Ghiveciul călugăresc / Monks stew

ghivcal5

(for English version scroll down the page)

Oamenii moderni şi-au schimbat percepția despre ce înseamnă a mînca, astfel că, starea lor fizică a suferit mult prea multe transformări. De aceea, cred că bucătăria şi bucătăreala mănăstirilor ar putea fi o alternativă la tipul nesănătos de mîncare specifică secolului nostru.

Bucătăria mănăstirii e un CEVA despre care nu ştii prea multe dar, există două căi majore de a privi lucrurile: prima – mîncarea este direct legată de ciclul liturgic bisericesc (ca un adevărat sine qua non fact) şi a doua – există trei grade în a mînca: cumpătare, suficienţă și sațietate.
Mîncarea călugărilor este una de bază, nimic opulent, luxos sau extravagant. O singură masă fără ulei (sau orice alt tip de grăsime), se mănâncă la prânz în zilele de luni, miercuri si vineri. Salate, fasole sau mazare, supe de legume, un fel de mâncare făcut din toate legumele fierte împreună într-o singură oală, uneori pește este permis, brânză, pâine, cartofi, fructe, seminţe, mămăligă, ceea ce ne face ( pe noi, oamenii de rând), să ne gîndim numai la … supraviețuire.
Nu-i permis pește sau carne, nici brânză, unt, lapte sau ouă în zilele de Post. Unii călugări nu mănîncă nimic în ultimele zile ale acestei perioadei.
În viața laică, oamenii simpli încercă să urmeze aceste învățături sau practici monahale. În același timp, ei încearcă să se adapteze nevoilor lor transmise de rădăcinile lor religioase sau morale.
Succesul depinde doar de propria lor voință și determinare.

În timpul călătoriilor mele, am ales întotdeauna mănăstirile ca locuri ideale pentru camping. Pentru o sumă modestă de bani (uneori fără să plătesc nimic) am avut mai mult decît o locuință decentă și alimente care au uns sufletul și stomacul. Am învățat, de asemenea, o mulțime de la călugării pe care i-am întîlnit.
Am învățat cum să gătesc din „nimic” și să știu cum să aleg ce e mai bun pentru a-mi  satisface sufletul.

Fiind o rețetă veche, „Ghiveciul călugăresc” este modul perfect de a combina toate legumele pe care le ai în pivniță. Nimic nu e prea mult sau prea puțin.
Radu Anton Roman, My Master şi guru în colecţionarea de rețete vechi aparținînd bucătăriei româneşti, are cea mai bună reţetă a acestui ghiveci. Iacăt-o :

ghiv

*


The modern people changed their perception about having a meal during the day and maybe that’s why their physical appearance suffered many transformations. I really believe that the monastery cuisine could be an alternative to the unhealthy type of food specific to our century.

A monastery cuisine is something you don’t know much about. But there are two major ways to look at it: first of all – it’s directly linked to the church’s liturgical cycle (as a true and a sine qua non fact) and second – the way you eat the food which is based on three simple concepts: temperance, sufficiency and satiety.

Monks food is just a basic one. Nothing lavish, luxurious or extravagant. A single meal without oil (or any other kind of fat) is eaten at noon on Mondays, Wednesdays and Fridays. Salads, baked beans or peas, vegetable soups, a dish made of all vegetables cooked together in just one pot, sometimes fish is allowed, cheese, bread, potatoes, fruits, seeds, polenta and all that kind of stuff what makes us (the common people) to only think about…surviving.
No fish or meat is allowed, no cheese, butter, milk or eggs are permitted during the days of Lent. The most reverent monks eat nothing during the last days of the fasting period.

In the laic life, ordinary people try to follow monks teachings or practices. In the same time, they also try to adapt their needs to their religious/moral roots, sent to them by ancestors. The success depends only on their own will and determination.

During my trips, I always chose monasteries as the ideal places for camping. For a modest amount of money (sometimes without paying anything) I had more than decent accommodation and food that anointed my soul and my stomach. I also learnt a lot from the monks I met. I learnt how to cook having almost „nothing” and to know how to choose the best way to satisfy my soul.

