Ciocolata si Jacques Derrida

Ciudata experienta avusei azi, un dialog fara cap si coada cu un domn. Interesant de altfel.  Flirt cu retineri? Habar n-am. Fara nimic concret sau la obiect, asa cum sta bine incepatorului in arta cuvintului. Si nu numai. Ca doar n-o fi asa ceva in amor! Zic.

Si, ca o tembela asociere a tot si toate, l-am adus in ecuatie pe Jacques Derrida. Se putea? Iar zicerea lui nezicere, ramase undeva in virtualitate… “In speech one is blind”. Fara niciun preambul la vesnicia legendei, mitul lui Echo si-a lui Narcis ma bintui.

Cam intre aceleasi repere si coordonate am avut dialogul cu domnul in cauza, asa ca, monsieur Derrida se lipi de mine si de sufletul meu ca varul pe perete. 

Iar farfuria cu ciocolata de casa fu doar o cireasa de pe o… poveste care s-a mulat perfect pe momentul de poveste!

Vorba lu’ fie-mea: „nu stiu cum se face ca, la tine, tot ce e in farfurie e bun, ingrasa, creaza dependenta si-i de poveste!”

 

 

Ingrediente:

 

1 cub de unt, cam 50 gr

1 conserva de lapte condensat indulcit, cam 390-395 gr

ciocolata neagra, cam 400 gr, rupta bucatele

1/2  praf de sare

arome dupa dorinta si putinta

nuci tocate sau alte fructe confiate, ca umplutura sau design

povesti despre Echo si Narcissus

 

Untul si laptele condensat se pun intr-un vas care merge la microunde pt 2 minute. Se scoate si se adauga ciocolata si aromele. Se omogenizeaza toate apoi se rastoarna amestecul intr-o forma unsa cu unt. Se implinta in ciocolata nucile sau fructele. Se da la rece pret de vreo 2 ore. Se portioneaza dupa dorinta.

Povestile-s de spus la gura sobei.

 

PS: mama avea o reteta fantastica de ciocolata de casa. Cind o sa gasesc reteta in tot teancul de caiete ramase de la ea o sa fac un update la materialul aci de fata

*