De la Petru Lupulov cetire : ”Oaoe închiegate” !

Cînd ceva trebuie să se întîmple, pur şi simplu se întîmplă, nu mai contează că toate vin parcă de undeva din adînc şi de departe, astfel încît totul e decis şi nesupunerea nu e o alternativă.
Aşa a fost şi cu mîncărurile pe care le-am degustat de-a lungul timpului. Fără ‘cunoştinţă’ la început, cu o mare curiozitate mai apoi. Pentru că ştiam de ce o fac. Şi-atunci totul a căpătat o altă dimensiune. Şi-am fost şi încă sunt printre cei care au credinţa copiilor, neexistînd în mine nicio problemă în acceptarea de nou şi neobijnuit.

Poate de aceea, toţi oamenii pe care i-am întîlnit pînă acum şi care m-au învăţat cîte ceva într-ale bucătărelilor au devenit tipologii umane care şi-au cîştigat locul lor aci, în Oală.

Pe Rado îl ştiţi. Despre hilarele lui puţe cu mac nu mai are rost să vorbesc. Le-aţi văzut, poate făcut. Acum însă, o altă experienţă vine din adîncuri. De astă dată, aşezată, tăifăsuită şi bine trasă din condeiul amintirilor bătrînului. Şi aşa am aflat de banaturile de demult, de Banatul de Severin organizat de Regele Andrei al II-lea  incă din secolul 13, ca o regiune nou înfiinţată pentru paza graniţei Regatului maghiar şi restabilirea influenţei Bisericii latine în regiune. Nu ştiu  în ce fel Rado fusese implicat în toată istoria locurilor acelea însă am aflat că străbunii lui făcuseră parte din corul paorilor bănăţeni, comunitate de ţărani pe cale de dispariţie un secol mai tîrziu.

” Corurile premiate sunt atât de minunate, încât societatea noastră de cântare din Brasov, îi, față de ele, nimica întreagă. Si astea îs societăți curat țărănesti, instruite si dirijate. Te uitai cu emoție la marțialele chipuri, care cu notele în mână urcau si se asezau în semicerc, pe când dirigentul ce sta în mijlocul lor dădea cu mâna măsura, cu acea mână pe care noi o știm că poate să poarte doar plugul și toporul.”
Asta a spus la fine de secol 19, Ciprian Porumbescu atunci cînd a participat la jubileul aniversar care s-a ţinut în zonă.Şi, instantaneu mi-am amintit de pălmaşii mei zărăndeni pe care i-am văzut doar în fotografii pline de colbul podurilor, pălmaşi care, la început de secol 20 îşi cîntau dorul şi iubirile şi temerile în corale cum azi nu mai există.

De unde mai scotea Rado poveştile, zău dacă ştiam. Poveşti despre originile lui de pe dunele de la Deliblato, despre marea şi singura lui iubire pentru o olteancă oacheşă care şi-a găsit alesul printre plugarii emigraţi in Chizătău, despre întîlnirile lui (nenumărate, zicea el )cu Petru Lupulov, despre două războaie care i-au trecut peste viaţă şi peste care a trecut cu sau fără urme şi toate astea zise parcă în mare taină. De ce? Habar n-aveam. Eram prea prinsă de tot ce aflasem pentru a cere lămuriri.

– Auzi fată, să pleci urechea la poveştile şi poveţele bătrînilor că ai ce învăţa. Nimeni nu v-a căcat învăţaţi, nimeni n-a venit pe lume gata şcolit. Numa’ Petru  săracu’ avea atîta ştiinţă în el cîtă să dea la tăt satu’! Ştii tu care era vorba lui? Agoniseşte, reţine şi converteşte….. Da’ ce folos?  Şi-a risipit bănişorii pe cărţile pe care le scria şi şi le tipărea singur şi-a murit sărac lipit pămîntului din care-a fost plămădit. De la el am învăţat multe, poveţe de luat aminte şi judecate mai apoi cu mintea….
Haida de mănîncă ouăle astea şi-mi spui dacă ţ-or plăcea ! Că vorba ceea, dacă nu ştii că iarba-i verde şi apa-ţi ţîne de sete, atunci faci umbră dejaba pămîntului.

(Recepte despre varie (deschilinite) bucate, cari ori şi cine le póte face. Traduse în limba română de Petru Lupulov şi dedicate sessului femeescu, Timişoara 1857)

Traducere ad-hoc:

Într-o tigaie pui ceva unt(nu mult), cît să ungă suprafaţa. Spargi înăuntru cîteva ouă(ca pentru ouă ochiuri), presari cu sare si piper şi adaugi 2-3 l-ri de lapte. N-am înţeles exact ce vroia bănăţanul Lupulov să zică în legătură cu lingura fierbinte dar, Rado lua laptele firbinte din tigaie si-l scurgea peste oua. Cînd laptele nu mai exista în tigaie decît ca un sosuleţ era gata mîncarea. Preţ de vreo 10 minute să fi durat totul. Pe farfurie a însoţit ouăle de nişte mămăliguţă şi-a fost perfect.

Eu am încercat să schimb oleacă reţeta şi-am înlocuit laptele cu smîntînă. Vreţi să ştiţi cum e ? Hmmmm …… chiar dacă aspectul e departe de termenul ‘spectaculos’ !

dunele de nisip de la Deliblato