 

ghivcal10


Being an old recipe, ‘Monks stew’ is the perfect way to combine all vegetables you have in your cellar. Nothing is too much or too less.
Radu Anton Roman, my Master and a guru in collecting old recipes belonging to Romanian cuisine, has the best recipe of this stew.

” A thriftier food if, well sobered, makes you lick the pan and the smoked pot’s back too…and to kiss the hand that made it – because it’s a sacred one :

4-5 potatoes
1 zucchini
1 plate of green beans
3 onions
3 bouquets of parsley,
salt, pepper (if the chelating of the monastery has it )
3 carrots
1 small celery
1 cauliflower
5 tomatoes
2 peppers
1 small cabbage
100 ml tomato pasta
1 cup of oil

1. Peel onions, zucchini, celery, carrots,  potatoes.
2. Chop onions and saute them into the  oil.
3. Cut vegetables into bite size-potatoes and zucchini, thinly slice-carrots, celery and tomatoes, into thin slices-cabbage, chop cauliflower, green beans and peppers into bite size pieces.
4. Put all the ingredients on top of the onion and let them saute for a while.
5. Cover all with water, add salt and pepper and some parsley (not all of it). Place the pan in oven for about an hour.
6. Now, that the stew is ready, you can „let it snow…” with the remaining parsley.

As you can see, everything is from chelating mothers’ garden and, the monastery wine of Valcea (because guests invited at dinner have other indulgences than monks restraints) cannot be compared with anything: it’s a white wine from the chalkstone of the mountain, a little sweeter than its laic brother. Although, not being a very dry one (the Holy Book doesn’t allow you to push the Lord grooms to do naughty stuff …)this wine of the monasteries across the Olt River has a great body, which spreads the “warmth and love of people.”

( Excerpt from the book ” Dishes, wines and Romanian customs” written by Radu Anton Roman)

 

ghivcal7

Anunțuri

5 gânduri despre „Ghiveciul călugăresc / Monks stew”

  1. In copilarie imi petreceam multe vacante de vara la manastirile din nordul Moldovei iar mancarea pregatita de maici sau calugari era cea mai buna, pregatite cu ingrediente putine, proaspete si sanatoase, fara prea multe pretentii. Reteta asta a ta mi-a trezit multe amintiri frumoase, draga mea. Te imbratisez cu drag. :*

    Apreciat de 1 persoană

    1. Atitea si atitea amintiri frumoase purtam de-a lungul vietii si e pacat sa le avem doar pentru noi. Scoate-le pe ale tale si daruieste-le noua, cititorii tai.
      O imbratisare calda sa fie pt tine, draga mea!

      Apreciază

  2. Tare mai sunt de acord cu tine ! În bucătăria omului modern ar trebui să se gătească mai multe mâncăruri ”de post” ca aceasta.
    Îmi amintesc de bunica și străbunica, mama mamei și respectiv bunica mamei mele. Ele respectau posturile cu sfințenie și nu îmi amintesc să fi fost bolnave. Străbunica a murit pe la 87 de ani așa: cu două săptămâni înainte i-a spus bunicii ”Ioană, eu mă duc !”. Nu s-a mai ridicat din pat și n-a mai mâncat nimic, iar când i-a sunat ceasul a oftat o dată adânc și s-a dus. Așa ar fi fost și cu bunica, dacă nu făcea accident vascular cerebral de supărare că i-au demolat casa…
    De mai mulți ani încerc și eu să țin posturile, măcar pe cele patru mari, precum și miercurea și vinerea. Nu reușesc în totalitate, nu mă susține disciplina credinței, ca pe ele. Străbunica s-a rugat și a bătut metanii în podea zilnic până la cele două săptămâni de care vorbeam.

    Numai bine, Lăcrămioara ! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. E atît de multă pioşenie în ceea ce-ai scris aici încît nu am ce comenta. Poate doar un gînd de mulţumire şi de recunoştinţă să las aci pentru cea care-mi este alături de scriitura virtuală.
      Mulţumesc, Zina Doamnă!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s