescurarita is entitled to hold it. 

 

Beyond the obvious aspect of the process of preparing the bread ,  prescurarita or capitareasa with her recognized status by the community and confirmed by religion, leads this special bread from that profane and laic world,belonging to ordinary man into that religious one, belonging to the sacred and mythical area and worshiped to divine spirituality.