” Cu un colţ de pită, un drob de sare şi-un pahar de apă să dai bineţe! „

-Şi dăi… să asude  grinda, fatoooo !!!!
Aşa striga nesimţitu’ de Gimi care stătea, picior peste picior, savurîndu-şi lenea şi ţigara. Şi mă privea.
-Fir-ai tu să fii de ghiavol ! Dă-te jos de-acolo şi treci şi bagă-ţi şi tu mîinile-n aluat! i-am strigat sufulcîndu-mi mînecile prea lungi ale tricoului, mîneci care nu vroiau domne’ să şadă la locul lor.

Frămîntam aluatul ăla de pită cu ardoarea minerului care dădea cu tîrnăcopul în rocă, ca să-şi lase mai apoi sudoarea în galeriile de sub pămînt şi să scoată aurul la suprafaţă. Învîrteam aluatu’ între pumni cu furia oţelarului care turna prima şarjă de oţel.
Şi toate astea le făceam cu pioşenia şi cu credinţa că  „cu un colţ de pită, un drob de sare şi-un pahar de apă să dai bineţe! „.
Că aşa zicea bunica oridecite ori făcea pită în cuptorul mare din curtea casei de munte. Iar noi, copchii, ne strîngeam ciurcel în jurul ei şi priveam coca albă care se întindea ca elasticul sub miinile negre, bătucite de vreme şi vremi. Mai furam cîte o bucăţică de aluat crud in timp ce bunica ne mai trăgea zîmbind cîte-o palmă de ştergar „măi ghiavolilor, o să vă doară burta”.

Şi foşneau poalele fustei ei scrobite cu slobozeală de făină albă, şi foşneau şi palmele ei aspre în timp ce făceau o cruce mare şi largă binecuvîntînd coca moale, la fel cum foşneau şi zîmbetele noastre în dimineţile de sîmbătă. Aburii ce ieşeau mai apoi din pita caldă ne dezmierdau nasurile. Peste tot şi toate, vocea egală a bunicii plutea a poveste.

I-am întins lui Gimi ştergarul pe care se hodinea pîinea proaspăt scoasă din cuptor. El rupse un colţ, îl încinse în sarea grunjoasă de pe dogul de lemn şi-l băgă în gură. Închise ochii şi, cu o plăcere aproape ghiavolească citită în ochii lui zise:
– „Dumnezeiesc gust!”

” Cu un colţ de pită , un drob de sare şi-un pahar de apă să dai bineţe! „ zîmbeau ochii bunicii văzîndu-şi ghiavolii năzdrăvani cum rup din pita aburindă şi-o mănîncă de parcă se băteau turcii la gurile lor.
„Dumnezeiesc gust” repeta iar Gimi uitîndu-şi şi lenea şi ţigara undeva …

Ingrediente pt. o piine : 500gr făină albă (sau de secară sau integrală sau combinată)
                 300-350ml apă călduţă (abia dezmorţită) pt. frămîntat
                 sare după gust (1-2 linguriţe rase)
                 drojdie (cam cît o nucă mare)
                 maia din aluat –  cît o „gogoaşă”
(….maiaua este o bucăţică de aluat, puţin aplatizată şi pudrată cu făină; este lăsată să se usuce ; se păstrează în făină.)

Peste drojdie şi maia se toarnă puţina apă călduţă(cît să le acopere) pentru a se înmuia. Se mai poate adăuga şi o linguriţă de zahăr. Cînd totul capătă aspect de „dospit” se toarnă peste făina amestecată cu sarea. Se adaugă cîte puţină apă călduţă, începînd să omogenizăm ingredientele de la marginea vasului (in care facem coca) înspre interior. Adaugînd apa, puţin cîte puţin, ne putem apuca să frămîntăm aluatul. Cu pumnul îl „zdrobim” vîrtos, apoi, cu degetele adunăm aluatul de pe margini spre interior.  Şi iar îl zdrobim şi iar îl adunăm.  Şi tot aşa pînă cînd rezultă o cocă elastică, omogenă. Se adună tot aluatul în mijlocul vasului, se pudrează suprafata acestuia cu făină,  apoi tot vasul se acoperă cu un prosop curat. Se pune într-un loc fără curenţi de aer; se înveleşte într-o pătură groasă.
Cînd aluatul şi-a mărit de două ori volumul, se împarte în vase unse cu ulei,  umplîndu-le doar de jumatate. Se mai lasă să stea la cald pînă aluatul creşte atît cît să umple vasul apoi se dau la copt la 180-200C, în cuptorul încălzit în prealabil(depinde şi de cuptorul pe care-l aveţi în dotare ). Cînd pîinea e aurie se scot vasele din cuptor, se acoperă cu un ştergar lăsîndu-le în acest fel aprox. 5-10 min apoi se scoate pîinea din forme; se lasă să se „odihnească” aşezînd-o cu vatra în sus.